De unde vine dorinta paternitatii

De aproape un an, Dan, 36 de ani, ezita. S-a realizat profesional, traieste cu femeia pe care o iubeste de patru ani. Cuplul lor nu a intalnit perioade majore de criza si crede ca „va imbatrani impreuna cu Ema, fara probleme“.

Insa are o dilema: cu copii sau fara? Dan ar fi gata sa faca pasul cand il vede pe prietenul sau cel mai bun impreuna cu baiatul sau de 11 ani. Poate sa se imagineze perfect cum isi invata fiul sau fiica cum sa se dea cu snowboard-ul si inca multe, multe altele.

„Ne si vad cum am merge noi trei la mare, la cules pere la tara, la bunici“, ne spune el zambind, „insa aceste reverii se estompeaza rapid si iar ma simt incapabil sa iau o decizie.“

Dan isi spune deocamdata ca e totusi mai bine sa ai remuscari decat regrete. Dar se grabeste sa adauge ca, atunci cand ai un copil. nu mai este posibil sa ai regrete.

Motivatii inconstiente

Daca dorinta de a avea un copil este la femei de ordinul unei nevoi trupesti, irationale, la barbati aceasta este mult mai abstracta, intangibila. De unde incepe dorinta de a fi tata? Este o realitate care se impune intr-o buna zi cu forta unei revelatii? Este o nevoie vitala de a-ti prelungi propria existenta sub o alta forma?

Toate aceste intrebari, Andrei le-a pus prietenilor sai. „Era pentru sotia mea cel mai important lucru, asa ca mi-am zis de ce nu?“, i-a raspuns unul dintre ei. „Am nevoie de o viata de familie, altfel simt ca pierd orice reper!“, a raspuns un altul. Pentru cel mai bun prieten al sau, „a fost o inlantuire logica intr-o poveste de dragoste, un fel de etapa superioara cu noi provocari: a fi in acelasi timp o familie si un cuplu de indragostiti“.

Text de Octav Avramescu
Foto: © Bruno Lévy pentru Psychologies Magazine Franta

Citeste continuarea in revista Psychologies, editia iulie-august.