Am 32 de ani si-mi doresc enorm un copil

Sunt casatorita de 8 ani. Inainte de casatorie am fost preiteni timp de 5 ani, deci 13 ani de cand suntem impreuna. El reprezinta pentru mine totul; il iubesc pentru bunatatea lui, pentru felul lui de afi, pentru respectul ce mi-l poarta, pentru tot ceea ce face zi de zi, pentru sufletul lui generos, pentru tot. Suntem un cuplu foarte frumos, prietenii ne admira pentru relatia noastra, dar exista o problema pe care chiar nu mai stiu cum sa o mai gestionez.

Sec va spun ca nu am mai avut nici un fel de relatie intima cu sotul meu de......4 ani. Da, de 4 ani. Sufar enorm pentru ca il iubesc si evident il doresc insa din partea lui... nimic. Am incercat sa vorbesc cu el, dar evita intotdeauna subiectul. Am vorbit frumos, urat, cu ton, diplomat, cearta, in toate modurile posibile; nu am reusit in tot acest timp sa gasesc un raspuns la ceea ce se intampla intre noi. Nu inteleg cum poate fi indiferent la discutiile care le provoc, la crizele pe care le mai fac (voit, ca sa scot ceva de la el), etc. Nu inteleg cum nu a luat nici o masura in a rezolva problema daca ma iubeste. Nu inteleg cum iubesti fara sa doresti. Nu stiu cum sa mai abordez problema cu el ca sa inteleg de ce s-a ajuns aici si de ce nu putem rezolva problema.

Poate d-voastra ma puteti face sa inteleg cate ceva. Am 32 de ani si-mi doresc enorm un copil; am probleme mari de fertilitate; nu ma pot duce la doctor pentru ca evident ma vor intreba de cand incercam sa concepem, iar eu ce sa le spun? Ca de 4 ani pauza? E o situatie foarte complicata care ma seaca de vlaga; ganduri, intrebari fara raspuns, etc. Va multumesc anticipat pentru timpul acordat.

Raspunsul psihologului

Este intr-adevar o situatie complicata – mai ales daca urmariti o rezolvare numai intr-o anumita directie.

Inteleg ca sunteti foarte buni prieteni, dar de 4 ani ati incetat sa fiti iubiti. Asta-i o problema.

Aveti 32 de ani, vreti sa cunoasteti experienta maternitatii, ticaitul ceasului biologic se aude din ce in ce mai evident si parca din ce in ce mai presant. Asta-i o a doua problema.

Imi scrieti ca sotul reprezinta totul pentru dvs. Asta-i a treia problema. Da, stiu, „el reprezinta pentru mine totul” suna foarte romantic, dar credeti-ma, asta ascunde o mare problema. Nu sunteti in contact cu dvs insiva, nu v-ati descoperit, nu v-ati individualizat in plan psihic, tocmai de aceea altcineva poate reprezenta totul pentru dvs.

Daca ne intoarcem la relatia dvs, inteleg ca nu va simtiti implinita ca femeie nici prin prisma sexualitatii si nici prin cea a maternitatii. Este intr-adevar o situatie complicata. Daca insistati foarte tare sa faceti un copil si reusiti, s-ar putea sa o complicati si mai tare.

Am intalnit cupluri care nu erau deloc fericite si, pentru a uita de nefericirea lor, au decis sa faca un copil. Peste cativa ani, inevitabil, unul din ei se indragostea de altcineva, iar suferinta, sentimentele de culpabilitate erau acum mult mai mari.

Va recomand sa rezolvati mai intai problema dintre dvs si sot inainte de a va aventura sa faceti un copil. Lucrurile intre voi doi nu se vor imbunatati de la sine dupa aparitia copilului, iar daca va imaginati ca sexualitatea dvs nu-si va cere drepturile mai devreme sau mai tarziu, va asigur ca va inselati amarnic.

Referitor la sotul dvs, ironia sortii face ca ceea ce admirati mai mult la el – bunatatea, respectul pe care vi-l poarta, delicatetea lui – sa intretina inabilitatea lui de a fi un bun amant. Banuiala mea este ca sotul isi reprima excesiv agresivitatea, iar un barbat care se sperie de agresivitatea lui refuland-o, in loc sa o integreze armonios in viata lui, nu poate sa se bucure de propria sexualitate. Daca lucrurile nu stau asa, atunci el isi satisface nevoile sexuale in alt fel (sau posibil in alta parte). Este bine sa lamuriti acest lucru intre voi. Este de asemenea posibil ca si ca dvs sa intretineti inconstient problema, adoptand atitudini castratoare fara a fi constienta de acest lucru. O consiliere maritala sau o psihoterapie de cuplu pot fi de un real folos in acest sens.