Now Reading
Cum alegem să ne trăim viața?

Cum alegem să ne trăim viața?

orlando-stoicescu
cum-alegem-să-ne-trăim-viața

Una dintre dezbaterile permanente ale umanității este cum să ne trăim viața, care sunt valoriile, principiile, regulile pe care să le respectăm în comunitate astfel încât să conviețuim împreună. Dacă în urmă cu câteva decenii lucrurile erau mult mai simple, acum, în epoca Internetului, descoperim o mulțime de idei, concepte, câteodată contradictorii, prin care să ne trăim viața.

Am putea spune că din acest punct de vedere, trăim într-o eră a confuziei, când avem atât de multe alternative, e posibil să ne apuce durerea de cap și totuși ce putem face în această situație? Dacă alegem un stil de viață care nu ni se potrivește? Dacă ne răzgândim ulterior? Dacă ne place și soțul/ soția, familia, societatea nu acceptă?

Pentru a oferi un răspuns, o să încep de la faptul că niciun stil de viață nu este perfect, întotdeauna vor apărea provocări. În același timp, dacă nu alegem calea sihăstriei, s-ar putea să avem nevoie de ajutor. Prea mulți oameni pornesc de la premisa că dacă au o idee, cu siguranță ceilalți o vor accepta și o vor adopta instant. Să ne aducem aminte de Romeo și Julieta? Această mentalitate a dus la multe falimente emoționale dar chiar și financiare.

Dacă nu căutăm susținere, este foarte greu. Avem nevoie de oamenii potriviți pentru a cultiva împreună un stil de viață benefic. Pentru a găsi oamenii potriviți, aici descoperim provocarea noastră cea mai mare, să devenim noi omul potrivit. Nu puțini oameni pornesc de la o dorință și apoi cred că este de datoria celor din jur să le-o îndeplinească. Dacă ne dorim, spre exemplu, să trăim într-o comunitate în care oamenii să își poată gestiona ființa și unde să fie cultivat echilibrul, este esențial ca noi să fim capabili să ne gestionăm ființa și să cultivăm echilibrul.

Am menționat acest fapt, pentru că unii oameni își doresc să adopte un stil de viață pentru a îi salva de ei înșiși, să le ofere rețeta fericirii și împlinirii absolute, fără ca ei să fie nevoiți să își asume ființa și să crească. Nu există un stil de viață care să ne ofere împlinire, dacă noi nu simțim că suntem împliniți. Spre exemplu, sunt oameni care au crezut că dacă practică poliamoria, vor scăpa de problemele relaționale, ulterior descoperind că nu este chiar așa.

Valoriile, principiile și regulile care se creează în mod organic între oameni, fără forțări, fără impuneri, reprezintă cheia unui stil de viață în care susținerea este resimțită. Până acum, în societatea modernă, am ales varianta în care valorile, principiile și regulile să fie impuse cu forța. De susținere avem nevoie cu toți, de aceea și ne căutăm moduri noi în care să ne trăim viață. Totuși, pentru a primi acea susținere, este esențial să ne cunoaștem bine, să ne cunoaștem nevoile autentice, cele simple nu doar dorințele, să avem curajul să ni le îndeplinim și de acolo să ne apropiem de oameni care își trăiesc viața asemenea sau își doresc să trăiască alături de noi și sunt dispuși să „pună osul la treabă”. Dacă ne asociem cu oameni care nu ne acceptă nevoile și stilul de viață, oricât de mult am încerca să îi convingem să o facă, vom fi dezamăgiți.

Comunitățile viitorului pot fi cele în care oamenii conviețuiesc, au grijă unii de ceilalți, se susțin reciproc. Trăim vremuri în care depresia este prezentă din ce în ce mai mult în viețile noastre și unul dintre motive este faptul că am uitat să ne susținem reciproc, fiind educați de mici să fim în competiție cu ceilalți. Orice stil de viață am alege, va implica colaborare, colaborare cu natura, cu ceilalți, colaborare cu viața. Această perioadă este una a experimentărilor și ce îți recomand este să îți cunoști bine de tot nevoile și să acționezi în direcția în care acestea te îndreaptă, să ai curajul să greșești, să respecți nevoile celorlalți, să ai încredere că vulnerabilitatea ta îți va aduce oameni la fel de vulnerabili, de deschiși și gata să creeze alături de tine. Orice stil de viață ai alege, este perfect, atât timp cât ți-ai găsit oameni ca tine, gata să cultive acel stil, veți crește împreună.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top