Mic tratat de supravietuire in medii ostile
In fiecare zi, de mai multe ori, eul nostru este pus la zid de minivexatiuni deprimante, care ne fac sa ne indoim de valoarea noastra de fiinte respectabile. Imposibil sa facem o lista cu toate.
Persoana care ne impinge pe scara sau in lift dimineata, ne da senzatia ca suntem invizibili. Si nu in sensul bun. La posta suntem un simplu CNP, si functionara nu catadicseste sa ne zambeasca deloc.
La birou avem sefi care se ingrijoreaza de randamentul nostru inainte sa le pese de sanatatea noastra.
Acasa avem un partener sau o partenera care ne reproseaza tot soiul de nimicuri fara sa se gandeasca ca am putea fi obositi.
La piata sau la supermarket dam peste o coada la care se baga in fata unul sau altul pe motiv ca „se grabeste“…
Pentru psihanalistul Jean Claude Liaudet, aceste agresiuni aproape lipsite de urmari, aceste comportamente egoiste si nepoliticoase dauneaza stimei de sine si sunt, in mare parte, rezultatul conceptiei individualiste despre libertate, cea care refuza orice reper exterior, pentru a face tot ce vrem si cand vrem, fara sa tinem cont de cel de alaturi.
Acest aspect pulsional, teoretizat de Freud, impetuos si necivilizat, face regula jocului si revendica dreptul absolut la juisanta.
O viziune a libertatii care pare venita de la Thomas Hobbes, filosoful englez din secolul XVII, pentru care „omul este lup pentru om…“.
El scria ca „libertatea este absenta totala a ceea ce imi poate deturna partea mea de putere si ma poate impiedica sa fac tot ce vreau“.
Este suficient sa ne plimbam cu metroul, ca sa ne dam seama ca seamana cu un spital psihiatric. Vedem ca multi dintre cei care merg cu metroul par sa impartaseasca ideile lui Hobbes.
Un calator care vrea sa citeasca ziarul ii cere celui de alaturi sa vorbeasca mai incet la telefon. Cel vizat ii raspunde arogant: „Daca vrei liniste, ia un taxi“. In traducere: „dreptul meu de a-ti impune placerea mea, merge dincolo de nevoia ta de liniste“.
Adica: tu nu ai respect daca imi ceri mie sa renunt la ceva care imi face placere. S., 46 de ani, regreta vremurile in care politetea era predata la scoala primara: „Este, poate, retrograd sa cer asta, dar acele materii macar formau gustul pentru a trai impreuna“.
IDENTIFICAREA LIPSEI DE RESPECT
Lipsa de respect, nepolitete, grosolanie… Gama este larga in a incerca sa identificam ce inseamna lipsa de respect.
Insultele pe care vedetele si le adreseaza de parca ar fi in intimitatea propriei bucatarii si nu vazute de toata lumea, insultele pe care pana si presedintii de tara nu se sfiesc sa le adreseze cetatenilor (jurnalisti sau nu), elevi care isi insulta profesorii, sotul care isi trimite „la naiba“ sotia (sau reciproc)…
Putem spune oare ca lipsa de respect este ceva care nu se poate defini, dar este atat de raspandita?
„Lipsa de respect“, spune Stéphane Clerget, „este ceea ce il coboara pe celalalt, il reduce, ii neaga drepturile, libertatea.
Desigur ca pot aparea conduite invluntar nepoliticoase, dar, in ansamblu, este vorba de ceva voit.
Dimpotriva, respectul inseamna sa il recunosti pe celalalt in umanitatea lui, in valoarea sa completa.“
Bulele noastre de siguranta
De ce ne simtim agresati daca cineva se apropie prea mult de noi?
Antropologul Edward T. Hall a inventat in anii ’60 termenul de „proxemica“, si demonstreaza ca o bula protectoare a intimitatii ne inconjoara pe toti.
Dimensiunile sale variaza in functie de cultura si de gradul nostru de cunoastere si familiaritate cu celalalt.
Intre 15 si 45 de centrimetri este zona noastra de intimitate, rezervata celor pe care ii iubim – sotilor, copiilor – si in care, din pacate, trebuie sa toleram strainii din metrou.
De unde, si sentimentul de inghesuiala. Intre 45 cm si 1,35 m se afla zona de prietenie, spatiu de dialog cu amici apropiati.
Intre 1,20 m si 3,70 m este zona sociala, de la birou sau de pe strada.
In fine, 3,70 m este distanta de la care cineva se poate adresa unui grup simtindu-se in siguranta.
