Are ochii negri, gura sloboda, tineretea aceea aroganta si talentul in crestere. She’s got it all. Frumusetea care o califica la statutul de star dar si desteptaciunea care o face potrivita pentru roluri de compozitie. Keira Knightley vine in curand la cinema cu o drama despre psihanaliza, psihanalisti si femei isterice. Nu e fascinant?
Nu se intampla adesea ca o actrita sa ceara regizorului sa filmeze niste scene de sex torid… Dar exact asta a facut Keira Knightley pe platou, cu regizorul David Cronenberg alaturi.
Este vorba despre filmul O metoda periculoasa, o drama psihologica despre Sigmund Freud, Carl Jung si originea psihanalizei…
Keira a intrat in pielea Sabinei Spielrein, o rusoaica frumoasa si suferinda de isterie, de la inceputul secolului XX.
Actiunea are loc, evident, in Viena, iar Freud este jucat de Viggo Mortensen.
Sabina Spielrein, rolul Keirei, este intruchiparea urii de sine, a depresiei si tulburarii.
Femeia asocia placerea sexuala cu bataia primita de la tatal ei in copilarie, si era prinsa sentimental intre Freud si Jung (jucat de Michael Fassbender), dar va iesi din aceasta furtuna emotionala si in final va deveni ea insasi psihanalista. Asadar un film incitant…
Cum s-a nascut ideea scenelor fierbinti din acest film?
Keira Knightley: I-am spus lui David ca vreau sa lucrez cu el si ca mi-a placut scenariul acestui film.
Dar sunt aici doua scene foarte explicite de sex si nu eram sigura ca vreau sa le fac. El mi-a spus ca daca nu ma simt bine, va renunta la ele.
Dar scenele acelea se justifica, nu sunt gratuite si sunt foarte importante pentru actiunea filmului. Deci m-am pregatit psihologic si in final a iesit ce trebuie.
Este un rol dificil?
K.K.: A fost o provocare, mai ales ca nu am nimic in comun cu femeia pe care o joc. Ea era foarte tulburata.
In mod normal, te legi de ceva din personalitatea ta pentru a juca un personaj, dar in acest caz a trebuit sa il construiesc de la zero, sa ma bazez pe scenariu si sa fac o gramada de cercetari.
Am fost si eu socata pe alocuri, dar mi-am dat seama ca trebuia sa fie un rol extrem, intens si dramatic. Am vrut sa se vada toate ticurile pe care le avea femeia aceea.
Era ravasita de toate durerile si toate acele manifestari fizice pe care trebuie sa le vezi ca sa iti poti face o idee despre boala cuiva.
Ticurile ei erau reale si foarte revelatoare. Iar eu am aratat numai o parte a bolii sale, se pare ca ar fost mult mai rau!
Citeste continuarea interviului in revista Psychologies, editia octombrie 2011
