Când cuvintele întârzie – cum recunoaștem și sprijinim tulburările de vorbire la copii

„Lasă-l, e mic, o să vorbească el când o fi pregătit.”, „Doar băieții vorbesc mai târziu.” sau „Se corectează în timp.” – sunt fraze pe care le aud des în cabinet, rostite cu cele mai bune intenții. Dar, uneori, aceste convingeri amână exact ce este esențial: evaluarea și susținerea oferite la momentul potrivit. Pentru că, dincolo de mituri și generalizări, fiecare copil are nevoie să fie ascultat, înțeles și sprijinit în funcție de ritmul și nevoile sale reale.

Atunci când un copil nu-și dezvoltă vorbirea conform etapei de vârstă, timpul poate deveni mai degrabă un obstacol decât un aliat.

Întâlnesc frecvent copii care prezintă diverse tulburări de vorbire – un termen general care se referă la dificultăți în articularea, fluența sau claritatea exprimării orale. Acestea pot include tulburarea sunetelor vorbirii/ fonemelor, de fluență (precum bâlbâiala), tulburări de comunicare socială și alte tulburări nespecificate de limbaj. Dintre acestea, cele mai întâlnite în cabinetul meu, sunt tulburările de pronunție care includ mai multe forme, cea mai frecventă fiind dislalia – caracterizată prin dificultăți în articularea corectă a sunetelor, în care copilul înlocuiește, omite sau deformează anumite sunete. De exemplu, poate spune „totoș” în loc de „cocoş” sau „lațǎ” în loc de „rațǎ”.

Citește materialul integral în ediția de toamnă a revistei Psychologies, disponibilă la standurile de presă din toată țara.

Abonează-te la Psychologies și primește revista direct acasă — un ritual de lectură pentru minte și suflet.