E un autor de 50 de ani, subtil si nevrotic, la moda, detestabil si fascinant, premiat, ecranizat, tradus in 24 de limbi, dar si ocultat in mod inexplicabil, in 2005, de Premiul Goncourt, fiindca e demonstrat, asta li se intampla cam tuturor acelora care apasa toate punctele nevralgice deodata. Si atunci, de ce imi place Michel Houellebecq?
Intai de toate, recunosc, asta da, e intr-adevar o provocare: sa citezi pe cine citesti (si ai recomanda si altora), cand, de fapt, majoritatea dintre noi mai mult citam decat citim!
Asadar, de data asta, as paria fara rezerve pe francezul Michel Houellebecq, nu doar pentru ca Editura Polirom ni-l ofera intr-o integrala excelenta, in traducerea lui Emanoil Marcu, ci pentru ca el a bulversat gustul literar al inceputului de mileniu, contrariindu-i deopotriva pe pudibonzi, dar si pe nonconformisti, scriind „romane inspaimantatoare”, cum nota cineva intr-o cronica la volumul sau de debut, Extinderea domeniului luptei (1994).
Dar puteti incepe cu oricare dintre carti pentru a va indragosti de turbulenta unui taifun. De la Particule elementare la Platforma, Houellebecq e la fel de incomod: ne spune pe sleau ce putin dureaza mirajele, cat suntem de singuri si de lipsiti de speranta intr-o lume a publicitatii, a consumului si a sexualitatii exhibate.
E un autor de 50 de ani, subtil si nevrotic, la moda, detestabil si fascinant, premiat, ecranizat, tradus in 24 de limbi, dar si ocultat in mod inexplicabil, in 2005, de Premiul Goncourt, fiindca e demonstrat, asta li se intampla cam tuturor acelora care apasa toate punctele nevralgice deodata. Si atunci, de ce imi place Michel Houellebecq? Pentru forta revansei, pentru increderea cu care se stie scriitor, atunci cand altii nu-l mai cred, pentru fervoarea cu care descrie femei si barbati de toate varstele, ca si cum ar fi locuit in creierul fiecaruia, pe rand.
O mostra de text, pour la bonne bouche? Un singur paragraf, transcris din Posibilitatea unei insule, in care cinismul necrutator al maestrului luceste ca oglinda in soare: „in fine, as fi putut sa duc o stralucita viata mondena, poate chiar asta asteptau de la mine, oamenii se fac cunoscuti prin doua-trei productii de talent, nu mai mult, dupa care – intr-un mod mai mult sau mai putin senin, mai mult sau mai putin dureros, depinde de la caz la caz – isi gestioneaza declinul.“
