„Ai copii?” – „Nu, am gemeni.”
În urmă cu puțin timp, într-un program de dezvoltare pe care îl facilitam, am descoperit că trei dintre participanți aveau acasă gemeni. La un moment dat, într-o conversație din pauză, am întrebat pe cineva dacă are copii. Răspunsul lui este chiar titlul acestui articol și, după ce am râs, m-am gândit că spune în câteva cuvinte foarte multe despre experiența de a fi părinte de gemeni.
Eu am doi copii, de vârste diferite, și știu cât de ușor este, chiar și așa, să presupui că ceea ce a funcționat cu unul va funcționa și cu celălalt. Când copiii au aceeași vârstă, trec simultan prin aceleași etape de dezvoltare și sunt priviți de cei din jur aproape automat ca o pereche, provocarea de a-i vedea și de a-i crește ca două persoane distincte capătă însă o dimensiune aparte.
Se pare că întâlnirea cu cei trei părinți a activat și un soi de „lege a atracției”, pentru că în următoarele două săptămâni am mai întâlnit câțiva părinți de gemeni… Odată cu ei, au venit întrebările: îi îmbrăcăm la fel sau diferit? Îi punem în aceeași clasă? Este bine să aibă aceleași activități? Cum evităm comparația? Cât îi încurajăm să facă lucruri separat și cât respectăm legătura specială dintre ei?
După atâția gemeni apăruți în jurul meu într-un timp atât de scurt, articolul acesta a devenit aproape inevitabil.
Doi copii, nu doar „gemenii”
Una dintre primele provocări apare chiar în limbaj; am auzit spunându-se firesc „gemenii”: gemenii mănâncă, gemenii dorm, gemenii merg la grădiniță, gemenilor le place să… Viața unei familii cu doi copii de aceeași vârstă presupune o logistică pe care părinții copiilor de vârste diferite probabil că nu o înțeleg pe deplin, iar organizarea îi transformă inevitabil, uneori, într-o unitate, un calup. Din perspectiva dezvoltării lor, „gemenii” sunt însă doi copii, două persoane diferite. Fiecare are propriul temperament, propriul ritm de dezvoltare, sensibilități, preferințe și modalități de a intra în relație cu ceilalți. Chiar și atunci când asemănarea fizică este izbitoare, experiența psihologică a fiecăruia rămâne individuală.
Cercetările asupra identității gemelare arată ceva interesant: identitatea de „geamăn” se construiește și în relație cu mediul. Felul în care părinții îi prezintă, îi îmbracă sau vorbesc despre ei contribuie la imaginea lor ca pereche, în timp ce copiii participă activ la acest proces, alegând uneori asemănarea, iar alteori căutând modalități prin care să se diferențieze.
Acesta este unul dintre primele echilibre pe care părinții de gemeni trebuie să le găsească: viața de familie ne împinge uneori să îi creștem la plural, în timp ce dezvoltarea identității cere să îi vedem mai ales la singular.
Putem începe cu lucruri foarte simple: să le folosim numele mai des decât eticheta de „gemeni”, să îi întrebăm separat ce își doresc, să acceptăm că pot avea preferințe diferite și, mai ales, să fim atenți la tendința de a-l descrie pe unul prin comparație cu celălalt. Va fi greu, pentru că asta presupune un efort dublu, inclusiv în a-i regla pe cei din jur și a-i determina să înțeleagă această diferențiere (mă refer la prieteni de familie, bunici, vecini, etc.).
La fel de iubiți, dar nu neapărat crescuți identic
Avem aici una dintre cele mai subtile capcane ale parentingului, indiferent dacă avem gemeni sau copii de vârste diferite: dorința noastră de a fi corecți.
Dacă unuia îi cumpărăm ceva, simțim că ar trebui să primească și celălalt: dacă unul începe înotul, pare firesc să îl înscriem și pe fratele lui, dacă unul este lăudat, căutăm repede ceva frumos de spus și despre celălalt, pentru a restabili echilibrul.
Echitatea nu presupune ca doi copii să primească permanent același lucru, ci ca fiecare să primească ceea ce are nevoie, într-o relație în care amândoi se simt la fel de valoroși.
A-i vedea separat înseamnă și să fim atenți la etichetele care apar aproape fără să vrem: „ea este sociabila, el este timidul”, „el este sportivul, ea este cea studioasă”, „unul este cuminte, celălalt ne dă de furcă”. La început sunt simple observații, repetate însă de familie, profesori și ceilalți adulți importanți, ele pot deveni etichete sau roluri pe care copiii ajung să le preia și să le confirme.
Avem aici și o diferență importantă, între individualizare și tratament preferențial. Facem puțin apel și la cărți: cercetările asupra tratamentului parental diferențiat la gemeni arată o relație complexă – caracteristicile și comportamentele fiecărui copil influențează răspunsurile părinților, în timp ce diferențele sistematice în afecțiune, disciplină sau preferință parentală pot avea, la rândul lor, legătură cu dezvoltarea emoțională și comportamentală. Cu alte cuvinte, dacă unul dintre copii este mai impulsiv și intră mai des în situații dificile, este firesc ca părintele să ajungă să îl corecteze mai des decât pe fratele său. Diferența de comportament a copiilor produce, în acest caz, o diferență în răspunsul părintelui. Important este ca aceasta să nu se transforme, în timp, într-o etichetă – „tu ești copilul-problemă” – sau într-o relație în care unul primește constant mai multă critică, iar celălalt mai multă apreciere.
Putem, așadar, să răspundem diferit unor copii diferiți fără să îi iubim diferit.
O relație specială, fără obligația de a fi inseparabili
Relația dintre gemeni ne fascinează și, poate tocmai de aceea, în jurul ei s-a construit o adevărată mitologie. Vedem în filme sau auzim povești despre gemeni care comunică fără cuvinte, își citesc gândurile, simt când celuilalt i se întâmplă ceva sau trăiesc, la distanță, experiențe aproape identice. Telepatia dintre gemeni este una dintre cele mai cunoscute povești și, chiar dacă nu avem dovezi științifice solide care să o susțină, ideea unei conexiuni aproape misterioase continuă să ne fascineze.
Dincolo de mituri, există însă o realitate psihologică foarte interesantă: gemenii pot dezvolta o relație de o apropiere aparte, construită încă de la începutul vieții și alimentată de nenumărate experiențe comune. Tocmai de aceea, apropierea lor merită respectată, fără să devină însă o așteptare ca ei să fie inseparabili.
În interiorul acestei relații există tot ceea ce întâlnim în orice relație importantă: iubire și competiție, cooperare și gelozie, apropiere și nevoie de spațiu. De aceea, uneori vor dori să facă totul împreună, alteori unul dintre ei va avea nevoie să se desprindă puțin. Pot avea prieteni comuni, dar și prietenii lor, pasiuni asemănătoare sau interese complet diferite.
Faptul că se ceartă, că unul își dorește o activitate fără celălalt sau că, la un moment dat, caută mai multă independență nu diminuează neapărat legătura dintre ei.
O relație apropiată între gemeni nu este aceea în care sunt permanent împreună, ci aceea în care pot fi împreună fără ca unul să fie nevoit să renunțe la propria individualitate.
Împreună sau separat?
Încă una dintre cele mai frecvente dileme, care apare odată cu intrarea în grădiniță sau școală: îi punem în aceeași grupă sau clasă ori îi separăm?
Aici îmi place răspunsul pe care ni-l oferă cercetarea tocmai pentru că nu ne oferă o regulă.
Un studiu publicat în Developmental Psychology, care a analizat gemeni cu vârste între 7 și 16 ani din două eșantioane mari din Canada și Marea Britanie, a găsit puține efecte relevante ale separării asupra performanței școlare, abilităților cognitive sau motivației.
Autorii susțin evitarea politicilor rigide și luarea deciziei în funcție de particularitățile copiilor. În loc să pornim, așadar, de la regula că „gemenii trebuie separați ca să devină independenți”, putem începe prin a-i observa: unul vorbește permanent în numele celuilalt? Unul renunță la propriile alegeri pentru a-l urma pe celălalt? Își construiesc relații și cu alți copii? Unul dintre ei pare să rămână mereu în umbra celuilalt?
Separarea nu produce automat individualitate, după cum apropierea nu produce automat dependență.
Și ceva care să fie „doar al meu”
Viața reală a unei familii rareori seamănă cu recomandările perfecte din cărțile de parenting. Știu asta având doi copii de vârste diferite și pot doar să îmi imaginez cât de complicată devine logistica atunci când doi copii se află simultan în aceeași etapă de dezvoltare. Tocmai de aceea, timpul individual cu fiecare copil nu cred că trebuie transformat într-o nouă obligație pentru părinți și nici măsurat în ore petrecute separat. Dar poate fi un drum până la magazin doar cu unul dintre ei, o poveste citită împreună, o conversație înainte de culcare sau o activitate pe care unul o face fără fratele sau sora sa.
Mai importantă este experiența de a fi, pentru câteva momente, singur în atenția părintelui, nu durata efectivă. Este ocazia în care putem descoperi ce povestește unul dintre copii atunci când celălalt nu completează propoziția, ce alege când nu trebuie să negocieze alegerea și ce îi place atunci când răspunsul nu vine la plural.
Mesajul pe care îl primește în astfel de momente de la părinte este cât se poate de simplu și valoros: „Te văd pe tine, nu doar perechea din care faci parte.”
La început am râs la răspunsul „Nu, am gemeni.” Acum m-aș întoarce la el cu o replică de psiholog: „Ba da, aveți copii. Doi. ” Doi copii care au privilegiul unei legături aparte, dar care au nevoie, în același timp, să fie descoperiți separat, fiecare cu temperamentul, nevoile, preferințele și povestea lui.
Aceasta este provocarea frumoasă a parentingului (și) de gemeni: să îi ajuți să crească împreună, fără ca vreunul dintre ei să fie nevoit să crească în umbra celuilalt.
Iar pentru părinții care au doi sau mai mulți copii de vârste diferite, promit că urmează și articolul nostrum, pentru că, din experiență, vă spun că nici cu frații lucrurile nu sunt chiar atât de simple.
Pentru cei care vor să citească mai mult, le recomand:
Joan A. Friedman – Emotionally Healthy Twins: A New Philosophy for Parenting Two Unique Children.
Eileen M. Pearlman & Jill Alison Ganon – Raising Twins: What Parents Want to Know (and What Twins Want to Tell Them).
