Exista multe momente pe parcursul vietii cand ne confruntam cu stari de tristete, anxietate, durere – pe scurt, simptome usoare ale depresiei, ca reactie la stimulii externi sau interni cu care intram in contact. Nimic nou in asta... Constientizarea unei neimpliniri personale sau o despartire sunt factori care vor duce in mod firesc la o stare de tristete pe care, dupa un timp, o depasim. La fel de adevarat este si faptul ca, uneori, se poate intampla ca acele resurse pe care ne-am tot bazat sa ne scoata din depresie, sa nu mai fie suficiente.
Stresul si oboseala sunt factori cu care ne confruntam toti in diferite momente si care genereaza o stare depresiva minora, pe care o depasim in timp, fie distantandu-ne de focar, fie luand pur si simplu o pauza, in care sa ne incarcam bateriile.
Se intampla sa avem probleme la locul de munca, prea multe ore petrecute peste program, un somn neodihnitor, certuri cu cei apropiati... Luate separat sau impreuna, ele duc la disconfort.
Reactiile noastre nu sunt nejustificate, dar intensitatea lor, desi variabila, se atenueaza in timp. Iesiri cu prietenii, un confident in fata caruia sa ne descarcam, practicarea unui sport sau o mica vacanta sunt mijloace la indemana oricui, cautate aproape instinctiv pentru a ne da un nou avant in confruntarea cu problemele.
Relatia cu sine devine cea mai importanta in momentele de depresie minora. Reintoarcerea la nevoile reale si la prioritatile pe care le avem, poate fi un ajutor si o sursa de reechilibrare.
De asemenea, fixarea unor scopuri pertinente si impunerea detasarii emotionale sunt, de asemenea, factori de autoconservare a starii proprii de bine. Desigur, fiecare persoana isi stie cel mai bine resursele personale si mijloacele cele mai potrivite de a se ridica in momentele de cadere psihica si emotionala.
Surmenajul
„Am avut o perioada de cateva luni in care programul meu la munca era 9.00-22.00, iar cand ajungeam acasa continuam sa lucrez pentru ce aveam de facut a doua zi. A fost o perioada mai mult decat solicitanta si nu o data am spus ca voi claca. Dormeam doar cateva ore pe noapte, nu ma odihneam si nu ma gandeam decat la ce am de facut la birou. Ajunsesem sa plang de oboseala si stres, nu ma mai intelegeam cu nimeni, pentru ca nu mai aveam resurse sa primesc si alte solicitari, indiferent de natura lor. Pana la urma, am indraznit sa cer o saptamana libera in toata acea agitatie, timp in care m-am detasat complet. Mai mult, mi-am cautat un alt serviciu, sigura fiind ca in ritmul acela nu voi obtine nimic bun. Am avut dreptate, acum am un job de opt ore si o viata personala pe langa el“, povesteste Ruxi, care lucreaza in domeniul financiar-bancar.
Pierderea unei persoane apropiate, (fie ca este vorba de un deces sau de o despartire) genereaza o perioada de doliu, a carei durata depinde de sentimentele investite in persoana respectiva si capacitatea de refacere a celei afectate. Nu este un episod simplu sau usor, iar trairile tind sa se perpetueze si uneori sa afecteze si alte planuri ale vietii: evitam sa socializam, nu ne putem concentra la munca, nu ne atrage nicio activitate.
Tristetea este fireasca si nimeni nu este scutit de ea, dar poate fi prelungita uneori prea mult, tinzand sa afecteze esenta unei persoane si perceptiile despre sine. Sunt prea multe reactiile ce pot fi generate de un asemenea episod, dar unele dintre cele mai comune prin prelungirea lui sunt obsesiile si modificarea perceptiilor prin autoinvinuire. Cea din urma, in anumite cazuri, poate fi justificata (in cazul unei despartiri, vina poate apartine ambelor persoane), dar chiar si atunci, cronicizarea ei duce la reactii in lant, nefavorabile individului afectat. Atunci ar fi bine sa apelam la un psiholog.
Nu fugi de psiholog!
Suntem inca, in mare parte, marginiti de prejudecati si determinarea de a reusi singuri, incat refuzam o interventie care ne poate echilibra mai repede si mai corect. Spun „mai corect“ pentru ca multi ne putem reveni in cele din urma din durere si tristete, dar nu fara un bagaj mai mic sau mai mare de probleme nerezolvate cu sine sau cu cei din jur, care, in cele din urma, isi va cere drepturile iesind iar la suprafata.
„Eu am ajuns la psihoterapie dupa trei ani si patru relatii esuate din acelasi motiv. Pur si simplu, mi-am dat seama ca, foarte probabil, imi voi reveni (desi ultima despartire ma afectase destul de serios), dar ca trebuie sa identific de ce ajung mereu in acelasi punct. Am inceput o forma de terapie centrata pe persoana, si dupa trei luni am ajuns in punctul in care simt ca imi gasesc singura raspunsurile. Mi-am regasit puterea de a accepta anumite situatii si de a merge mai departe. Continui sedintele, intrucat inca simt nevoia de sprijin, dar ma simt iar bine cu mine... sentiment pe care il pierdusem“, ne povesteste Alexandra, 33 ani, editor.
Sedintele de psihoterapie nu functioneaza la fel pentru toata lumea. Trebuie sa fie precizat faptul ca psihologul nu este un magician care ne rezolva problemele. Foarte importanta este relatia pe care o stabilim cu el si cat de usor se stabileste comunicarea intre noi in calitate de client si el in calitate de profesionist.
Tipurile de terapie sunt, si ele, diferite si este indicat sa o gasim pe cea mai potrivita noua. Pentru aceasta, un studiu pe internet poate fi un inceput, dar ghidarea unui profesionist este necesara. Cel mai important lucru ramane depasirea conceptiilor gresite despre un asemenea ajutor si rabdarea in obtinerea unor rezultate, intrucat timpul de revenire variaza de la client la client. Pana la urma, totul se reduce la dorinta si puterea fiecaruia de a se ajuta pe sine. Nu degeaba se spune ca nu este suficient sa stii ce ai de facut, ci si sa faci ce stii ca ai de facut.
