De ce munca ne da sens

Muncim ca sa traim sau (si) invers ? Depinde ce intelegem prin munca. Pare ca nevoia de a fi activi, productivi intr-un sens sau altul, intr-un context de relationare si dependenta sociala, e o conditie umana fundamentala. Am putea spune aproape ca suntem conceputi sa simtim nevoia de a face ceva.

Si, mai ales, de a fi implicati in tot soiul de proiecte alaturi de, pentru si datorita celor din jurul nostru. Actiunile noastre ne definesc si sunt liantul nostru social.

Ele ne confera un loc si o reprezentare in ochii celorlalti. Ne fac utili pentru altii, priceputi la una sau la alta, harnici, de incredere, de ajutor.

Ceea ce facem ne ajuta sa intelegem mai bine cine suntem in ochii celor din jurul nostru sau cine ne dorim sa fim pentru noi insine. Cu siguranta, nu suntem niste fiinte care pot sta degeaba.

Problema apare atunci cand trebuie sa facem ceea ce nu ne place, intr-un mod in care nu ne dorim sau mai mult decat simtim nevoia.

Acesta este riscul si, de cele mai multe ori, reversul monedei cand vorbim despre munca in societatea moderna. Pe langa avantajele materiale, suntem nevoiti sa retraim, aproape zilnic, ritualul serviciului.

Situatia poate deveni obositoare, rutiniera, frustranta. Dar mai exista o fata – mai subtila si mai ironica – a modului in care ajungem sa percepem mersul la serviciu.

„Eram obosita, satula, lipsita de chef, dar, daca imi luam cateva zile de concediu, ma pomeneam ca parca nu imi gasesc locul acasa. Parca nu aveam ce face.

Singurul lucru la care ma gandeam, era sa imi termin treburile gospodaresti, si apoi... Pur si simplu, simteam ca nu stiu ce sa fac cu timpul meu liber“, spune Marina, 36 de ani, secretara.

Traim ca sa muncim ?

Ne dedicam, cei mai multi dintre noi, cel putin o treime din cele 24 de ore serviciului. Acest lucru inseamna mult antrenament si multa inertie.

Ajungem, astfel, sa nu ne mai gandim la necesitatea noastra fireasca de a face o activitate constructiva dincolo de contextul rigid al locului de munca.

Suntem dezobisnuiti sa asociem ideea de a face ceva cu cea de a progresa, de a evolua independent de aspectul remunerarii (sociale, nu doar financiare). Incepem prin a nu avea timp, apoi prin a fi stresati de problemele de la munca.

Timpul liber ajunge, intre aceste doua constrangeri, o simpla defulare. O bresa pe care o asteptam cu entuziasm, dar nu mai stim sa o valorificam dincolo de eforturile casnice sau de nevoia de odihna.

Multi pot spune ca mai exista o a treia alternativa: distractia. Dar, de cele mai multe ori, ea presupune aceeasi inserare intr-un sistem social si economic sofisticat, care creeaza spatii artificiale, organizate pentru o reinvestire a banilor castigati in timpul cat suntem la serviciu.

„Mall-urile imi dau senzatia ca sunt o continuare a locurilor de munca. Activam in firme de dimineata pana seara, intr-un spatiu organizat. Apoi, in week-end, intr-un interval orar prestabilit, care variaza de la un local la altul, mergem si ii cheltuim.

Poate alegem mai degraba sa mergem la un magazin elegant si ne luam un nou costum pentru firma din acelasi loc de unde stim ca si-a luat si colegul de la Contabilitate“, spune cu ironie Marcel, 24 de ani, jurnalist.

Filosoful si sociologul Jean Baudrillard sublinia de altfel faptul ca multe din nevoile noastre sunt mai degraba construite, decat reale, innascute.

Traind intr-o societate de consum, suntem supusi mirajului publicitatii. Ni se pare cu atat mai important sa muncim tot mai mult, deoarece credem – tot mai mult – ca avem nevoie sa achizitionam tot soiul de lucruri.

Ajungem sa avem nevoi artificiale si, uneori, drame artificiale – dar nu mai putin real resimtite – pentru ca nu putem obtine ceea ce credem ca ne trebuie.

Ni se pare normal sa muncim mai mult. Tot mai mult si mai organizat. Pentru ca noi credem ca altfel nu se poate, nu e suficient, nu e bine.