Now Reading
Dovezi de egoism? Cum sa le raspunzi sanatos

Dovezi de egoism? Cum sa le raspunzi sanatos

Revista Psychologies

O anumita doza de egoism este sanatoasa, dar uneori intalnim si comportamente exagerate, care ne deranjeaza. Iata cum sa le raspundem!

 

Dozarea egoismului

Daca egoismul al lipsi cu desavarsire, ar insemna sa ne lasam pe noi insine in permanenta pe plan secundar, in favoarea oricui ne solicita in vreun fel sau altul.

Nu ar fi sanatos sau benefic noua un astfel de comportament. Egoismul sanatos inseamna sa stii sa tii cont de nevoile tale si sa alegi momentele in care este necesar sa fii tu prioritar.

Bineinteles ca unii te vor acuza de egoism, dar un astfel de raspuns din partea lor, poate oglindi propriile lor trairi egoiste.

Drept exemplu, putem lua povestea unei mame ai carei copii, crescand, s-au mutat de acasa si si-au intemeiat noi familii. Doamna in cauza, ramanand singura, se simtea neglijata de acestia si nu isi explica de ce sunt atat de egoisti, avand in vedere ca ea a fost o mama exemplara.

Lucrurile stateau putin diferit, privite dintr-o perspectiva obiectiva. E drept, doi dintre copiii ei locuiau departe, insa o sunau cu regularitate.

Totodata, cei ce locuiau in apropiere o vizitau des, insa ea avea in continuare impresia ca nu este luata in considerare. Cine e cu adevarat egoist in situatia aceasta? Copiii sau mama?

 

Egosimul exagerat

Exista insa si egoismul mai putin sanatos, pe care deseori nu ni-l asumam noi insine, in schimb, il vedem cu usurinta daca este manifestat de catre altii.

Deseori, atunci cand il manifestam cu adevarat,  nu suntem constienti ca suntem egoisti, ajungand, de fapt, sa nu ne mai constientizam defectele.

Intregul nostru univers graviteaza in jurul unui “eu”, ale carui dorinte trebuie satisfacute. Ne axam din ce in ce mai mult pe persoana noastra si mai putin pe cei din jurul nostru, uitand sa empatizam.

Iar un astfel de comportament ii va indeparta pe cei din jur. In egala masura, la randul nostru, vom evita persoanele care il manifesta.

Sa fii inconjurat de persoane cu un ego foarte puternic poate fi suparator si frustrant. Si totusi, cum am putea pastra relationarea cu acestia, facand abstractie de egoism?

 

Intelegerea comportamentului

Intelege comportamentul si motivatia din spatele in spatele egoismului manifestat, care este cauza ce il declanseaza si care sunt factorii ce favorizeaza aparitia acestuia.

Spre exemplu, in cazul copiilor, egoismul provine dintr-o nevoie de atentie si afectiune constanta. Totodata, acestia nu au dezvoltata notiunea de empatie.

Nu ne nastem stiind ca trebuie sa respectam dorintele si nevoile celor din jurul nostru. Din acest motiv, doza corecta de egoism, precum si empatia, se educa.

Pe de alta parte, batranii sunt si ei predispusi la acest tip de comportament deoarece, din necesitate, se focuseaza doar pe persoana lor.

In unele cazuri, acestia dau vina pe copii, considerand ca ei sunt cei egoisti, din cauza fricii de singuratate. De multe ori, in spatele acestui comportament sta o nevoie nerecunoscuta.

Putem sa o identificam si, daca tine de noi, sa ii raspundem. In egala masura, putem, pur si simplu, sa fim mai ingaduitori.

 

Sa nu luam totul personal

Cum spuneam, exista si o doza sanatoasa de egoism, in care tii cont de propriile nevoi. Evident, poti face acest lucru comunicand asertiv cu cei din jur si respectandu-i totodata.

Reactiile lor, pot insa sa nu fie dintre cele mai… asertive. Daca cineva iti spune ca esti egoist nu e neaparat sa aiba si dreptatate.

Mai degraba, problema din spatele acuzatiei este aceea ca faci altceva decat ar vrea persoana respectiva sa faci. Respectiv, nu faci o actiune ce le este lor favorabila, dar nu neaprat si tie.

In povestea sus mentionata, copiii doamnei nu au luat acuzatiile personal si, in schimb, au incercat sa gaseasca o cale de mijloc. Au stabilit un program de vizite pentru ca atunci cand incepea sa se simta singura si neglijata, sa stie ca urmeaza curand o vizita din partea lor.

 

Nu face presupuneri

Tindem sa facem presupuneri gresite si sa explicam in mod eronat acuzatiile cuiva. Cel mai simplu mod de a clarifica situatia este de a intreba in ce mod suntem egoisti si ce ar trebui sa facem diferit? Bineinteles, pe un ton calm, nu unul pasiv-agresiv.

Daca nu poti face asta, poti oricand sa te intrebi pe tine. Spre exemplu, este un consens cultural in ceea ce priveste nasterea unui copil.

Persoanele care nu vor copii sunt considerate egoiste si focusate pe sine. Interesant e ca, in cele mai multe cazuri, motivatia din spatele procreerii este una egoista: nevoia de iubire, a unei familii si cea de apropiere dintre parteneri.

Evident, nu e nimic in neregula cu aceste motive, ci gresita e catalogarea lor drept lipsite de egoism, asa cum celelalte sunt egoiste.

 

La ce este bun egoismul

Egosimul ne ajuta sa avem grija de noi, iar astfel vom putea avea grija si de ceilalti. Pana si generozitatea nu este lipsita de egoism.

Se intampla sa facem o fapta buna pentru a ne simti noi mai bine, chiar daca nu realizam pe moment acest lucru. Iar asta poate trece drept egoism.

Insa asta nu inseamna ca nu e bines a facem fapte bune, ci vrea sa sublinieze faptul ca egoismul poate fi util in anumite cazuri.

E mai simplu sa vedem egoismul in cei din jurul nostru, insa cu mult mai greu sa il sesizam la noi. La nivelul subconstientului, stim insa ca de multe ori noi suntem cei egoisiti, dar ne e frica sa admitem asta.

 

De Claudia Dinu

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top