CItesti acum
Accepta si impartaseste tandretea

Accepta si impartaseste tandretea

tandrete, imbratisare

 

Oricat incercam sa aratam ca suntem stapaniti si puternici, suntem oameni, si fiecare are momentele lui de emotivitate. In aceste momente, rolul tandretei este indispensabil. Un veritabil liant social, ale carui proprietati au fost ignorate de-a lungul istoriei, afectivitatea incepe sa isi capete treptat locul pe care il merita.

Tandretea este un lucru pe cat de problema­tic, pe atat de necesar. Avem nevoie de ea, de manifestari ale afectiunii celorlalti, insa granita dintre spatiul nostru privat si nevoile noastre emotionale este foarte instabil. De multe ori, nu avem curaj sa o cerem. Alteori, ni se pare pur si simplu deplasat sa o facem.

In cele mai triste cazuri, suntem atat de „dresati“ cultural, incat nu ne intelegem sau nu ne acceptam aceasta nevoie. Respingem binevenitele imbratisari si mangaieri pentru ca ne este pur si simplu rusine sa le dorim. Chiar si astazi, cand multe dintre granitele afective si erotice au cazut, tandretea pare ceva exclusivist, pe care este normal sa il impartasim numai cu anumite persoane si in contexte specifice.

Este firesc sa ne purtam ca atare cu cei mici, cu partenerii nostri si… cam atat. Este adevarat, pe de o parte, ca acest lucru presupune micsorarea – poate nedorita – a spatiului dintre noi si ceilalti.

Pe de alta parte insa, este posibil ca reticenta noastra in a da si a primi mai multa tandrete sa vina dintr-o prejudecata culturala adanc inradacinata. Europa are o traditie rationalista, care de mii de ani a pus mai prejos emotiile in favoarea glorificarii intelectului. Am valorizat intotdeauna stapanirea de sine, discretia, autocontrolul. Intr-o lume in care plansetele feminine erau considerate o dovada de slabiciune, si lacrimile unui barbat – intolerabile, acceptarea tandretei ca medicament cu efecte garantate este, inca, foarte dificila.

Este o rusine sa ai nevoie de tandrete?

Adela, 28 de ani, medic rezident, recunoaste tensiunea interioara care exista intre nevoia sa de afectiune si prejudecatile pe care le are. „Mi-a placut sa ma consider de mica o persoana rece, stapana pe sine. {tiu ca mama imi prezenta, copil fiind, comportamentul acesta ca pe o virtute. Mai tarziu, cand am avut caderi emotionale in viata personala, mi-am dat seama cat de mult as fi avut nevoie sa fiu luata in brate in unele momente, insa nu puteam cere acest lucru. Imi era si greu sa il accept, odata ce il primeam. Ma simteam stanjenita, ca si cum as fi aparut dezbracata, descoperita, in fata acelei persoane.“

Tandretea este un moft, un privilegiu?

Citeste si

Sorin, 37 de ani, inginer, si-a dat seama destul de tarziu de efectele educatiei cazone pe care a primit-o. „Tata m-a educat spartan, trimitandu-ma la sporturi dure de mic, spunandu-mi ca nu e demn de un barbat sa planga, daca aveam un necaz… Era genul de parinte care sustinea ca copiii trebuie imbratisati doar in somn pentru ca, altfel, li se urca la cap.

Abia cand am avut probleme de relationare cu baietelul meu, am inteles cata nevoie as fi avut eu insumi sa il am pe tata alaturi. Daca sotia mea nu imi putuse arata ani de zile direct ca sunt dur, distant, stangaci cand ma apropii de ea, copilul meu mi-a zis-o in fata. Mi-a spus ca si-ar dori sa citim impreuna, sa ne jucam, sa zambesc mai mult, deoarece, crede el, arat mai simpatic… De atunci, incerc sa fiu mai deschis si cu el, si cu mama lui… Si incerc sa accept si dovezile lor de tandrete.“

Ioana Scorus, psihoterapeut: „Tandretea se invata“

Este afirmatia incurajatoare a psihologului si psihotera­peutului Ioana Scorus. „Chiar daca nu am primit dovada afectivitatii la timp, avem posibilitatea de a schimba acest lucru“. Ioana Scorus explica in continuare: „Nu exista fiinta umana care sa nu aiba, intr-o forma sau alta, experienta tandretii. Nou-nascutul o primeste prin intermediul contactului cu mama. Majoritatea mamelor isi strang copilul la piept imediat dupa nastere – aceasta miscare, impreuna cu afectele aferente, care, si ele, sunt transmise copilului, inscriindu-se in memoria bebelusului ca o prima experienta a tandretii.

De-a lungul timpului, aceasta se conso­lideaza, transformandu-se in model. Copilul va manifesta fata de alte persoane din existenta sa exact tandretea pe care el insusi a primit-o din partea persoanelor semnificative din viata lui. Tandretea este o latura si o manifestare a iubirii, prin urmare, este indispensabila – privarea de ea, desigur, va face din el un viitor adult cu probleme emotionale.

Pagini: 1 2
Care este reactia ta?
Frumos
0
În regulă
0
Jucăuș
0
Se poate si mai bine
0
Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii