CItesti acum
7 metode sa-ti imbunatatesti dispozitia

7 metode sa-ti imbunatatesti dispozitia

Revista Psychologies

Ai o zi proasta in care nimic nu pare sa mearga? Nu te lasa coplesita de starile neplacute! Uite ce ai de facut ca sa-ti schimbi singura dispozitia. In foarte bine!

 

Nu te judeca prea aspru

Ai facut o greseala? Are efecte destul de puternice? Cu totii gresim. Este adevarat, sunt situatii si momente in care greselile noastre au un impact mai mare si tare ne-ar placea sa dam timpul inapoi.

Cum acest lucru nu este posibil, sa ne acoperim de vina si sa ne lasam deprimati de rezultate nu este calea care va indrepta in vreun fel lucurile.

Mai mult, ne va seta mintea pe un tipar gresit, in care este posibil sa evitam pe termen lung situatiile in care putem gresi, din nou.

Intrucat este inevitabil sa facem greseli si, totodata, fara sa incercam nu vom cunoaste nici succesul, o atitudine sanatoasa inseamna asumare fara victimizare.

Suntem aceleasi persoane valoroase, chiar si cand gresim. Avem dreptul la intelegere, iertare si acordarea de alte sanse. Iar aceste lucruri este bine sa ni le oferim, in primul rand, noi insine.

 

Iesi la aer

Inca din copilarie parintii ne scoteau frecvent la plimbari, stiind cat de benefic ne este sa stam la aer. Cumva, pe parcurs, am pierdut acest contact cu natura si ne izolam prea mult intre patru pereti.

O plimbare, fie in parc, fie fara o tinta anume, ne poate ajuta sa ne limpezim mintea si sa ne detasam de probleme.

Cu cat stam mai izolati si ne spunem ca vrem sa fim lasati in pace, cu atat vom permite acelorasi ganduri negative sa nu ne dea pace.

Chiar daca ai avut o zi neplacuta, cu evenimente pe care ai vrea sa le uiti, intreaba-te ce importanta va mai avea aceasta zi peste 3 sau 5 ani?

Poate o privire in perspectiva te ajuta sa te detasezi. Chiar daca problemele cu care te confrunti necesita sa gasesti tu o rezolvare, cu cat incerci sa te relaxezi si detasezi, cu atat iti va fi mai usor sa o gasesti.

 

Fa exercitii de admiratie

Buna dispozitie ti-o poti crea singura atunci cand iti permiti sa te bucuri de lucrurile simple, dar si cand aduci in prezent acele elemente care te binedispun. Iti place arta? Mergi la un muzeu sau la un spectacol.

Nu ai cum si cand? Cauta pe internet ceea ce te intereseaza. Ocupa-ti mintea cu imagini care iti fac de obicei placere. Priveste apusul sau rasaritul. Mergi in liniste tinand de mana o persoana draga. Priveste copiii cum se joaca in parc.

Permite-ti sa fii aici si acum si sa te bucuri de orice detaliu din jurul tau. Nu este momentul sa le ignori, spunandu-ti ca ai lucruri mai importante pe cap.

Din contra, este cel mai potrivit moment sa practici admiratia. Pentru ca iti vei regasi starea pozitiva care iti va fi aliat in rezolvarea problemelor cu  care te confrunti.

 

Accepta situatia

Uneori, incercam sa schimbam lucruri asupra carora nu putem interveni. Oricat ne displace ideea, sunt momente in care nu putem face nimic altceva decat sa avem rabdare.

O despartire, o veste dureroasa sau pierderea locului de munca, nu ne afecteaza doar pentru o zi, ci pe un termen la lung. Fiecare dintre noi are nevoie de perioada de convalescenta, iar aceasta o traversam numai cu rabdare.

Daca ne impotrivim, incercand sa producem schimbari imediate pentru a redresa situatia, nu facem decat sa ne agravam starea. Acceptarea inseamna un pas mai aproape catre vindecare.

Mai mult, atunci cand este posibil, incearca sa iti amintesti ca ai mai avut astfel de momente si ca, de regula, lucrurile se indreapta.

 

Fii alaturi de un prieten

Nu doar tu ai nevoie de incurajare sau de o dispozitie mai buna. Cu siguranta ai prieteni carora le-ar prinde bine putina incurajare.

Acest lucru nu inseamna sa iti depasesti starea bucurandu-te ca si altuia ii merge greu… Inseamna sa pui lucrurile in perspectiva, sa gasesti alinare in ideea ca nu suntem singuri si totodata, resurse sa oferi, chiar si atunci cand iti este tie dificil.

Citeste si
Imbratisarea la femei semn al unei prietenii adevarate

Cand reusim sa ramanem disponibili celor din jur, indiferent cat de greu ne este, ne gasim mai usor resursele pentru a ne schimba propria dispozitie.

 

Fa o mica schimbare in decor

Nu este prea simplu sa ne schimbam locuinta sau toata mobila din apartament… Totusi, mici schimbari si imbunatatiri putem aduce. Iar ele, atrag dupa sine o stare de bine, relaxare si o mai buna dispozitie.

Pune un tablou pe perete, gaseste un element nou de decor, achizitioneaza o noua planta sau schimba pozitia fotoliului tau preferat. Poti chiar sa ceri si ajutorul cuiva in aceste mici schimbari.

Vei gasi o preocupare care iti va abate gandurile de la problemele de moment. In plus, te vei simti mai bine cu ceea ce ai realizat si cum mica schimbare adusa locuintei tale.

 

Permite-i mintii tale sa se relaxeze

Daca ramanem fixati pe cele cateva ganduri negative care par sa nu ne dea pace, nu doar vom ajunge epuizati psihic si deprimati, dar vom pierde din vedere si orice posibila solutie la problema.

Pentru a-i permite mintii sa se relaxeze, este necesar sa o implicam intr-o alta activitate. Desigur, cel mai recomandat ar fi sportul, care reuseste sa ne limpezeasca mintea, dandu-ne o stare de bine psihic.

Totusi, cum nu toti suntem atleti sau sportivi pasionati, putem citi o carte sau viziona un film. Pentru cea de-a doua varianta, ar fi recomandat chiar sa iesim din casa, la cinematograf, fie insotiti sau nu.

Practicarea unui hobby sau a unei activitati care stim ca ne absoarbe de regula, reprezinta o recomandare la fel de buna. Nu trebuie decat sa ne permitem acest lucru.

 

Foto: shutterstock.com

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii