Îmi prevăd un viitor strălucit în sport. La câte entorse am făcut, clar am potențial
Mi-am propus să renunț la viața sedentară și să fac mai mult sport. Așa că am răbdare să văd ce mi s-ar potrivi. Până acum am făcut entorse, întinderi și câteva vânătăi. Dar rămân motivată.
Citește și:
Schimbarea e bună, fiecare început poate fi o oportunitate! Dă-ți voie să vezi asta
E bine să faci o schimbare, dar mai ales să știi de ce vrei să o faci
Cel mai dificil este să îți păstrezi motivația. Să spui nu filmului văzut din mijlocul patului, învelită într-o pătură pufoasă, eventual cu cutia de ciocolată și castronul de popcorn alături. Relaxare maximă.
Pe de altă parte, să faci sport, respectiv să mergi la sală, înseamnă să te mobilizezi ca, după o zi de muncă, să nu dai fuga pe canapea ci, să faci un duș și să îți începi „partea doua a zilei”. La fel de plină de activități.
Dacă ești ca mine, iar grația și mobilitatea te-au ocolit cu dispreț, cu atât mai greu rămâi motivată.
Și totuși, mi-am propus cu îndârjire ca de data aceasta să nu renunț. Să nu mă mai vait, să nu găsesc scuze, să nu revin la ritualurile vechi.
Am decis să merg în continuare pe acest drum, oricât de dificil mi se pare. Și karma mea a avut grijă să mi se pară dificil rău de tot.
Prima încercare au fost lecțiile de spinning
Merg ocazional cu bicicleta și chiar îmi place. Spinning-ul este, însă, un fel de infern al bicicliștilor. Altfel nu mi-l explic. În prima oră mi s-au pus cam 24 de cârcei și am avut crampe.
Respirația era în altă parte, nu cu mine, întrucât arătam ca o sfeclă fugărită. Am evitat să mă uit în jur la cât de pricepute par celelalte fete.
O parte erau, altă parte era imaginea mea în oglindă. Instructoarea răbdătoare, dar hotărâtă. Ne tot îndemna să nu renunțăm, să facem un efort, că putem!
La încheierea orei, mușchii de la picioarele mele probabil încă se simțeau pe bicicletă, iar eu mergeam ca după o sesiune de alcoolizare. Am avut febră musculară cam o săptămână.
În consecință, m-am dus la aerobic
Un fel de dans mai ritmat și alert mi-am spus. Nu este așa. Este un fel de ninja cu ADHD, iar tu trebuie să ai mușchi și rezistență.
Am scris mai sus de obiceiurile cu ciocolata și popcornul. Ca să adaug calități, mai și fumez. Am reușit să îmi scrântesc o gleznă pe care am purtat-o umflată câteva zile, dar cu multă mândrie „eh, de la sală”…
Mă bucuram că măcar de data asta, nu mi-am scrântit-o mergând pe stradă cum am mai pățit. Am ales să văd jumătatea plină a paharului.
Măcar făceam ceva bun pentru mine. Ceva bun care a ieșit prost, dar, cum bine știm, cam așa e prima dată.
Am vrut să fac ceva mai prietenos. Am citit despre yoga
Mă gândeam că dacă nu fac sport cum trebuie, poate devin una cu universul și mă accept așa, nesportivă. Yoga și meditația nu sunt același lucru, aparent am încurcat eu materialele citite.
Dar e frumos și mi-a plăcut. Atât de mult încât chiar nu m-am supărat când am făcut întindere încercând să mă las cu greutatea în brațe, într-un soi de flotare – nu știu încă denumirea poziției. Cred că un soi de planșă.
Nu am mai putut nici să îmi pun haina pe mine la plecare de durere. Dar îmi place în continuare.
E un soi de mindfulness combinat cu heartfulness (care mie îmi sună cuceritor) și cu exercițiu fizic.
Voi continua. Chiar și cu spinning-ul. Chiar și cu ninja-aerobicul. Pentru că vreau să pot, vreau să mă simt eu în formă și să am mintea mai limpede.
Adevărul este că dincolo de boacănele mele, plec de la aceste ore cu creierul mult mai aerisit. Chiar și numai pentru acest lucru și am voință să continui.
Am renunțat și la popcorn. Sper să renunț și la fumat. Nu de alta, dar după heartfulness să îmi aprind o țigară, parcă îmi mânii karma. Și nu vreau.
Foto: shutterstock.com
