Now Reading
Foloseste limbajul corpului in favoarea ta

Foloseste limbajul corpului in favoarea ta

Revista Psychologies

Suntem fascinati de limbajul corpului si suntem interesati sa aflam ce anume ascunde! Dar daca ne folosim propriul limbaj corporal pentru a ne simti mai bine si mai increzatori?

 

Limbajul non-verbal sau limbajul corpului inseamna comunicare, schimb de informatii, si cand ne gandim la comunicare ne gandim la interactiuni, altfel spus, ce anume ne comunica corpul unei persoane, si ce anume comunicam noi celor din jur?

Cu totii stim ca exista o corelatie intre ceea e gandim si felul in care ne comportam: modul in care corpul nostru adopta sau nu o pozitie intr-o situatie anume, fie ca vrem sau nu, cand ne muscam buzele, facem o pauza mai lunga inainte de a raspunde cu un “da”, cand de fapt vrem sa spunem ca “nu”, cand in fata unei multimi simtim ca avem pulsul accelerat si ni se pune un nod in gat…

Insa de ce sa ne oprim doar aici cu semnificatiile, ce ar fi daca ne-am gandi si la reversul medaliei? Cum ar putea limbajul corpului sa ne ajute, nu numai sa ne dea de gol. In ce sens sa ne ajute? Folosindu-l ca sa ne putem controla senzatiile, perceptiile, emotiile si, de ce nu, chiar si gandurile.

 

Posturile de dominanta si putere

Cand un animal doreste sa isi impuna dominanta asupra altuia, tinde sa isi mareasca spatiul ocupat de corp fie prin ridicarea membrelor superioare, in cazul primatelor, fie prin deschiderea aripilor, in cazul pasarilor, etc. Nici noi nu suntem departe de acest peisaj.

Astfel, atunci cand suntem siguri pe noi, pe ceea ce facem, sau suntem inconjurati de oameni pe care nu ii consideram egali sau sunt o amenintare pentru noi, ne extindem spatial.

Atunci cand suntem relaxati luam uneori aceea pozitie cu picioarele pe birou, sprijiniti de spatarul scaunului, cu capul in palme. Este modul nostru de a transmite lumii ca ne simtim bine, ca suntem increzatori in noi si in ceea e facem.

Cand simtim opusul avem tendinta inversa, de ne restrange, de a ne face mici, stam cocosati, ne mangaiem mainile in semn de reasiguare, dorind sa ne limitam contactul cu restul spatiului.

Limbajul corpului guverneaza modul in care suntem perceputi de altii, insa mai ramane de aflat cum ne afecteaza pe noi.

Daca zambim inseamna ca suntem fericiti, si daca vrem sa fim fericiti si sa pacalim creierul sa secrete hormonul fericirii, nu ne ramane altceva de facut decat… sa zambim.

Insa cum putem merge mai departe de atat, sa pacalim nu numai creierul ci si corpul, si in final chiar pe noi, sa devenim mai increzatori si sa folosim asta in viata de zi cu zi?

 

Postura Superwoman

Folosind posturile de dominanta si putere pentru un minim de doua minute, inainte de evenimente solicitante, putem deveneni mai increzatori.

Astfel, putem sa stam cu mainile in sold si cu picioarele departate, sau cu mainile in sus exact ca Superwoman sau Superman, si la finalul celor doua minute sa avem o schimbare de atitudine in bine.

Adoptand asemenea posturi scadem hormonul stresului (cortizonul), si il crestem pe cel de putere (testosteronul), indiferent daca suntem femei sau barbati. Cu un minim de control al reactiei noastre la stres devenim mai increzatori in propriile forte!

Data viitoare cand ai un interviu pentru un job, trebuie sa sustii o prezentare, ori dai un examen, acorda-ti doua minute, ia aceasta postura si fii ceea ce esti de fapt: o adevarata Superwoman!

 

De Ana Pantazescu- Ana

Foto: Hepta

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top