Ma simt extrem de singura!
Problema mea e simpla: ma simt extrem de singura! Multi dintre noi avem unele momente de deprimare cand ne simtim tristi, singuri, etc. Dar aceste momente trec. Ei bine eu sunt deprimata tot timpul si nu prea inteleg de ce. Parintii mei au divortat de curand… Dar nu m-a deranjat cu nimic.sunt mult mai fericita doar alaturi de mama fara tatal obsedat si mereu pus pe cearta. Doar ca de o vreme incoace mama incepe sa primeasca tot felul de telefoane si mesaje amoroase de la un barbat. Nu o condamn e singura si poate sa faca ce vrea.dar totusi sunt geloasa si sunt asa pt ca m-am obisnuit a fie mama mea a mea! Nu-mi place cand stiu ca mai iubeste si pe altcineva in afara de mine. Stiu ca sunt anormala, dar asa gandesc eu. In plus sunt geloasa si pe faptul ca eu sunt singura. Nu mai am un prieten de 4 ani. Iar mama de abia s-a despartit in vara de tata si deja barbatii ii dau tarcoale. E mult mai norocoasa ca mine. E foarte deprimant. Toate amicele mele au prieten, aproape toate. In pauze vorbesc doar despre relatiile lor si cat de mult isi iubesc prietenii. Eu. Eu stau si ascult. Si inauntrul meu plang. Pentru ca ma simt atat de singura. Nu-mi ofera nimeni afectiune. Absolut nimeni. Am si un frate mai mic cu 5 ani. Toata ziua ne certam. Ma face in toate felurile si de multe ori cedez si il lovesc. Bineinteles, plange si e mereu in favoarea mamei. Nu suport sa vad ca in fiecare seara il imbratiseaza doar pe el „baiatul mamei”, „puiul meu” etc. Se pare ca a uitat ca mai are si o fiica. E la serviciu toata ziua si seara cand vine se ocupa doar de fretele meu. Si apoi se inchide in camera ei si vorbeste la telefon. Iar eu… Eu, singura, ca de obicei… Doar eu si calculatorul, atat… Am prietene apropiate carora le spun multe din secretele mele. Ma asculta, dar ce pot sa-mi faca? Nu le pasa lor chiar asa de mult de problemele mele. La urma urmei au si ele gandurile lor. Prietena mea cea mai buna imi este alaturi cand poate. Si ea are prieten. Se iubesc enorm. Imi povesteste toate sentimentele ei, dar cand ajung sa-i povestesc si eu nu este la fel de atenta cum sunt eu cand imi povesteste ea. Deci din nou sunt singura. Pur si simplu nu mai pot. Sunt atat de trista, atat de singura, atat de deprimata… Nu stiu ce sa fac. Imi doresc o persoana pe care sa o iubesc si sa ma iubeasca. Care sa-mi ofere afectiune. Doar de atat am nevoie, de afectiune! Nu mai rezist sa fiu singura. E cel mai rau lucru cae i se poate intampla unei persoane. Mi-as dori mult sa-mi raspundeti. Asta m-ar face sa nu ma mai simt atat de singura. Pentru ca as sti ca macar cuiva ii pasa de mine…
Intrebare pusa de: anonim, 16
Raspunsul psihologului:
As pleca de la primul rand al scrisorii tale. Problema ta nu este deloc simpla… cred ca esti destul de confuza in aceasta perioada si mai ales foarte sensibila la tot ce ar presupune atentie, afectiune, cuplu, prieteni. Pe langa faptul ca pot fi probleme ale unei perioade importante din viata unui om, si aici am in minte adolescenta, la tine s-au suprapus si peste probleme de familie.
Adolescentii pot fi foarte confunzi si polari in ceea ce priveste emotiile si afectele lor, insa plini de pastos si forta in ceea ce le priveste.
Este perioada de rupere, de desprindere de familie, necesara dar si dureroasa. Perioada in care apar primele relatii mai serioase si mai pline de patos si daruire totala.
Dar in acelasi timp, un tanar in aceasta etapa se poate simti inca legat de familie, inca dependent de adultii care ii ingrijesc si le asigura confortul de baza. Este o etapa de metamorfoza in care „larva” nu mai este o larva dar nu este nici un fluture inca, este o etapa de tranzitie plina de esecuri, dureri, suferinte dar si o perioada a explorarii, a experientelor si cautarilor, a gasirii raspunsuri la intrebari foarte grele, cum ar fi cele legate de relatii-singuratate-casatorie.
Poate ca ar fi bine deca ai reusi cumva sa gasesti o cale de a dialoga cu mama ta, de a-i spune ce simti si de a gasi impreuna o cale care sa va convina amandurora. Daca nici asta nu te mai linisteste, poate ca impreuna cu ea ai cauta un psiholog cu care sa puteti sta de vorba mai deschis si fara teama de judecare si sa incerci sa gasestiti solutii la emotiile coplesitoare despre care vorbesti.
Pentru copii este firesc si absolut normal sa isi doreasca mama doar pentru ei si ar face orice ca acest lucru sa se intample in favoarea lor. Discutiile cu un psiholog te vor putea face sa te simti mai putin vinovata pentru toate gandurile astea si sa-ti dea incredere in tine si in potentialul pe care il ai pentru a putea sa investesti iubirea pe care o ai da daruit in directia care trebuie.
Psiholog, psihoterapeut de orientare psihanalitica, absolvent al cursului de formare ale Fundatiei Romano-Olandeze de Psihoterapie Psihanalitica (2003-2007) Asociatia Romana de Psihoterapie Psihanalitica ii acorda certificarea de libera practica sub supervizare. Membru al Asociatiei Romane de Psihoterapie Psihanalitica din 2005. Membru al Asociatiei Psihologilor din Romania din 2003 Experienta cu numeroase grupuri de dezvoltare personala in cadrul Societatii Romane de Psihoterapie Experientiala din Romania; participant la cursuri de Terapie prin Dans si Miscare in cadrul SPER. Intre 2001-2003 a urmat cursuri de Master in cadrul Societatii Romane de Psihoterapie Experientiala din Romania. A facut parte dintr-un program complet de Recuperare Cardiovasculara la Centrul de sanatate Budapesta unde s-a ocupat de partea de consiliere si sustinere teraputica de grup a clientelor incluse in program. Managing Partner la MindCare din noiembrie 2006, avand ca obiectiv crearea unui spatiu terapeutic pentru adulti, adolescenti si copii. In cadrul centrului MindCare se ocupa de psihoterapia psihanalitica individuala pentru adulti si adolescenti - probleme de atasament, dificultati de relatie, depresie, anxietate. Centrul MindCare Str Henri Coanda, 33 (sector 1, langa Hotel Minerva), telefon: 0753.535.385 www.mindcare.ro
Am iesit de curand dintr-o relatie bolnava care m-a facut sa ajung si la psihiatru si la psiholog. O relatie in care nu mai exista iubire din partea mea, decat obisnuinta, si mi-am dat seama ca sufar de singuratate. Simt nevoia unei persoane sa fie langa mine, simt nevoia sa fiu iubita, rasfatata, inteleasa, sustinuta si din cauza asta am intrat intr-o depresie de care nu stiu cum sa mai scap. Simt nevoia de fi iubita, insa nu am starea necesara de a comunica cu lumea, de a iesi din casa. Simt nevoia doar sa stau in pat si atat. Cum pot scapa de aceasta dependenta de a fi iubita, de a nu fi singura?
Si daca-ti pierzi increderea in tine si ti-e frica de orice? Si daca toti nu te suporta ?
Trebuie să fii increzătoare!
Oferă-le iubire celor ce te jignesc fiindcă cine dă iubire primește inapoi tot iubire!
Și eu sufăr dar vreau să le demonstrez celor care m-au făcut să sufăr că nu mă pot doborâ așa ușor și că sunt mai puternică decât credeau ei !
Si eu ma simt foarte singura mereu, mai ales ca sunt in Franta si nu am prieteni. In Romania nu era asa, dar aici francezii nu sunt rai ci doar rezervati si putin discriminatorii, adica nu prea sunt ei de acord sa se imprieteneasca cu straini. Sentimentul e groaznic… ma simt tare singura si trista. Multi spun ramai in Franta, nu te intoarce in Romania, acolo e viitorul. Dar pentru mine singuratatea e coplesitoare, nu mai suport, nu stiu ce sa fac. As vrea un sfat. Multumesc frumos celor care citesc aceste randuri, indiferent de reactie.
Si eu ma simt singura. Sunt in Italia, nu am cu cine sa ies, nici sa vorbesc, m-am inchis in mine. Merg doar la serviciu si acasa, imi vine sa plang dar ce sa fac, asta e viata, trebuie sa mergem tot inainte. E dureros sa vorbim virtual despre ce ne apasa sufletul, dar ce sa facem! Sa ne dea D-zeu sanatate, pace in suflete si liniste.
Am si eu o problema: sunt singură, iar unde mă duc nu pot să-mi fac prieteni Nu înțeleg de ce. Ma uit in jur si vad grupuri de persoane care au lucruri in comun si nu inteleg de ce sunt diferita, de ce nu ma pot integra. Am impresia ca am sa mor singura, si am inceput sa ma urasc…
Fetelor nu disperati, sunteti frumoase, este doar o perioada din viata voastra in care voi trebuie sa va demonstrati ca puteti fi independente, ca nu trebuie sa depindeti de nimeni. Stiu, sa fii singur este demoralizant si eu sunt in aceeasi situatie, si ca baiat este mult mai dificil comparativ cu o fata in a-ti gasi pe cineva. Ideea este sa gandim pozitiv, sa fim recunoscatori pentru ce avem si sa incercam singuri sa ne facem ziua frumoasa. Faceti lucruri care va plac, rasfatati-va, nu cautati cu disperare pe cineva. Oamenii pot dezamagi foarte tare, si cei de la care nu te astepti… Bucurati-va de viata, nu stati sa plangeti dupa unul si dupa altul
si eu sunt f. trista ….,dezamagita de sotul meu . Credeam ca mi-am gasit jumatatea .Am facut totul ptr. el ,i-am daruit tot ce am avut , l-am urmat in Germania -unde totul imi este strain .si dupa 12 ani constat ca tot ce am agonisit impreuna este pe numele lui ….Ei da stiam ,dar nu am zis nimic sa nu-l supar ,pana intr-o zi cand m-am opus la o actiune a lui si atunci m-a dus in Ro la parinti si m-a lasat acolo ,Mi-a scris o scrisoare ca sunt concediata de la Firma noastra (de fapt a lui) ,ca nu mai am ce cauta in casa noastra (de fapt a lui ) ca-mi trimite lucrurile prin curier ….. Tot timpul a spus ca ceea ce face face ptr. noi , m-a lasat sa cred ca totul este al nostru pana intr-o zi cand m-am trezit brusc la realitate ….
Ce sa fac ? Inca il iubesc . Sa pornesc razboiul de distrugere a ceea ce am muncit impreuna 7 ani in Ge ? Pana la urama nu am nimic de pierdut .Ptr. ca a avut grija el sa nu am nimic. Ma simt tradata … Am avut o incredere oarba in el . iar acum nu mai pot avea . a trebuit sa ma duc la avocat ca sa verific un document facut imreuna….Cel care trebuia sa ma protejeze ,ajute , iubeasca ,constat ca dde fapt este dusmanul meu …si ata doare ,doare rau de tot . Am 52 de ani . ce sa fac …?(el aproape 60)