Ce pui în bagajul de început de an școlar?
Spun mereu că noi, profesorii, avem o șansă deosebită, și anume să trăim revelionul de două ori. De fapt, ca să zic sincer: acesta este revelionul meu preferat, începutul lui septembrie. Când am șansa, în mod continuu, de atâţia ani încoace, să încep cu forţe proaspete noi planuri, noi idei, noi proiecte. Și ce frumoasă energie! De fapt, la mine revelionul nu poartă niciodată atâta însemnătate precum sunetul primului clopoţel.
Îţi dai seama că începe școala și pentru că se schimbă hainele de pe manechine: apar cele de toamnă, deși nimeni nu mai poate purta sacou maro în prima zi de școală – e uneori mai cald decât pe 15 iunie;
rechizitele abundă și florile dispar din magazine. Mă întreb însă dacă e suficient să cumpărăm lucruri pentru un început de an școlar sau dacă nu cumva ar fi mai potrivit să ne oprim asupra unor lucruri ce nu pot fi cumpărate.
La școala pe care o conduc avem în fiecare an un mesaj călăuzitor format dintr-un singur cuvânt, care reprezintă tema anului respectiv. Anul acesta am ales recunoscător.
De ce? Oh, Doamne, pentru câte motive!
Unul dintre ele este oarecum trivial sau cultural – nu știu cum să zic, dar românul e cam cunoscut pentru că se plânge de toate și orice: dacă ne calificăm la Cupa Mondială, de ce nu jucăm bine; dacă avem un premier activ, atent și calculat, de ce suferim; dacă avem rezultate proaste la examene, de ce mai plătim profesorii; dacă avem olimpici, de ce nu este fiecare elev însoţit de profesori ca ai lor. Și, uite așa, lista poate continua.
De aceea, cred cu tărie că ni s-a cam imprimat transgeneraţional această genă a nemulţumirii. Iar pentru a o combate avem nevoie de multe alte celule care să funcţioneze complementar. Aici vine și planul.
Cum ar fi dacă am studia recunoștinţa și rolul ei ca mecanism de autoreglare comportamentală și emoţională? Cum ar fi dacă i-am cunoaște beneficiile dovedite știinţific? Cum ar fi dacă am începe să o practicăm fix ca pe orice alt obicei: cu temeinicie, rigoare, chiar și atunci când nu ne vine să o facem?
Multe sunt temele recunoștinţei și cred că suficiente cât să staţi la o poveste în casele voastre despre ce ar însemna un început de an școlar în care, mai ales când totul devine greu, să consolidaţi o disciplină acasă.
Cum ar fi ca fiecare familie să personalizeze un obiect pe care îl poartă toţi, ca să servească drept reminder al promisiunii pe care și-o fac: să fie recunoscători?
Eu mă încăpăţânez să cred că multe case în care se va practica recunoștinţa vor putea deveni cetăţi întărite pentru o naţiune care este slăbită de ideologii greșite și de trenduri nepotrivite.
Tu ce ai putea cumpăra în acest început de an care să nu își piardă valoarea și să continue să fie profund semnificativ pentru dezvoltarea continuă?
