De ce admiram manechinele

Indreptatita marturie, caci manechinele materializeaza dorinta noastra de a ne lega intru totul de arhetipul frumusetii, care, sa recunoastem, este o puternica aspiratie a fiecareia dintre noi. Si pentru a satisface aceasta dorinta ele trebuie sa corespunda unor criterii ale exigentei… inumane.

O exigenta estetica, care este fructul unei codificari precise supuse canoanelor estetice ale momentului. In 2014 – si de ani multi incoace, de fapt – modelele sunt foarte tinere, diafane, foarte slabe, au toate aceeasi infatisare si, cumva, isi pierd statutul de femei pentru a intruchipa un concept.

In societatea noastra marcata de abundenta, de tot ceea ce este mai nesanatos, nu este tocmai surprinzator ca aceste corpuri debarsate de excesul de materie sunt cele care triumfa.

Sanatatea si frumusetea, ca vectori ai eternitatii, nu reprezinta o idee noua, aceasta fiind o resurgenta a Greciei si Romei Antice, doua culturi care ne-au influentat considerabil si in care exaltarea corpului frumos si sanatos era o notiune centrala.

Proverbul mens sana in corpore sano il stim inca de la scoala primara. De pus in practica… incercam. Ca de aia mergem la sala, fugim de E-uri si alimente modificate genetic, citim despre proprietatile fructelor si legumelor, in ce asocieri le putem consuma, iar noi scriem in sectiunea Wellbeing articole despre sanatate si nutritie.

Ei bine, acest corp silfidic al modelelor poarta in el promisiunea triumfului asupra bolii, a batranetii si a mortii, o promisiune la care inconstientul nostru colectiv aspira cel mai mult.

Oare fascinatia spectacolului haute-couture face pereche cu golul lasat de religios? Posibil, intrucat putem face o corelare clara intre manechine si ingeri, cu totii tineri si cu un aspect relativ androgin. Astfel, manechinele ar fi trimise de un zeu, zeul Frumusetii, ca lianti intre lumea de aici si cea de dincolo, intre cer si pamant.

 

O dorinta inconstienta de spiritualitate

Siluetele-inger ne frapeaza si ne tulbura. Ne dau acel sentiment ca exista ceva mai mare decat fiintele umane, fara a ne coplesi, tocmai pentru ca stim ca si ele sunt oameni. Dar nu aceasta este intentia dintai a modei, care se joaca inconstient cu codurile sacrului fara a cauta sa dea un sens existentei.

Moda nu trebuie minimalizata, pentru ca, filosofic si spiritual vorbind, experienta frumosului ne poate face sufletul sa vibreze si sa creasca. Asta simte si E., 46 de ani: „Puse pe aceste fiinte superbe, cu trupuri fantastice, hainele nu mai sunt obiecte de consum, devin parca inaccesibile pentru noi, muritorii de rand, chiar daca ni le permitem, si se transforma in opere de arta.

Le privesc cu aceiasi ochi cu care admir un tablou al unui pictor celebru si parca imbratiseaza o epoca intreaga, nu neaparat contemporana noua. Eu cred ca moda este o arta care imi da acces la ceva complex si elaborat.

Recunosc ca am haine, sa spun, de mass-market, dar si piese vestimentare de lux, pe care le apreciez nu pentru ca au costat mult sau ca au o eticheta de firma, ci pentru ca au o poveste aparte, intruchipeaza talentul unui om ce si-a dedicat intreaga viata frumosului, precum si maiestria fantastica a celor care le-au executat“.

Fenomenul gigant al modei, cu manechinele parte din miscarea dedicata bunului gust si esteticului, ne copleseste fiinta, tintind acel suflet de copil care are nevoie de magie si care gaseste in basmele cu zane liniste la temerile si intrebarile existentiale care vor ramane, poate, fara raspuns.