Citești
Limitari si recompense in altruism

Limitari si recompense in altruism

Revista Psychologies

Ca orice fenomen psihologic si altruismul poate aparea in mai multe forme si grade. Putem avea chiar momente de altruism, alternate cu momente de egoism, si acest mod de functionare nu ne face mai putin buni. Care sunt totusi limitele si recompensele altruismului?

 

Altruism dezinteresat?

In orice context am fi altruisti, in societate sau in relatiile foarte apropiate, ne manifestam aceasta calitate atunci cand intram in contact direct si avem perceptia nevoilor altora, pe care incercam sa le implinim noi, dupa puterile noastre.

Pana aici se intinde altruismul dezinteresat. Pana la limita puterilor, dar si a nevoilor noastre. A implini nevoile sau dorintele altuia stiind ca nu vei primi la schimb ceva concret, ceva ce iti trebuie sau ce ti-ai dori, este definitia altruismului.

Se intampla insa, nu de putine ori, ca cei pe care dorim sa ii ajutam „absolut dezinteresat” sa primeasca darurile noastre cel putin cu circumspectie sau chiar sa le refuze. Ne simtim respinsi, neintelesi si judecati.

O lege a naturii spune ca totul se transforma, nimic nu se pierde. Cu alte cuvinte, orice gest pe care il facem, orice lucru pe care il dam, atrage dupa sine o compensatie, un ceva pe care il luam, chiar daca acel lucru nu este vizibil sau masurabil in termeni materiali.

Se ridica de aici intrebarea: ce primeste o persoana altruista de pe urma actelor sale generoase?

 

Recompensele altruismului

Psihologii au observat o gama largă de castiguri extrem de importante pentru psihicul si lumea interioară ale altruistului.

Un astfel de castig poate fi acela ca, nesimtindu-ne noi insine capabili sa ne indeplinim propriile nevoi si dorinte, ne dedicam altora, sustinandu-i cu toate resursele noastre.

De asemenea, o rasplata poate fi recunostinta pe care o primim de la ceilalti si bucuria ca altii ne sunt noua recunoscatori. Un beneficiu este cresterea nivelului propriei stime de sine. Crestem in proprii nostri ochi pentru ca reusim sa fim generosi.

La fel, ne putem creste stima de sine si prin promovarea unei imaginii de persoana altruista in ochii publicului larg, in contextele social-morale in care egoismul, opusul altruismului, este devalorizat. Astfel, altruismul devine o forma mascata, dar acceptata social, de manifestare a laturii noastre egoiste.

Castigul de popularitate ne poate ajuta uneori sa invingem sentimentul apasator de singuratate, acea stare in care ne simtim singuri pe dinauntru, chiar si inconjurati de oameni.

Pentru unii altruisti este un beneficiu important sentimentul de putere asupra vietii altor oameni, chiar de omnipotenta, pe care il genereaza statutul social de binefacator.

Pentru oamenii religiosi, dar nu numai, la un nivel profund psihologic, atitudinea altruista poate functiona ca un mecanism de contracarare a fricii de moarte. Faptele bune din aceasta viata ne pot asigura o viata buna dincolo, in lumea celor drepti.

 

Cum devenim altruisti?

O modalitate prin care putem creste copii altruisti, desi este doar unul dintr-o multitudine de factori, este educatia in acest spirit.

Ii invatam pe copii inca de mici ca este frumos sa ofere din ciocolata lor altor copii sau sa le permita sa se joace cu jucariile lor. Dar a lua si a da sunt doua actiuni intrinseci. Nu putem exista ca fiinte vii in afara acestor doua actiuni aparent opuse.

In tinerete, cand suntem in crestere, tendinta dominanta este aceea de a lua, de a incorpora. Mai tarziu, catre a doua jumatate a vietii, este fireasca atitudinea inversa, de a da.

Unii parinti si educatori, formati la randul lor in acest spirit altruist, au tendinta de a-i lauda si pretui pe copii atunci cand isi impart lucrurile cu ceilalti.

Dornic de acceptarte, apreciere si valorizare din partea adultilor, copilul isi poate internaliza un mod de functionare opus egoismului lui natural, invatand, deci, sa fie altruist, si primind la schimb aprecierea si lauda adultilor.

Atunci cand modelele oferite de parinti si educatori sunt insa cele ale unui altruism extrem, copilul isi poate dezvolta un mecanism psihologic propriu de autopedepsire morala exagerata a implinirii propriilor dorinte si nevoi, sau de autodevalorizare a propriilor abilitati si resurse. Astfel, ceea ce el nu poate face, vor putea face altii, pe care el ii va ajuta.

 

Rolul de compensare

Atunci cand conditiile de viata de saracie extrema impiedica sistematic indeplinirea chiar si a celor mai simple nevoi ale copilului pe parcursul dezvoltarii sale (foame, sete, somn, caldura, adapost, etc) putem intalni persoane care isi construiesc personalitatea tot in jurul atitudinii altruiste.

Acestia isi doresc sa ofere ceea ce nu pot lua pentru sine, asigurand-si astfel macar aprecierea si compania celor carora le dau din putinul lor. Sigur, nu e obligatoriu sa fie asa.

Cel care invata in acest mod sa fie altruist, se va implica deseori in relatii cu alti oameni care ii dau posibilitatea de a-si indeplini propriile dorinte tot prin delegare. El ii va ajuta pe cei din jur sa isi implineasca anumite nevoi care sunt si ale sale.

Auzim multi parinti spunandu-le copiilor „fa tu, ca eu n-am avut conditii”. Acesti oameni au renuntat la proiectele lor de viata, fara a-si pune problema ca exemplul pe care il dau copilului nu este cel al auto-realizarii, ci dimpotriva.

Exista chiar situatii de renuntare de sine extrema in relatiile personale, in care „altruismul” poate atinge chiar forme de masochism patologic.

 

See Also

Vinovatia si neputinta

Reactia pe care o avem in fata unui cersetor pe care il intalnim pe strada este de obicei una din doua: fie fugim de el uitandu-ne in alta parte si grabind pasul, fie ne apropiem si ii dam ceva.

In primul caz, doar ignoram, refuzam sa vedem o realitate care nu ne convine, pentru ca trezeste in noi un sentiment de disconfort, in spatele caruia stau vinovatia si mai ales neputinta de a repara realitatea.

Cel care totusi se opreste si ofera ceva unui cersetor stie ca acel gest nu va schimba radical viata omului care primeste. Dar stie ca poate oferi macar putina alinare.

Cel care daruieste astfel, isi cunoaste bine si nevoile si puterile, nu se lasa coplesit de omnipotenta, nici de vinovatie, si mai ales, nu fuge de propriile sale sentimente in fata realitatilor mai putin placute ale vietii.

Accepta contactul cu realitatea si cu ceea ce simte in fata ei, si face ceva ca sa o indrepte, atat cat poate. Totodata nu se concentreaza pe frustrarea pierderii iluziei ca lumea este doar frumoasa, nici pe neputinta omnipotenta ca el insusi nu o poate face perfecta.

 

Altruismul sanatos

Avantajele psihologice, precum cele mentionate mai sus, sunt indiscutabil castiguri importante pentru cei care aleg sa adopte o atitudine altruista in fata vietii si a celorlalti oameni.

Suntem altruisti intr-un mod echilibrat si sanatos atunci cand renuntam la acele resurse care ne prisosesc pentru a le darui altora si atunci cand nu ii impovaram pe cei ajutati cu cereri implicite de implinire a propriilor noastre nevoi.

In conditii de asumare constienta, altruismul ne ajuta sa ne implinim rostul pe acest pamant. Stim sa fim altruisti in mod corect chiar si atunci cand ne traim propria viata, fara a o delega altora.

 

De Daniela Andronache, psiholog

terapiedesuport@gmail.com

Tel. 0745.778.866

Foto: 123rf.com

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Comentarii

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top