Now Reading
Cristiana Paşca-Palmer: „Există în structura mea dorința permanentă de a crește, a învăța, de a-mi depăşi limitele“

Cristiana Paşca-Palmer: „Există în structura mea dorința permanentă de a crește, a învăța, de a-mi depăşi limitele“

clementina-anghelache-2023
Cristiana-Paşca-Palmer-există-în-structura-mea-dorința-permanentă-de-a-crește-a-învăța-de-a-mi-depăşi-limitele

CV-ul ei o prezintă concis. Secretar General Adjunct al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), fost Secretar Executiv al Convenției ONU privind Diversitatea Biologică, fost ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor în guvernul Cioloș.

Psychologies: Cum aţi ajuns să faceţi ceea ce faceţi astăzi? A fost un vis încă din copilărie sau totul a decurs natural, de-a lungul vieţii?

Cristiana Paşca-Palmer: În timpul copilăriei, visam să călătoresc până la stele. Nu ştiam atunci că pasiunea mea se numea, de fapt, astronomie. Evident, nu am ajuns să zbor în spaţiu, dar cumva lucrurile s-au legat pentru că a doua mare pasiune, acel „ceva” de care am fost atrasă irezistibil şi pentru care am avut  mereu o curiozitate nesăţioasă a fost „Natura”. În copilărie eram fascinată de lumea vie din jurul meu şi chiar am amintiri pe la 5 ani când stăteam ore în şir în grădina bunicii urmărind cum cresc plantele. Cu mintea mea de copil îmi doream să înţeleg care e mecanismul, cum ajung acei mici butoni verzi care răsăreau primăvara de sub zăpadă să se transforme în ghiocei sau zambile cu flori înmiresmate.

În şcoală, am continuat să fiu interesată de biologie, chimie, matematică, fizică, în general, de ştiinţele fundamentale. Prin clasa a 8-a, când la şcoală am studiat anatomia şi fiziologia omului eram fascinată cum natura a evoluat de la primele celule la sistemul complex care era corpul uman, şi mai ales creierul. Aveam o mie de întrebări –  ce se întâmplă în mintea noastră atunci când experimentăm o emoţie (bucurie, tristeţe, etc.), ce fel de legături bio-chimice se creează, ce este mintea şi ce este sufletul – noţiuni care păreau vagi şi abstracte.  Această curiozitate de a înţelege ce suntem mi-a influenţat primul vis de carieră, acela de a urma o carieră medicală, ştiinţifică, în neuroştiinţe sau neurochirugie.

Pentru cei din jurul meu, şi mai ales pentru părinţi, visul meu părea de domeniul ştiinţifico-fantastic. Eram în 1983, în plin comunism, aveam 14 ani şi şansele unei fete de a face o carieră în neuroştiinţe erau nule. Am urmat totuşi Liceul Sanitar din Bucureşti în ideea de a avea o pregătire practică pentru o viitoare carieră în domeniul medical. În anii de liceu, m-am dedicat cu totul pregătirii intensive pentru examenul de admitere la Facultatea de Medicină, în acei ani cel mai competitiv examen din ţară, dar am avut neşansa de a pica a doua sub linie.

cristiana-pasca-palmer-naturaApoi, a urmat Revoluţia din 1989 şi s-au deschis perspective complet noi şi nebănuite. Am decis să mă reîntorc la pasiunea din copilărie şi am profitat de nou înfiinţata Facultate de Ecologie şi Ştiinţele Naturii pentru a studia nu doar omul, ci relaţia dintre om şi natură, şi mai mult decât atât, interacţiunea dintre sistemele vii, viaţa pe Pământ şi celelalte sisteme ale frumoasei noastre Planete. Un punct de cotitură a fost în momentul în care am terminat facultatea şi trebuia să aleg programul de master pe care să îl urmez. Aveam două opţiuni: fie să aleg ecologia sistemică, şi să continui aprofundarea studiilor din timpul facultăţii, sau să aleg un master în neuroştiinţe şi să explorez acest domeniu care era încă la începuturi în România.

A urmat o perioadă de mare frământare pentru câteva săptămâni, cu multe nopţi nedormite, căci eram atrasă de ambele domenii şi realizam că decizia pe care o voi lua îmi va determina mai departe cursul vieţii. Eram în mijlocul anilor ’90, cu multe incertitudini şi un viitor ambiguu; o carieră de cercetare în neuroştiinţe nu părea cel mai proprice moment de dezvoltare, pe când la ecologie, eram fascinată de ce învăţam, de toată complexitatea interacţiunii dintre sistemele care susţin viaţa pe Pământ. În final, am ales să urmez Masterul în Ecologie Sistemică şi Managementul Capitalului Natural, şi pentru că Prof. Angheluţa Vădineanu, părintele acestui nou program la Universitatea Bucureşti avea o reputaţie extraordinară şi era un vizionar în acest domeniu.

Psychologies: Ce a urmat mai departe?

C. P-P.: Ulterior, de fapt încă din timpul facultăţii şi al masterului, am început să mă implic în zona activismului civic de mediu. La începutul anilor ’90 se formau primele organizaţii neguvernamentale de mediu în România, era o eferevescenţă extraordinară, iar noi, generaţia „tinerilor Revoluţiei”, eram dornici să ne implicăm activ în reconstrucţia României după comunism. Chiar ţin minte că în 1993, am organizat împreună cu câţiva colegi primul seminar despre „Ecologie şi Religie” în care am avut bucuria să îl avem ca invitat principal pe Părintele Galeriu. Nu eram deloc o persoană religioasă atunci, dar profunzimea dialogului între ‘ştiinţa clasică’ şi ‘ştiinţa lui Dumnezeu’ m-a captivat.

cristiana-pasca-palmer-munteApoi pentru câţiva ani am activat într-una din cele mai interesante organizaţii – Grupul de Explorări Subacavatice şi Speologice (GESS), un grup de exploratori şi oameni de ştiinţă alături de care am bătut România în lung şi în lat, fie cu proiecte de cercetare şi protejare a naturii sau proiecte de comunicare (filme documentare, expoziţii de fotografie). Spre finalul anilor ’90, am avut sanşa să îl întâlnesc la Geneva pe Mikhail Gorbachov, care la vremea aceea conducea „Crucea Verde Internaţională”, o organizaţie internaţională de mediu nou înfiinţată ce se dorea echivalentul Crucii Roşii Internaţionale. Perspectiva de a colabora cu colegi din alte ţări în cadrul unei mari familii internaţionale m-a determinat să fondez „Green Cross Romania” şi să continui pe linia activismului militant de mediu şi conservarea naturii.

Experienţele profesionale diverse în anii ’90 m-au făcut să realizez că sursa problemelor de mediu cu care omenirea se confruntă în mod accelerat este complexă şi activismul de mediu, indiferent cât de eficient, nu va reuşi să determine o schimbare de comportament şi atitudine a oamenilor suficient de majoră încât să oprim catastrofa spre care ne îndreptăm şi riscul de a ne autosabota existenţa pe această planetă. Am realizat că indiferent cât de multe date ştiinţifice există, marile decizii nu se iau de oamenii de ştiinţă, ci de politicieni din considerente politice, economice sau de business, în general cu o viziune pe termen scurt, limitată la ciclul electoral.

Îmi devenise clar că dacă vreau să pot contribui la o schimbare mai profundă şi pe scară mai largă, ar trebui să am cunoştinţe mult mai aprofundate despre celelate forţe ale societăţii, în special din zona economiei, a stiintelor sociale si politice. Aşa că în 2002, la 33 de ani, m-am reîntors la şcoală, de data asta în Statele Unite, unde am câştigat o bursă internaţională prestigioasă pentru un master în politici publice la John F. Kennedy School of Government din cadrul Universităţii Harvard, unde pentru prima data am studiat economie, negocieri internaţionale şi leadership. Apoi am continuat cu un doctorat în diplomaţie şi economia dezvoltării la prestigioasa Fletcher School of Law and Diplomacy, tot în Statele Unite, unde mă mândresc să fiu primul român care a obţinut doctoratul la această instituţie de vârf cu o teză inovatoare despre tranziţia la economia verde şi dezvoltare durabilă.

Psychologies: Toate poziţiile ocupate până în acest moment indică o foarte mare responsabilitate pentru tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Destul de puţini oameni îşi asumă o responsabilitate atât de mare, majoritatea axându-se pe familie sau comunitatea din care face parte. Cum reuşiţi să gestionaţi acest cadru?

cristiana-pasca-palmer-world-economic-forumC. P-P.: Nu cred că există un moment în timp, în care m-am gândit „Vreau să îmi asum mai mult” sau „Pot să îmi asum şi mai mult”. Pur şi simplu, cred că este ceva ce există în structura mea, ca şi om, dorinţa permanentă de a creşte, de a învăţa, de a-mi depăşi limitele. Am avut mereu o nesăţioasă curiozitate ştiinţifică de a înţelege mecanismele de funcţionare ale lumii şi tot ce se întâmplă în jurul meu. Înainte de 1989 era foarte greu să îţi imaginezi şi să visezi la planuri de carieră, pentru că totul părea nerealist în universul acela cenuşiu al constrângerilor. Este posibil totuşi ca un moment decisiv să fi fost Revoluţia din anul 1989, o perioadă în care am fost pe stradă, am făcut parte din generaţia care a protestat la Universitate şi la Intercontinental pe 21 şi 22 Decembrie. Atunci, brusc, peste noapte, de fapt în 24 de ore, un întreg nou univers de posibilităţi s-a deschis în faţa noastră, şi odată cu el sentimentul ca „the sky is the limit”. Cu idealismul nebun care mă caracteriza la vârsta aceea mi-am dorit să contribui şi eu la efortul nobil de a construi România post-comunistă.

În sistemul meu de valori este această dorinţă şi motivaţie extraordinară de a face bine în jurul meu, de a contribui cumva la o schimbare pozitivă, de a ameliora, de a ajuta fie pe cei în nevoie, fie natura. Aceasta m-a ghidat mereu, pentru că eu nu mi-am construit o carieră, în sensul că am avut un plan bine stabilit cu obiective şi jaloane. A fost mai degrabă o chemare, o misiune în sufletul meu. Am avut şi şansa de a fi înzestrată cu curajul de a face lucruri noi, de a mă implica în lucruri despre care nu ştiam nimic, dar cu o dorinţă uriaşă de a învăţa, cu capacitate de muncă şi determinare. Asumarea responsabilităţii pentru mine şi rolul pe care îl am în ce se întâmplă în jurul meu este ceva ce mă defineşte.

În general, nu am urmărit să acced o anumită poziţie şi să clădesc o „carieră”. Mai degrabă mi-am urmat crezul interior de a contribui la a schimba lucrurile în bine şi am construit oportunităţile prin care să pot face acest lucru cu impact transformaţional cât mai mare. Asta s-a întâmplat şi când am condus departamentul de mediu, economie verde şi schimbări climatice la Comisia Europeană, şi ulterior ca Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor în România, dar şi la Organizaţia Naţiunilor Unite, organismul internaţional care reuneşte 196 de guverne ale lumii pentru a defini politica globală pentru natură. Ma bucur că viziunea pe care am adus-o la ONU şi eforturile mele în ultimii ani au pus în mişcare o schimbare profundă de paradigma a relaţiei omului cu natură, prin prisma politicii globale pentru natură, care se adopta în cadrul Convenţiei ONU pentru Biodiversitate, din care şi România face parte.

După aproape 30 de ani de activitate în domeniul dezvoltării durabile, mă bucură să văd că am intrat într-o perioadă în care oamenii sunt din ce în ce mai preocupaţi de relaţia lor cu natura, cu mediul înconjurător, şi au apărut mugurii unei transformări de mentalitate, de atitudine şi de comportament. Începem să înţelegem că noi depindem complet de natura şi nu natura depinde de noi. Este în interesul nostru şi economic şi de business şi de coeziue şi armonie socială să facem această transformare evolutivă, dacă vreţi, împreună, ca un întreg sistem. Pentru asta, încrederea are un rol fundamental. În foarte multe ţări, inclusiv în România, încrederea în instituţii, încrederea în relaţiile dintre noi este foarte deteriorată.

Psychologies: Aţi menţionat încrederea, iar de curând, aţi fost speaker invitat la festivalul UNFINISHED 2020, în care tema evenimentului a fost încrederea. Ce a însemnat colaborarea cu ei?

C. P-P.: Tema de anul acesta legată de încredere mi se pare foarte bine aleasă pentru că, aşa cum spuneam, încrederea este unul dintre ingredientele absolut esenţiale ale funcţionării unei societăţi sănătoase. În dialogul pe care l-am avut în cadrul festivalului am vorbit despre încrederea în noi, încrederea în relaţia dintre noi şi natură şi faptul că, dacă nu reparăm rapid această relaţie, foarte afectată, ne vom confrunta cu probleme serioase privind supravieţuirea speciei umane pe această planetă. Cele mai recente rapoarte ştiinţifice, inclusiv cel elaborat cu doar câteva săptămâni în urma de foştii mei colegi la ONU, The Global Biodiversity Outlook, arată din păcate că ne îndreptăm spre o catastrofă ecologica, dacă nu vom reuşi că până în 2030 să stopăm distrugerea naturii.

Conştientă fiind de această realitate ştiintifică şi de faptul că 10 ani este un timp extraordinar de scurt pentru a genera o transformare sistemică, mi-am concentrat eforturile din prisma poziţiei pe care am avut-o ca şef al Convenţiei ONU pentru Biodiversitate, în special pentru a mobiliza oamenii politici, sectorul privat şi pe toţi cei care au putere de decizie, pentru un efort concentrat şi ambiţios de a revoluţiona felul în care interacţionăm cu natura şi mediul.

Psychologies: Sunteţi implicată în foarte multe proiecte profesionale, care cer foartă multă muncă, şi implicit, timp. Câte ore alocaţi activităţii profesionale pe zi?

C. P-P.: Acum sunt într-o perioadă sabatică, pe care mi-am oferit-o, probabil, ca pe cel mai mare cadou după foarte mulţi ani. În ultimii aproape 15 ani, am muncit 12-14 ore pe zi, inclusiv weekend-urile. Ştiu că organismul meu s-a adaptat să funcţioneze la o medie de 4 ore de somn şi mi se pare că este un miracol faptul că sunt încă sănătoasă, dar la finalul anului trecut a trebuit să pun stop pentru că organismul meu ajunsese pe o muchie foarte periculoasă pentru sănătate.

Psychologies: Cum reuşeaţi să vă reîncărcaţi într-un program atât de plin?

cristiana-pasca-palmer-natureC. P-P.: Paradoxal, munca a fost cea care m-a încărcat mereu. A fost întotdeauna ceva extraordinar de incitant, de provocator, de inovator, încât îmi oferea hrana sufletească şi energia de a continua. Foarte multe persoane îmi spuneau „Nu ştiu cum poţi. Astăzi eşti în Africa, mâine eşti în China, apoi în India.”, iar când ajungeam acolo munceam 10-12 ore pe zi, mergeam dintr-o localitate în alta şi aveam zeci de întâlniri de la triburi în deşerturile Namibiei la şefi de stat şi guvern, miniştri, oameni de afaceri pe toate continentele. Satisfacţia de a face lucruri care sunt importante pentru noi toţi, de a contribui la efortul colectiv pentru salvarea speciei noastre şi a Planetei, de a fi parte din această mişcare profundă de transformare pentru comunitate, este o motivaţie extraordinară.  Am ajuns la concluzia că a face ceea ce faci din plăcere şi cu sentimentul că este util celorlalţi este o sursă de energie, nu inepuizabilă, dar pe aproape.

Psychologies: Care sunt lucrurile care vă pasionează în viaţa personală?

cristiana-pasca-palmer-meeting

C. P-P.: Una din pasiunile de aproape 30 de ani este să colecţionez şi să port costume tradiţionale româneşti vechi şi autentice. Îmi face o mare plăcere să le port la diverse reuniuni şi evenimente internaţionale de marcă, ca un omagiu pentru patrimoniul cultural şi tradiţional al ţării noastre.  Îmi place foarte mult să lucrez cu mâinile, să construiesc, să lucrez cu pământul şi să culeg roadele, sau alt gen de activitate care oferă rezultate palpabile. Chiar în perioada aceasta de linişte în timpul pandemiei COVID19, m-am răsfăţat cu un curs de broderie pentru costume tradiţionale şi unul de design interior. Îmi plac lucrurile frumoase, armonioase, arta, creativitatea. Mi-aş dori să am timp să fac un curs de pictură, pentru că în general, arta şi cultura mă hrănesc sufleteşte. Sunt pasionată de un stil de viaţă sănătos şi a petrece cât mai mult timp în contact direct cu natura.

Psychologies: Cum aţi defini o zi perfectă din viaţă?

C. P-P.: Pentru mine o zi perfectă este o zi în care lucrurile ‘îţi ies’. Atunci când ai avut lucruri de îndeplinit pentru ziua respectivă şi totul a părut ca s-a aliniat, a curs şi s-au împlinit lucruri, fără obstacole, conflicte sau tensiuni. Este un termen în psihologie foarte frumos „flow”, definit de psihologul american Mihaly Csikszentmihalyi, despre psihologia experienţei optime. Când eşti în această stare de „flow” şi tot ce simţi în interiorul tău se aliniază cu ce este în jurul tău şi lucrurile se întâmplă – acesta este unul din ingredientele care pot face o zi perfectă. Dar sunt şi multe altele. De exemplu, mi se întâmplă să fie zile, când în ciuda programului aglomerat şi intens, pur şi simplu, să simt dintr-odată că  zâmbesc în interiorul meu şi realizez cât de frumoasă este viaţă şi cât de recunoscătoare sunt pentru tot ce sunt şi am.

Acum, când vorbim, de exemplu, mă uit pe fereastră la cerul frumos al unei dimineţi însorite şi mă gândesc că este o minune, că suntem în viaţă, că suntem aici, că putem sa ne bucurăm de experienţele pe care ni le oferă viaţa, chiar şi cele dure şi neplăcute, că putem alege în orice moment să fim fericiţi;  în clipele acestea, simt o transcendere, o stare în care mă aflu deasupra problemelor cotidiene şi mă simt conectată cu Universul, cu divinitatea, cu sentimentul că totul are sens, este o zi perfectă!

Psychologies: Există un lucru pe care v-aţi dori să îl atingeţi şi nu aţi reuşit încă?

C. P-P.: Da, întodeauna, este ceva ce aş vrea să mai învăţ sau să descopăr. Îmi place foarte mult să călătoresc şi să cunosc locuri noi şi oameni noi şi am avut şansa cumva să îmbin această pasiune cu activitatea mea profesională. Am călătorit  în aproape 70 de ţări, dar sunt câteva locuri în care îmi doresc tare, tare mult să ajung înainte să plec din lumea asta, cum ar fi munţii Himalaya, şi Bhutan. Apoi sunt lucruri care ţin, să spunem, de ce nu am apucat să fac în viaţă, alte zone de interes decât cele legate de natură. Spre exemplu, îmi doresc  foarte mult să am o activitatea legată de copii, să lucrez cu copiii în zona educaţională, dar şi activităţi legate de artă şi cultură.

Psychologies: Există vreun demon cu care vă luptaţi personal, profesional?

C. P-P.: Da, bineînţeles (😊). Una din zonele pe care încerc să le îmbunătăţesc la nivel de dezvoltare personală este „acceptarea.” Rugăciunea serenităţii ne spune “dă-mi Doamne puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba, curajul să schimb ceea ce pot,  şi înţelepciunea de a şti diferenţa dintre ele”.  Pentru mine, să accept ceea ce nu pot schimba nu e întotdeauna uşor, pentru că structural sunt atrasă de zonele complexe, complicate, unde este nevoie de o schimbare pozitivă. Acolo îmi place să mă duc, să fiu un pionier al schimbării, să găsesc soluţii, să îmbunătăţesc şi să schimb lucruri.

Viaţa mi-a scos în cale câteva situaţii în care în ciuda eforturilor mele, a determinării, a curajului, a voinţei şi a tuturor ingredientelor puse pentru a schimba anumite lucruri, a trebuit să accept că în anumite situaţii, sau în organizaţii unde sistemele de funcţionare sunt osificate într-o rigidă rezistenţă la schimbare, există constrângeri peste puterile mele de a genera schimbare. Management-ul schimbării este foarte greu, mai ales în zona de politică, de administraţie publică, şi vorbesc din experienţă directă prin preajma activităţii profesionale. În acelaşi timp este provocator şi poate da satisfacţii enorme, mai ales când poţi angrena şi agrega oameni cu care să faci echipa pentru a genera schimbare. Trebuie să fii flexibil, să găseşti metode noi, să continui să înveţi, să asculţi, şi mai ales să ai multă răbdare ca să poţi schimba cutume şi mentalităţi.

Psychologies: Ştim că aţi avut întâlniri de-a dreptul memorabile până în acest moment, însă, există cineva cu care v-aţi dori să aveţi o cină specială?

C. P-P.: Într-adevăr, am fost privilegiată, ca prin prisma activităţii, să fiu la aceeaşi masă cu şefi de stat, regi sau prinţese. Chiar acum doi ani, ţin minte că am fost invitată să vorbesc ca şi key note speaker la o cină de înalt nivel la Forumul Economic Mondial de la Davos, unde am stat la masă alături de prinţul Albert de Monaco, prinţul moştenitor al Norvegiei, fondatorul Wikipedia, oameni de ştiinţă foarte interesanţi. Era o cină găzduită de National Geographic, unul din partenerii alături de care am adus cauza naturii pe agenda politică mondială.

cristiana-pasca-palmer-emmanuel-macron

Pentru mine însă, o bucurie cu mult mai mare este să merg în sate, în zona rurală, la noi în România sau în alte ţări, şi să interacţionez cu bătrânii locului, cu păstrătorii de rost, de tradiţie şi de înţelepciunea simplă a relaţiei noastre cu natura şi divinitatea. De-a lungul anilor, am interacţionat cu diverşi reprezentanţi ai populaţiilor indigene sau triburi din alte zone ale lumii, şi am găsit la ei aceeaşi înţelepciune veche, pe care o vedeam la bunicii mei, la rudele mele din Maramureş, unde am o parte din rădăcini. Dacă aş avea o baghetă magică mi-aş dori să îmi întorc la viaţă bunicii din Maramureş şi să stau cu ei la o cină simplă, aşa ca în copilărie, cu mămăligă şi lapte de oaie de la stână, proaspăt muls.

Psychologies: Ce gânduri, planuri aveţi pentru viitor?

C. P-P.: Îmi place să stau de poveşti şi să spun poveşti. M-aş bucura să fiu un fel de „storyteller”, un comunicator şi povestitor care să contribuie la educarea prin poveste; visez la o lume mai aşezată şi tihnită în care să ne reîntoarcem la ce este esenţial, la valori, la armonie, la încredere, şi în care să nu irosim darul atât de preţios al vieţii pe acest pământ intoxicaţi de poluare fizică, dar şi sufletească şi mentală. În adolescenţă, când aveam atâtea întrebări legate de drumul pe care să îl urmez în viaţă, nu exista la vremea respectivă termenul de mentor sau mentorship. Uitându-mă înapoi, îmi dau seama ce mult mi-ar fi folosit dacă aş fi avut pe cineva care să mă ghideze şi să mă încurajeze. M-aş bucura dacă povestea mea personală şi profesională ar inspira poate alţi copii şi adolescenţi să îşi urmeze visul.  Cel mai mult îmi doresc să dau înapoi comunităţii din tot ce am învăţat pe parcursul vieţii. Pentru că până la urmă nu voi lua cu mine nimic din ce am când voi pleca din lume.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top