Ani care întreabă și ani care răspund
Pornim în viață cu milioane de întrebări – de la cele mărunte și aparent neînsemnate, până la cele care ne cutremură din temelii. Întrebări care se nasc în mintea copilului curios, apoi cresc odată cu adolescența plină de neliniște și se grăbesc să găsească răspunsuri în tinerețea avidă de viață.
Dar, cu fiecare an care trece peste noi, întrebările se împuținează. Sufletul pare să nu mai caute cu aceeași ardoare, prins în ritmul grăbit al zilelor. Până când, într-un moment de cotitură, apare acea întrebare care nu mai poate fi ocolită: De ce eu? Cum am ajuns aici? De ce nu am văzut semnele?
Am trăit și eu acest dans al întrebărilor. Prea mult timp în care am crezut că defectul e în mine, că nu sunt întreagă, că nu sunt suficientă. Au urmat zile, săptămâni, luni și ani în care ridicam privirea spre cer și repetam, ca un ecou obsedant: de ce? Întrebarea m-a însoțit pretutindeni – în liniște și în zgomot, în bucurii și în eșecuri.
Citește materialul integral în ediția de toamnă a revistei Psychologies, disponibilă la standurile de presă din toată țara.
Abonează-te la Psychologies și primește revista direct acasă — un ritual de lectură pentru minte și suflet.
