Now Reading
Identitate cu bufeuri

Identitate cu bufeuri

Corina Danu

Într-o zi, Gina privea un trandafir din curtea ei și nu reușea să-și amintească numele florii. Îl recunoștea, dar cuvântul „trandafir” părea să fi dispărut undeva, între minte și gură. Cel mai tare a speriat-o gândul: „Ce se întâmplă cu mine? Ce e cu această ceaţă mentală?”.

Dacă și tu te afli în această etapă a vieţii, s-ar putea să-ţi fie cunoscute câteva dintre aceste momente: intri într-o cameră și uiţi de ce, te trezești la trei dimineaţa cu trupul fierbinte și mintea plină de griji, plângi la o reclamă, apoi te enervezi și, câteva minute mai târziu, râzi de întreaga situaţie. Deși nu ai schimbat nimic la felul în care trăiești, dormi mai greu, obosești mai repede, iar hainele tale preferate au început să te strângă.
Bine ai venit în etapa în care, după o viaţă întreagă în care ţi-ai construit identitatea, tocmai când ai reușit să spui „asta sunt”, menopauza te face să te întrebi din nou: „Și acum cine mai sunt?”. Menopauza nu vine cu o dată clară și cu un buchet de flori. Și nici nu se prezintă la fel în viaţa fiecărei femei. Unele îi simt prezenţa discret, altele trec prin schimbări care le tulbură echilibrul. Îţi poate trimite semnele cu ani înainte: somn fragmentat, oboseală, anxietate, iritabilitate, dificultăţi de concentrare, modificări ale greutăţii sau scăderea dorinţei sexuale. Iar femeia pune fiecare dintre aceste schimbări pe seama altor cauze: „Sunt stresată”, „am prea multe de făcut”, „nu mai am voinţă”, „am devenit imposibilă” etc., fără să ia în calcul că ar putea fi semnele debutului perimenopauzei.

Menopauza este o tranziţie biologică firească, nu o boală. Numai că acest firesc nu înseamnă obligatoriu și simplu. Trupul se reorganizează, hormonii fluctuează, iar toate acestea pot influenţa felul în care dormim, gândim, simţim și ne raportăm la noi. Dar, dincolo de simptome, mai chinuitoare e criza de identitate: „Cine sunt eu la menopauză?”.

Pe lângă schimbările corpului, se clatină și câteva dintre reperele prin care femeia a fost învăţată să-și măsoare valoarea: tinereţea, fertilitatea, disponibilitatea, frumuseţea fără efort și puterea de a le duce pe toate fără să obosească. Apar ruminaţii precum: „Dacă nu mai am aceeași energie, mai sunt eu cea puternică? Dacă trupul meu se schimbă, mai sunt atrăgătoare? Dacă nu mai simt aceeași dorinţă sexuală, mai sunt femeie? O să mă mai iubească partenerul?”. Da, ești femeie! Feminitatea ta nu locuiește în ovare și nici nu dispare odată cu dorinţa sexuală. Valoarea unei femei nu poate fi măsurată prin nivelul hormonilor ei, iar viaţa intimă nu primește termen de expirare odată cu ultima menstruaţie. Dorinţa poate scădea, corpul poate avea nevoie de ajutor, iar intimitatea poate cere alte forme de apropiere. În multe familii, despre menopauză s-a vorbit puţin sau deloc. Uneori din rușine, alteori din lipsă de informaţii sau pentru că discuţiile despre corpul femeii erau considerate nepotrivite. Așa se face că multe femei ajung în această etapă fără să știe ce li se întâmplă, iar lipsa răspunsurilor lasă loc fricii.

Avem nevoie să aducem menopauza într-o conversaţie firească, în care medicina, psihologia și experienţa reală a femeii să stea la aceeași masă. Să vorbim despre durere, anxietate, sexualitate, insomnie, tratamente și relaţia cu propriul corp fără jenă și reţete universale. Povestea altei femei ne poate ajuta să recunoaștem ceea ce trăim, dar nu ne poate prescrie soluţia. Nu ne tratăm „după ureche” și nici după sfaturile medicale de pe reţelele sociale. Orice tratament trebuie discutat cu medicul și adaptat istoricului medical, simptomelor și nevoilor fiecărei femei.

A te împrieteni cu mintea ta la menopauză nu înseamnă să spui că este minunat când nu dormi sau când nu te mai recunoști. Nu este o soluţie să-ţi acoperi disconfortul doar cu „gândire pozitivă”. În schimb, poţi avea grijă să nu adaugi suferinţei fizice povara felului în care te judeci pentru ceea ce trăiești. Ar putea fi de ajutor să îţi spui „trec printr-o schimbare și am nevoie de timp pentru adaptare” fără să interpretezi schimbarea ca pe o dovadă că „mă ofilesc sau mă pierd”.

În capitolul „Cine sunt eu la menopauză?”, din cartea mea, „Femeia care s-a împrietenit cu mintea ei”, Gina Păiș, psiholog clinician, sexolog și psihoterapeut, vorbește cu sinceritate, umor și curaj despre propria întâlnire cu menopauza: despre nopţile albe, kilograme apărute fără invitaţie, anxietate, bufeuri, ceaţă mentală și un libido care, după cum spune chiar ea, „dispăruse în neant”, tratamente, dar și despre felul în care a învăţat să nu se piardă pe sine în mijlocul tuturor acestor schimbări. Vă invit să-i citiţi povestea integrală în carte. Experienţa Ginei vă poate ajuta să priviţi mai atent ceea ce trăiţi și să vă căutaţi propriile răspunsuri. Pentru că a vorbi despre această etapă este important, dar abia acţiunea (o programare la medic, o întrebare adresată la timp, sprijinul cerut unui specialist) poate schimba felul în care trecem prin ea.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top