Ai pregătit copilul de grădi-școală. Dar pe tine te-ai pregătit de noul an școlar? 

”Emoții mari la început de an școlar? Cum să faci tranziția mai ușoară pentru toată familia”

Sfârșitul verii vine cu un amestec ciudat de stări.

Pe de o parte, abia aștepți să înceapă școala și să simți că zilele au din nou un program mai clar. Pe de altă parte, exact acum s-ar putea să observi că ai mai puțină răbdare și că mintea ta rulează încontinuu liste cu lucruri de făcut.

Și este absolut firesc să fie așa. Te poți bucura că începe școala și, în același timp, poți simți presiunea începutului de an.

Pentru că, de fapt, nu doar copilul se întoarce la școală. Toată familia intră într-un ritm nou. Schimbați programul zilei, diminețile, orele de somn, mesele, drumurile, orele de muncă și felul în care vă organizați.

De cele mai multe ori, pregătirile pentru școală sunt foarte concrete.

Cumperi ghiozdanul, rechizitele, uniforma sau hainele potrivite. Descoperi, încă o dată, că pantalonii de anul trecut au rămas prea scurți și că pantofii nu mai sunt buni. Verifici lista de rechizite, programul, orarul, after-school-ul și transportul.

Ai grijă ca cel mic să fie pregătit pentru începutul școlii. Mult mai rar te oprești să te gândești și la tine. La cum se va schimba programul tău odată cu începerea școlii, la diminețile mai grăbite, la drumurile între casă, școală și serviciu, la orele de lucru, mese, cumpărături și toate lucrurile mici care trebuie puse cap la cap.

Într-un sondaj realizat de Kiddie Academy membrii familiei au fost întrebați cine resimte cel mai greu începutul școlii, 63% au răspuns că mamele, comparativ cu 27% care au spus că cei mai afectați sunt copiii.

Într-adevăr, în multe familiii organizarea noului an este responsabilitatea exclusivă a mamei.

Și nu este vorba doar despre lucrurile pe care le fac mamele efectiv, ci și despre tot ce trebuie să țină minte: orarul, ședința cu părinții, echipamentul pentru sport, proiectul care trebuie dus joi, faptul că miercuri copilul termină mai devreme sau că vineri trebuie să ajungă la engleză.

Toate acestea par, luate separat, lucruri mici. Împreună însă ocupă mult spațiu mental și consumă energie.

De ce devenim mai iritați cu toții la începutul anului școlar

Tranzițiile sunt solicitante pentru creierul nostru.

Orice schimbare de ritm presupune anticipare, reorganizare și adaptare. În timpul vacanței, multe familii funcționează într-un program mai flexibil. Ora de culcare se mută puțin mai târziu, diminețile sunt mai lente, mesele sunt mai puțin clare, există mai mult spațiu pentru improvizație.

În septembrie, acest spațiu se îngustează.

Dintr-odată, alarma sună la o oră exactă, 6:30. Copilul trebuie să fie îmbrăcat, să mănânce și să ajungă undeva la timp. Părintele trebuie să ajungă apoi la serviciu. Seara sunt multe teme de verificat sau de ”făcut împreună”, duș și pregătiri de ghiozdan, haine, rechizite pentru a doua zi.

Creierul încearcă să gestioneze multe variabile simultan.

De aceea, uneori, stresul nu arată ca o stare evidentă de anxietate. Poate îți pierzi mai repede răbdarea, devii mai irasbiilă sau ai senzația că toată lumea vrea ceva de la tine. Sau ai tendința de a reacționa disproporționat când copilul nu-și găsește penarul exact în dimineața în care deja sunteți în întârziere.

În astfel de momente, nu înseamnă neapărat că ai o problemă cu copilul. Sistemul familiei este pur și simplu în proces de recalibrare.

Într-o familie, schimbarea unui membru îi afectează pe toți

Din perspectivă sistemică, nu privim copilul separat de mediul familial.

Familia funcționează ca un sistem: fiecare schimbare importantă produsă într-o parte a lui generează ajustări în celelalte.

Dacă un copil începe grădinița, se schimbă și viața părinților. Dacă începe clasa pregătitoare, se modifică ritmul dimineților, timpul de lucru, logistica familiei și, uneori, relația dintre părinți.

Dacă un adolescent începe liceul, poate avea nevoie de mai multă autonomie, ceea ce îi cere părintelui să facă o altă tranziție: de la control și supraveghere către încredere și negociere.

De aceea, adaptarea copilului la școală nu poate fi separată de felul în care întreaga familie se adaptează la această nouă etapă.

Uneori, comportamentul copilului este primul care ne semnalează că sistemul este tensionat.

Poate deveni mai agitat, mai dependent de părinte, mai temător sau poate începe să refuze lucruri pe care înainte le făcea fără dificultate.

Nu înseamnă automat că școala este o problemă. Poate însemna că tranziția este încă în desfășurare.

Copiii simt nu doar ce le spunem, ci și cum trăim noi schimbarea

Un copil care intră într-un mediu nou caută rapid noi repere.

Se uită la clădire, la educatoare sau profesor, la ceilalți copii, dar se uită foarte mult și la părinte, încercând să înțeleagă dacă locul este sigur, dacă se va putea descurca și ce se va întâmpla după ce mama sau tata pleacă.

La aceste neliniști, copilul nu primește răspuns doar prin cuvinte.

Îl primește și prin tonul nostru, expresia feței, felul în care ne luăm rămas-bun și siguranța cu care îl lăsăm acolo.

Dacă îi spunem că totul va fi bine, dar vocea noastră transmite panică și rămânem încă zece minute în ușa clasei, copilul va recepționa mai ales emoția.

Asta nu înseamnă că părintele trebuie să pară calm.

Copiii nu au nevoie de părinți fără emoții. Au nevoie de părinți care pot conține emoția și care pot recunoaște că începuturile pot fi dificile, păstrând în același timp încrederea că lucrurile se vor așeza.

Mesajul sănătos este că emoțiile sunt permise, iar schimbarea poate fi gestionată.

Dacă mediul este nou, reduceți necunoscutul

Pentru copil, anxietatea apare adesea acolo unde există foarte multe lucruri necunoscute: cum arată școala, unde este toaleta, cine îl așteaptă, cât timp va sta acolo, cine vine să îl ia sau ce se întâmplă dacă nu știe ceva.

Cu cât putem transforma aceste necunoscute în lucruri previzibile, cu atât tranziția devine mai ușoară.

Dacă este posibil, putem vizita școala înainte de prima zi. Putem vedea curtea, intrarea, sala de clasă. Putem să le explicăm simplu cum va arăta o zi, cine îl duce dimineața, ce se întâmplă după ce intră în clasă, când va avea pauze, când va mânca și cine va veni să îl ia.

Pentru adulți, aceste informații par banale. Pentru un copil aflat într-un mediu complet nou, ele creează o hartă. Iar când avem o hartă, necunoscutul devine mai puțin amenințător.

Dacă școala este cunoscută, copilul are nevoie de o perioadă de readaptare

Uneori presupunem că, dacă un copil se întoarce la aceeași școală, nu mai trebuie să vorbim despre tranziție.

Ba trebuie. După două sau trei luni de vacanță, copilul s-a obișnuit cu alt ritm.

Chiar dacă cunoaște clădirea și profesorii, trebuie să se reobișnuiască cu trezitul devreme, cu statul în clasă, cu cerințele școlare, cu relațiile dintre colegi și cu faptul că timpul său este din nou organizat din exterior.

Mai ales în primele săptămâni putem observa o oboseală mai mare. Copilul poate veni acasă și poate părea morocănos sau poate avea nevoie să se retragă.

Uneori părinții interpretează acest comportament ca lipsă de respect și au impresia că, dacă la școală copilul reușește să se controleze, acasă nu ar trebui să-și ”verse nervii” asupra familiei.

De fapt, acasă este adesea locul în care copilul se simte suficient de sigur pentru a se descărca.

Asta nu înseamnă să renunțăm la limite, ci la felul în care interpretăm comportamentul copilului.

Rutina este una dintre cele mai bune forme de reglare

Copiii au nevoie de predictibilitate. Și adulții au nevoie de ea, doar că uneori uităm.

Cu câteva zile sau chiar una-două săptămâni înainte de începerea școlii, putem începe să apropiem treptat programul familiei de cel care va urma.

Ora de culcare poate fi mutată mai devreme. Ora de trezire poate deveni mai constantă. Micul dejun poate reveni într-un interval apropiat de cel din timpul școlii. Putem pregăti împreună hainele sau ghiozdanul.

Nu vrem să transformăm ultimele zile de vacanță într-un program strict și riguros, ci vrem evităm ca programul să ni se dea peste cap de prea multe schimbări dintr-o dată.

Rutina scade numărul de decizii. Iar când suntem stresați, mai puține decizii înseamnă mai multă disponibilitate emoțională.

Nu încerca să rezolvi toate problemele din prima săptămână

Începutul școlii activează uneori o formă subtilă de perfecționism parental.

Vrem ca programul să funcționeze imediat, copilul să se trezească fără proteste, pachetul să fie sănătos, temele să fie făcute la timp, activitățile extrașcolare să fie organizate, noi să ne facem treaba, casa să funcționeze și toată lumea să fie calmă.

Dar sistemele familiale au nevoie de timp pentru a găsi un nou echilibru.

Poate descoperim după trei zile că ora de culcare este prea târzie, că micuțul nu poate mânca atât de devreme dimineața, că drumul spre școală durează cu douăzeci de minute mai mult decât estimasem sau că programul nostru de lucru trebuie ajustat.

Este mai util să privim primele săptămâni ca pe o perioadă de calibrare, nu ca pe un examen pe care trebuie să-l trecem perfect.

Întreabă-te ce te neliniștește de fapt

Uneori spunem că ne stresează începutul școlii, dar în spatele acestei stări pot exista lucruri foarte diferite.

Ne poate speria anxietatea copilului, ne putem gândi că poate nu se va integra, pentru că purtăm la rândul nostru noi amintirea unei experiențe școlare neplăcute sau putem resimți intens prima separare reală, dacă cel mic începe grădinița.

Pentru alți părinți, emoția vine din conștientizarea faptului că a mai trecut un an și copilul crește. Iar alteori stresul este mult mai pragmatic și ține de dificultatea de a împăca programul școlii cu serviciul și toate celelalte responsabilități ale familiei.

Când identificăm sursa reală a stresului, putem interveni mult mai concret.

Dacă ne preocupă integrarea copilului, putem discuta cu profesorul. Dacă problema este logistica, putem cere ajutor. Dacă dificultatea este separarea, poate avem nevoie să oferim puțin spațiu și pentru propriile emoții.

Nu orice anxietate trebuie eliminată. Uneori trebuie mai întâi înțeleasă.

Relația cu școala nu se construiește doar când apare o problemă

Pentru părinți, poate fi liniștitor să știe cine sunt adulții care vor petrece multe ore alături de copilul lor.

O conversație cu educatorul, învățătorul sau dirigintele poate oferi repere importante despre rutina școlii, despre modul de comunicare și despre așteptările reciproce.

Din perspectivă sistemică, copilul se află la intersecția mai multor sisteme: familia, școala, grupul de colegi, uneori familia extinsă sau alte medii educaționale.

Cu cât aceste sisteme reușesc să comunice mai bine, cu atât copilul percepe mai multă siguranță.

Nu este nevoie să controlăm permanent ceea ce se întâmplă la școală. Însă este mereu  util să avem o relație cordială cu cadrul didactic, și să putem cere informații atunci când avem vreo nelămurire sau atunci când profesorul ne poate semnala dacă observă vreo schimbare.

Copilul are nevoie să știe că poate avea emoții

Uneori încercăm să încurajăm copilul, spunându-i să nu se teamă sau sugerându-i că nu ar trebui să simtă ceea ce simte.

Intenția este bună, dar copilul poate înțelege că emoția lui este greșită sau nepotrivită.

O alternativă mai sănătoasă este să recunoaștem emoția, să îi spunem că este firesc să aibă emoții într-o școală nouă sau clasă nouă și să încercăm să înțelegem împreună ce îl neliniștește cel mai mult.

Nu trebuie să rezolvăm imediat emoția. Uneori copilul are nevoie mai întâi să fie înțeles. De acolo putem construi împreună soluții.

Și părintele are nevoie de o perioadă de tranziție

Există multă grijă pentru felul în care pregătim copilul pentru noul an școlar. Vorbim însă mai puțin despre faptul că și părintele are nevoie de pregătire.

Ce poți să faci ca să te pregătești de noul an școlar? Să te uiți realist la programul lunii septembrie înainte să înceapă. Și să nu-ți programezi cele mai solicitante proiecte profesionale exact în prima săptămână de școală, dacă ai această flexibilitate.

Sau să încerci să simplifici mesele pentru o perioadă și poate să soliciți ajutorul bunicilor sau al partenerului, mai des.

În diminețile care tind să fie haotice, rezervă-ți 10 minute doar pentru tine. Autoreglarea părintelui nu este un lux separat de creșterea copilului. Este parte din mediul emoțional în care copilul crește.

O familie nu trebuie să intre în noul an școlar perfect pregătită

În primele zile este posibil să uitați lucruri, să vă întoarceți după sticla de apă, să adormiți prea târziu, să existe proteste dimineața sau să fie nevoie să schimbați programul de trei ori.

Adaptarea la schimbare este un proces mai complex.

Și cel mai important lucru pe care copilul trebuie să-l audă de la noi e că nu trebuie să știm imediat cum se face totul.

Putem intra într-un mediu nou cu emoții, și putem avea nevoie de timp ca să ne adaptăm.

Putem încerca, și în caz de eșec, putem încerca din nou.

Copiii nu învață despre siguranță doar atunci când totul merge bine. Învață despre siguranță mai ales atunci când lucrurile sunt în schimbare, iar noi ne găsim din nou un echilibru și un ritm.

Adevărata tranziție a lunii septembrie nu constă în a ne întoarce la școală, ci să reconstruim împreună ca familie, un ritm în care fiecare membru al familiei să-și poată găsi locul din nou.