Now Reading
Cum relationam cu dominatorii

Cum relationam cu dominatorii

Revista Psychologies

Fie ca ii admiram sau, dimpotriva, au un rol important in viata noastra, ori sunt simple cunostinte, nu putem ocoli dominatorii. Iata un ghid care ne va ajuta sa ii intelegem mai bine si sa interactionam mai usor cu ei, fara costuri emotionale prea mari.

 

In sensul larg al cuvantului, dominatorii sunt persoanele care controleaza si se impun, care au nevoie acerba de putere. Ei prefera sa conduca si ii gasesti deseori in pozitii de lider, sunt  siguri pe ei, rezolva usor problemele si sunt inclinati catre actiuni cu risc inalt. Intr-un grup, sunt primii care zic „hai sa facem x lucru“.

Desigur, structura lor genereaza si de­zavantaje: tind sa isi depaseasca atributiile, pentru ca sunt obsedati de control, nu delega sarcinile, sunt foarte stresati si ajung la burnout. Nu le place rutina, vor rezultate rapide, de aceea pierd din vedere amanunte importante, care ii pot costa.

Ce este bine sa „furam“ de la dominatori? Asertivitatea, felul direct de a spune lucrurilor pe nume, rapiditatea decizionala si actiunea. Daca ne gandim la tipul de personalitate, exista doar anumite trasaturi principale care se confunda cu acesta si de aceea oamenii ajung sa fie categorisiti drept timizi, sociabili, narcisici sau dominatori.

Pe de alta parte, personologii sustin ca, daca o persoana se distinge printr-o singura caracteristica si nu printr-un ansamblu de caracteristici, atunci avem de-a face cu o personalitate dizarmonica, ce frizeaza patologia. Raportandu-ne la dilema trasatura innascuta versus dobandita/educata, adevarul este undeva la mijloc, intrucat reflecta atat genele, cat si mediul.

 

In cuplu

Multa lume se intreaba daca un cuplu format din doi dominatori poate supravietui. Raspunsul scurt este „da“, poate supravietui. Dar, daca acestia nu stiu sa faca compromisuri pentru a ajunge la un consens, este putin probabil sa aiba o relatie functionala de lunga durata.

Ei pot sta impreuna din alte motive: ratiuni economice, de dragul copiilor, dar, de cele mai multe ori, sfarsesc prin a se desparti – asta, daca nu sunt dispusi sa invete cateva strategii de comunicare si relationare. Intrucat conflictele vor fi dese, iar fiecare va insista sa aiba ultimul cuvant. C

u toate ca dictonul „diferentele se atrag“ este, in continuare, valabil, studiile arata ca cele mai reusite cupluri au parteneri similari, nu complementari. Chiar daca uneori ne plac persoane complet diferite de noi, de regula, cautam pe cineva care sa ne semene si sa aiba acelasi ritm de viata cu al nostru. Cuplurile in care cei doi au trasaturi de personalitate apropiate sunt si cele mai longevive.

In relatiile in care avem un singur dominator, celalalt partener a cautat, cu buna stiinta, anumite trasaturi la dominator care ii sunt de folos. Abilitatea de a lua decizii rapide, de a avea un ritm de viata si de gandire alert sunt, toate, niste atuuri. Dominatorii nu sunt persoane cu care nu se poate trai.

Asa cum ei pot invata sa lucreze pe partea de comunicare, ascultare si rabdare, asa si ceilalti pot invata care sunt avantajele si dezavantajele convietuirii cu un dominator. Comunicarea asertiva, cunoasterea de sine, precum si o educatie continua a stimei si respectului de sine pot fi, toate, arme cu care sa luptam impotriva subjugarii.

 

Parintele dominator

Pentru ca dominatorii au putina rabdare, este bine ca ei sa isi educe aceasta latura deficitara. Un parinte dominator poate fi extrem de autoritar, sa ceara obedienta absoluta, fara sa ofere explicatii sau sprijin emotional. Daca asa stau lucrurile, atunci copilul simte o mare dezamagire, se manifesta prin crize de furie si poate avea resentimente puternice.

Evident, toate acestea au un impact urias asupra relatiei parinte-copil, fiind afectata pe termen lung. Copilul dominatorului este, de regula, creativ, timid si coplesit de personalitatea parintelui. Lui trebuie sa i se ofere posibilitatea exprimarii gandurilor si a sentimentelor, inainte ca dominatorul sa  il umbreasca cu propriul sau ego.

See Also
despre-transformare-temeri-si-obiective-aparent-imposibile-cu-Andrei-Rosu-si-Dana-Tudor

 

La birou

Dominatorii sunt hotarati, pionieri, lideri care isi asuma riscuri. Uneori, sunt doar directi si asertivi, alteori – chiar agresivi. Cer multe de la ei insisi, dar si de la ceilalti, facand totul intr-un ritm foarte rapid. Pentru ca rabdarea lor este deseori limitata, incearca sa nu te pierzi in amanunte.

Nu pune prea multe intrebari, pentru ca pot fi interpretate ca un neajuns profesional sau incompetenta. Este de preferat ca discutiile cu dominatorii sa fie scurte, clare, concise si fara incarcatura emotionala. Dominatorii suporta cu greu critica chiar si atunci cand e constructiva – deci, evita sa ii critici.

 

Autor: Diana Nicolescu, psiholog si psihoterapeut, www.diananicolescu.ro

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top