Sărăcia nu-i o scuză. Dar nici acuză nu e.

Sărăcia e subiectul despre care nu prea mai vorbește nimeni, deși dintotdeauna s-a vorbit și se va vorbi despre prosperitate și belșug.

Pentru că e ușor, e fluid, e la îndemâna oricui a trecut pe acolo sau încă trăiește în el.

„Trei pași către bogăție” vuiesc toate cărțile de azi. Două sute și ceva de pagini de pozitivism, rețete și drumuri descoperite de alții, poleite cu succes.

Dar despre sărăcie cine mai scrie?

Cel sărac cu sărăcia lui?

Nu are glas, sărmanul, nu are loc.
Un sărac are și ograda mică, și curajul și mai mic. Iar cu cât au alții mai multă determinare pe lângă el, cu atât mai mic se va face.

Cărțile care mai ating tema sărăciei o fac în felul vechilor realiști — cu patos și resemnare.

• Zaharia Stancu a scris Desculț — romanul care a cutremurat orice cititor. De fier să fii să nu reacționezi la copiii care mor de foame și-și umflă burta cu boabe de porumb.
• Marin Preda, cu Moromeții lui. Ah, sărăcie, ce sol fertil de imaginație oferi literaturii. Ce nedrept.
• Și Slavici, și Rebreanu au scris despre sărăcia oamenilor.
• Radu Tudoran, în Fiul risipitor — la ce destrămare a sufletului uman duce neajunsul!

Autorii contemporani mai scriu despre sărăcie?

Ei bine, da.

Dar cuvântul contemporan îi trage-n jos, în tenebrele necunoscute. Pentru că aceștia nu își etalează somptuos arta și nici nu ne sunt simpatici.
De ce ai vrea să citești ceva ce-ți amintește despre greutăți?

Sărăcia, azi, nu mai are o pată rușinoasă, ba dimpotrivă.

E folosită adesea ca nuanță de PR, ca emoție ambalată frumos.

Ceea ce nu e neapărat un lucru rău. Cazurile caritabile, cu copii nevoiași sau familii întregi de săraci, ajung la mai mulți oameni prin această reclamă ostentativă.

Dar oamenii tot săraci rămân, când reclama se termină.

 

De la Sărăcie la Extaz

Săracul din sărăcie n-ar avea voie să scrie ca o răfuială, de frica judecății.

Ce antiteză mai e și asta: sărăcia și extazul?

Este cartea mea de debut, primul pas făcut în lumea scriitoricească a mea, cea care scrie acum acest articol.

„Antiteza era și viața mea”, scrie autoarea la un moment dat. Poate tocmai de aceea a și devenit carte.

Folosesc persoana a treia pentru că, deși a fost scrisă de mine, cartea are acum o identitate proprie, odată ajunsă în lume – în ochii altora, în mâinile altora, în bibliotecile altora.
Astăzi, cartea e diferită cu atâția ochi câți au privit-o și guri care au vorbit despre ea. De bine sau de rău, nu contează. E ceva ce oricum nu mai pot controla.

Odată plecată de la mine, cartea mea nu-mi mai aparține.

„Cartea a început ca o răfuială — valuri de cuvinte scrise pe nerăsuflate, adresate neantului. Pe parcurs, patosul s-a domolit, s-a înmuiat în figuri de stil și-a trecut cuminte de la blog la carte. S-a civilizat.”

Săracul din sărăcie n-ar avea voie să scrie ca o răfuială, de frica judecății. Dar cuvintele au căzut valuri pe hârtie, ca să exprime acum ce nu s-a putut spune atunci.
Așa a luat naștere un parcurs în antiteză, văzut acum din exterior, din confort.

„Am început timid să scriu după mutarea într-o altă țară, încurajată de clima caldă, de marea albastră și de confort. Binemeritatul confort pe care aveam să-l caut treizeci de ani și în care n-am crezut vreodată că o să trăiesc.”

 

Despre ce este cartea. Concret.

Imaginează-ți că, într-o dimineață banală, te trezești și îți dai seama că ți-e bine.

Atât de bine încât te bucuri ca un năuc de cafeaua din ceașcă. Ridici privirea din grămada de griji cotidiene și respiri cu plămânii tăi, într-o casă cumpărată de tine, decorată de tine, cu un pat care te primește.

Ai de toate.
E liniște.
Și recunoștința te înțeapă în tălpi, semn că nu e doar vis.

Așa începi să scrii.
Nu din mândrie, nu ca să te aplaude lumea, ci ca să nu uiți drumul.
Scrii despre sărăcia, despre boala, despre Bărăganul în care s-a topit copilăria ta.

Despre instituțiile care n-au salvat pe nimeni, despre primele ieșiri din oraș, apoi din țară, despre sălbăticia pe care o porți încă, ca pe un tatuaj invizibil.

Și tot scriind, tot scormonind, vrei să ajungi la prezent.
La confort.
Dar ca să ajungi acolo, trebuie să treci prin nămolul ăla vechi al sărăciei: s-o descrii, s-o speli cu umor amar și literatură.

Ai citit și-ai învățat ca un însetat. Ca Setilă din Harap-Alb, care nu se mai satură și strigă-n gura mare că moare de sete.
Și bei, și bei, și tot bei.

Și cu cât bei, mai sete ți-e, că ai prea mult de recuperat.

Până când, brusc, te trezești.
Ieșit din sărăcie.
Nu cu mai mulți bani, ci cu mai multă minte.

Și-atunci începe extazul.

Sărăcia, învățătura și extazul – astea trei îți rămân azi în ADN.

„Scrii prea mult despre sărăcie!” mi s-a spus.

Scriu de frică. De frica ei.

Și ca să n-o las să mă prindă din urmă, cu ghearele ei cu memorie, țin mereu un pahar cu apă lângă mine.

Despre carte, despre autoare

Viața e murdară, dură și neiertătoare. Și totuși, ne e dată în dar.

Cartea De la sărăcie la extaz a fost publicată în 2024 și tocmai a împlinit un an de existență în lumea concretă.

S-a vândut surprinzător, s-a citit cu lacrimi, s-a și acuzat. Pe nedrept.

„Eu n-aș da copilului meu să citească așa ceva. E prea crudă.”

Nu-i chiar așa.

Cartea e crudă câteva capitole. Viața e crudă mereu. De oameni nici nu mai vorbesc.

Autoarea face marketing digital, scrie la ziar (la reviste, de fapt, dar „ziar” sună mai poetic) și trăiește pe o insulă nepustie.

Născută și crescută până la 19 ani în Lehliu-Gară, a plecat cu foc în coadă din localitate, de frica micimii ei, să descopere lumea largă. Năpădită apoi de dorința de a se întoarce în micime, pentru că lumea largă e și rea.

Mai multe despre autoare nu are rost să scriu. Nu e nimic spectaculos și demn de înșirat aici, ca niște medalii de aur.

Ea, cartea, are astăzi identitatea ei în lume.

Autoarea e doar suportul uman, gazda. De restul, de acum, se va ocupa lumea largă.

„Nu este o carte despre delicatețuri. Se vrea elegantă doar prin modul în care este scrisă. Ca viața — așa cum e ea: murdară, dură și neiertătoare. Și totuși, viața ne e dată în dar. Un dar pe care uneori ai vrea să-l returnezi, să-l schimbi cu unul mai bun, dar nu mai ai bonul de casă.

Celebrez, așadar, umanitatea în toată urâțenia și frumusețea ei, în scris publicat pentru cine are suflet să-și deschidă.
Că ochi avem cu toții de citit, dar e clar că nu vedem aceleași lucruri.
Și nici nu trebuie.

Acesta e testamentul modest al călătoriei mele — scris din inimă și destinat să se conecteze cu cititorii la un nivel profund personal.
Iar dacă nu te-ai regăsit în nimic, e în regulă.”

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul Sarina.ro, în format tipărit.
Pentru cititorii din afara țării, există și varianta în limba engleză – From Scraping By to Soaring High, disponibilă în format eBook.