Now Reading
Definitii ale prostiei

Definitii ale prostiei

GABRIEL CICU, PSIHIATRU SI PSIHOTERAPEUT – „PROSTIA A CAPATAT PROPORTII APROAPE ARHETIPALE…“

„As pleca in discutia despre prostie de la principiul monedei. Nu exista o discutie despre prostie daca nu exista si reversul: inteligenta. Aceasta si-a pierdut forta si a devenit desueta – prin alaturarea inteligentei cu sentimentele, in cazul inteligentei emotionale, EQ. Sau a devenit mult prea calculabila si, astfel, arida – cum este cazul indicelui IQ. Dar prostia a capatat proportii aproape arhetipale….

Azi, esti intrebat: «Ce, esti prost?» in loc de «buna ziua». Prost esti daca esti avocat, doctor, profesor, dar si politician, bancher si chiar rege («Ce prost regele Mihai, ca… orice!»). In egala masura, esti prost daca esti «baiat de Dorobanti», prost esti de pleci din tara, prost de ramai, prost ca ti-ai luat masina, prost ca nu ti-ai luat, prost de esti angajat, prost ca platesti sau nu taxele, etc.“

 

MIHAI ALBU, PSIHOTERAPEUT – „INDUSTRIALIZAREA EXCESIVA SI CONSUMERISMUL DISPERAT“

„Primind cererea asta de articol, m-am gandit: sunt eu oare mai ne-prost decat altii? Hm, poate ceva mai atent la cei din jur si cu mai mult interes social. Adica? Un concept elaborat pe la 1911 (poate chiar mai vechi) de catre Alfred Adler. Si se refera la a face lucruri avandu-i si pe ceilalti in vedere, nu doar strict pentru uzul si placerea personala.

Actiunile mele sunt de folos si altor persoane sau doar mie? Pare un pic cam idealist, nu? Si cu toate acestea, avem exemple inca din inceputul umanitatii: ne strangeam in cete de vanatori si/sau culegatori pentru ce era mai sigur, mai productiv si mai eficient. Pe front unii se aruncau in fata cazematei ca sa poate trece camarazii lor.

Au fost evrei salvati de la moarte de ne-evrei, desi acest ajutor ii putea costa viata. Sunt exemple si din zone mai prozaice: am trei catei si mereu macar trei pungi goale cu mine/cu noi atunci cand ii scot/ii scoatem la plimbare. Desigur, in recipientele special amplasate pentru asta, in anumite locuri selecte, nu se gasesc. Asa ca, pentru mine, prostie e sa ma gandesc exclusiv la binele meu si ma gandesc (daca o fac) doar pe termen scurt, fara sa incerc sa anticipez (cat imi sta in putinta) efectele actiunilor mele pe termen lung si/sau asupra altora: fie ei oameni, animale, plante, planeta.

Ba, unele din actiunile noastre dovedesc ca nu ne gandim nici macar la interesul personal, pentru ca gandim si ne raportam de parca am suferii de un fel de «miopie cauzala». De exemplu: ma sui in masina sa ma duc la piata/magazin, desi locul respectiv e la 15 minute de mers pe jos sau cinci minute cu bicicleta. Nu doar ca poluez atmosfera (care nu e doar a mea, dar e si a vecinilor mei; chiar si a urmasilor urmasilor mei), dar, imi scad si sansele sa fac ceva miscare (si asa reduse in societatea noastra) Da, sigur, nu avem timp.

Am mai auzit asta, insa, in cele mai multe cazuri nu e real. Si industrializarea excesiva si consumerismul disperat si competitia nemasurata si… si sa nu credeti ca nu exista si efecte la nivel individual, imediate. De exemplu, competitivitatea exagerata este asociata cu boli cardiovasculare. S-au facut prin anii ’70 cercetari care au demonstrat asta. Sau obezitatea din ce in ce mai raspandita in randul copiilor (si nu vorbesc aici de cea patologica sau generata de cazuri medicale) si care are de multe ori ca si baza fie o mediatizare exagerata a placerii si facilitatii consumului, fie cauze emotionale generate de ne-primirea afectivitatii naturale si necesare din partea parintilor sau a celor apropiati (preocupati de a avea mai mult, de a lucra mai mult, de a castiga mai mult).

Sigur, mai sunt posibilie si alte motive, am amintit doar doua dintre ele. Un alt exemplu, de azi: ma uitam de sus (n-am ce face, stau la etajul 5) cum un manipulant (de tramvai) taraia disperat la niste masini care stateau pe linia de tramvai, in fata sa. Nicio problema am putea spune, are dreptate, doar ca ele stateau acolo pentru ca permisesera la doua salvari sa treaca prin fata lor (si a tramvaistului). Daca rudele sale erau in Salvari ar fi reactionat la fel?

Acum, se pusesera in miscare, dar, de, nu bausera ceva energizante sa prinda aripi (varianta, sa nu fie cu reclama: nu invatasera sa se teleporteze; Engage!). Dar reziduurile noastre ne-ecologice unde se duc? Poate ati vazut trailerul la acel film, in care, pe o insula aflata la 2000 km de orice fiinta omeneasca pasarile isi fac cuiburi din deseuri si mor datorita poluarii cu chestiuni plastice si din aluminiu. Sau padurile pe care le decimam in numele profitului? Sau animalele pe care le exterminam, fie in numele modei, fie al gastronomiei, fie doar pentru ca au patruns in teritoriul nostru»? Rasa umana este (cea mai) desteapta?“

 

ALFRED DUMITRESCU, PSIHOTERAPEUT – „SUPRA VALORIZAREA INTELIGENTEI“

„Pe vremuri, cand cei din generatia mea erau copii, prima injuratura pe care o foloseam pentru a ne exprima deopotriva supararea sau dispretul fata de altul era: «Prostule!». Folosirea acestui invectiv ca prima insulta «autorizata» videntiaza doua elemente majore ale mentalului colectiv transmise prin educatie copiilor de acum (aproximativ) jumatate de secol: supra-valorizarea inteligentei (evident, in ipostazele ei legate de invatare sau performanta scolara) si tabu-ul sexualului (caci, se stie prea bine, graiul nostru este bogat in insulte dar cele mai multe dintre ele contin referiri extrem de explicite la organe si activitati sexuale).

Astfel, prin «prostule!», copilul putea sa atace masiv narcisismul adversarului evitand incalcarea unui tabu si, implicit, sanctiuni din partea adultilor. Dar oare avea copilul dreptate? Adica celalalt chiar era prost? Sau, ajungand la tema acestui numar al revistei, chiar exista prostie si, daca da, ce este, de ce este si la ce ar folosi ea? Desigur, nu imi propun sa epuizez fascinanta tema a prostiei in cateva randuri (ar fi o ditamai prostia) ci doar sa schitez citeva directii pe care perspectiva psihanalitica le poate deschide asupra ei.

Eliminand situatiile de handicap cognitiv de sorginte genetica sau neurologica, prostia exista dar ea se … «invata» si nu e un dat fundamental al persoanei. Nu vorbesc despre o invatare cognitiva si constienta, desigur, ci despre una predominant afectiva si inconstienta, motivata fie de nevoia de atasament a copilului (de pilda prin identificarea cu parintele mai putin performant intelectual dar mai prezent emotional), fie de obtinerea sigurantei afective prin conformarea necritica la normele familiale si sociale (internalizarea asa-numitelor „locuri comune“ sau prejudecati), fie de satisfacerea unei masive nevoi de dependenta prin asumarea – adesea manipulativa – a pozitiei celui care «nu stie si nu poate“»si, prin urmare, trebuie mereu ajutat si sprijinit de cei din jur.

In plus, «prostul» incearca sa evite si efectele propriilor sale tendinte agresive punandu-se cumva in afara competitiei cu ceilalti si cerand astfel sa fie «crutat». Prostia pare astfel a fi mai degraba rezultatul unei tranzactii inconstiente prin care individul renunta la o parte din aspiratiile lui de auto-afirmare in scopul obtinerii unor beneficii emotionale imediate si, mai ales, «sigure».

Proverbul romanesc ne asigura ca «prostia nu doare»; clinica psihanalitica ne arata insa adesea contrariul: prostia, adica inhibarea folosirii la maximum a propriilor capacitati intelectuale, este o «afacere proasta» caci beneficiile astfel obtinute sunt mai mereu nesatisfacatoare si aducatoare de suferinta psihica pe termen lung.“

 

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top