Bunica trebuie sa fi facut primul pas, el n ar fi avut curajul sa deschida gura. Aerian cum e, poate ca nici nu si a dat seama de la inceput cat e de frumoasa sau s a gandit ca nu e de nasul lui. Sau a considerat o prea excentrica, „ce femeie nebuna!“, o fi gandit, cum spune uneori. Iar ea o fi incercat sa scape de plictiseala, sa se amuze un pic, scotocind in spatele atitudinii timide si stangace. Ceva in genul „ia sa vedem ce da si asta din el“.
Bunica trebuie sa fi facut primul pas, el n-ar fi avut curajul sa deschida gura. Aerian cum e, poate ca nici nu si-a dat seama de la inceput cat e de frumoasa sau s-a gandit ca nu e de nasul lui. Sau a considerat-o prea excentrica, „ce femeie nebuna!“, o fi gandit, cum spune uneori. Iar ea o fi incercat sa scape de plictiseala, sa se amuze un pic, scotocind in spatele atitudinii timide si stangace. Ceva in genul „ia sa vedem ce da si asta din el“.
In poza asta arata ca o fetita scobitoare care s-a lungit peste noapte. E atat de slaba, ca poti invata oasele pe corpul ei. In spatele zidului pe care sta cresc plante verzi, inalte, care depasesc cadrul fotografiei. Poarta o rochie neagra si inflorata, iar la urechi ii atarna cercei lungi si subtiri, care seamana cu trupul ei. Parca e o constructie supraetajata, cum sta cu picioarele departate si cu o mana sprijinita pe genunchi. Priveste drept in aparat, stie ca acolo e ea. Si, cel putin in momentul in care a fost facuta fotografia, nimic nu pare s-o intereseze mai mult. Pentru ea si-a fardat ochii cu o tona de verde, pentru ea si-a luat pozitia asta de seducatoare; cum as putea s-o conving sa iasa din ea pentru ceilalti.
Trebuie doar sa ma observe si restul va veni de la sine. O singura data sa intre in mine ca intr-o sala de cinema si apoi va avea nevoie sa se intoarca mereu, sa se cufunde in intuneric si sa-si simta pasii pe parchetul meu. Trebuie doar s-o conving ca eu sunt cea mai buna alegere. Ca in mine poate gasi mai mult ca-n carti sau filme, ca o pot inlocui pe Mona sau pe profesorii cu care se hahaie la party-urile de la scoala si pe elevii ei favoriti. O sa-i umplu toate nevoile. As vrea doar sa o aud vorbind despre mine cu entuziasmul pe care il are cand ii place o rochie sau un artist. Macar intonatia aia s-o aiba si ar fi enorm.
In dupa amiaza aceea ma enervase cu exuberanta ei exagerata, dar nici un moment nu mi-a trecut prin cap sa nu fac ca ea, sa-i spun ca nu ies. Era, in rochia ei bleumarin, o forta in fata careia n-as fi putut deschide gura sa spun nu. Poate pentru ca nevoile si trairile ei mi se par mai importante ca ale mele. Ce dezinvolta a fost in magazin la Lucica. A luat o arahida, a bagat-o in gura, dupa care a gesticulat admirativ si a zis, in felul ei categoric, ca e extraordinara. Nu stiu nimic despre ea, nici macar de ce nu-l inghite pe Micul Print. Si nici n-am cum s-o intreb, m-ar lua peste picior. E o femeie maritata, sunt surprinsa de fiecare data cand mi-amintesc asta, pentru ca pare atat de incapabila sa se lege in felul asta de cineva. Si mai e afisata si pe panoul din Piata Mare, accesibila pentru toata lumea.
………………………………………………………………………………………………
Ea a ramas cu ei la masa; asta e singura informatie din mine, restul s-a sters. Nu ma pot abtine, inainte de a cobori treptele, ma uit inapoi. Parca ar fi fost pregatita sa ma prinda; privirea mea aluneca intr-a ei, ochii ii sunt concentrati pe mine, ca si cum nu m-ar fi scapat o secunda de cand m-am ridicat de la masa. Si nu e surprinsa ca m-am intors. E imposibil sa nu fi inteles. Inaintez greu, de parca de corpul meu atarna o greutate. Ea a ramas acolo, dar in privirea ei nu eram decat eu. O sa vina dupa mine, stie ca asta trebuie sa faca. O fi deja in spatele meu, poate ii place sa ma priveasca asa. Asta isi dorea, sa vina dupa mine. Sunt atatea lucruri in jurul meu, blocuri, oameni, panouri, copaci, magazine si nimic nu-mi scade macar putin durerea. De ce sta cu niste straini la o masa de plastic in loc sa fie cu mine? Doar stie ca sunt aici. Daca intorc capul si tot n-o vad, o sa-mi fie greu. Ce e cu mine, de ce sunt asa defecta? Nici daca as ajunge cea mai mare alergatoare n-as impresiona-o. Mi-e rusine cu mine, m-as lua in brate si m-as incuraja, dar sunt prea obosita si stiu ca n-ar ajuta la nimic. Ma tarasc mai departe, grea si inutila. Sa intru intr-un magazin, sa vad rafturi cu produse, detergenti, dulciuri, vanzatoare, sa vorbesc cu cineva. Intru la Rotunda si oamenii mi se par buni, isi vad de treaba, cu cosurile in mana. Imi cumpar o periuta roz de dinti, fortez un nou inceput. O bag in punga, raul a trecut. M-as lasa, moale, pe pieptul casierei, mi-as strivi nasul de corpul unei persoane blande, sa ma sufoc, sa uit.
Fragmnet din romanul
Citeste 49 de metri patrati sau cea mai fantasmatica vacanta, o confesiune a autoarei.
Vrei cartea? Comanda aici.
