Mic tratat de supravietuire in medii ostile
SA NU EXAGERAM
Intre agresiviatea banala si absenta recunostintei, privirii umanizante, tentatia de a ceda nu e departe. Mai ales ca ne simtim rusinati pentru ca ne-am enervat, la randul nostru, prea usor sau ca nu am spus nimic.
Bref: pentru ca nu am actionat asa cum am fi vrut. Sa strigi mai tare, sa ameninti? Unii cred ca astfel se fac mai usor auziti, daca fac sa domneasca teroarea si daca inspira frica.
Calcul prost: „Celalalt se va plia pe dorintele noastre, ne va asculta, insa nu ne va respecta, neaparat“, spune psihanalistul. Sefii care o fac pe grozavii sau tiranii domestici care compenseaza lipsa argumentelor cu urlete, nu vor da niciodata celorlalti dorinta de a-i urma.
Atunci, sa ne fortam sa aparem drept niste fiinte admirabile, hiperperformante, omnisciente, care au raspuns la toate?
Nu neaparat. „Pusa pe un piedestal, persoana este admirata si respectata, dar vai de cei care dezamagesc. Dupa idealizare, vine indiferenta si dispretul.“
Mai ales ca in ziua de azi nu prea mai avem incredere in cei care pozeaza drept experti.
Pana si medicii si profesorii se plang ca nu mai au parte de respectul pe care il aveau alte generatii de profesionisti. Si, chiar asa, chiar daca nu suntem in stare sa punem diagnostice, refuzam sa fim perceputi drept niste corpuri pur si simplu.
Este o miscare datorata mai ales curentului de dezvoltare personala care a pus in mintea noastra ideea ca trebuie sa posedam o anumita stiinta asupra propriei persoane.
Inutil, asadar, sa ne jucam de-a baba oarba. Respectul este o atitudine existentiala, care consta in a recunoaste opiniile, sentimentele, cheful fiecaruia.
Si pentru a-l inspira si altora, trebuie sa fim capabili sa spunem „nu“ si „da“, sa exprimam deschis ceea ce gandim, sa plecam, daca o situatie nu ne mai convine, sa nu lasam pe altul sa ne invadeze spatiul personal si vital.
Este suficient sa fim „cei care suntem“, spune Jean-Claude Liaudet. Dar cine suntem cu adevarat, dincolo de ceea ce credem ca suntem? Este o enigma, pentru ca istoria noastra personala ne-a tinut in ignoranta fata de ceea ce dorim cu adevarat si de valoarea noastra reala.
MUNCA DE CUNOASTERE DE SINE
Din fericire, nu este niciodata prea tarziu pentru a ne lua viata in maini si a reusi sa ne afirmam pe tonul cel just. Psihanaliza, psihoterapii, dezvoltare personala sau practica spirituala.
Prea putin este importanta metoda, precizeaza Jean-Claude Liaudet, trebuie mai ales sa lucram la a ne cunoaste mai bine pentru a castiga incredere in noi insine si pentru a ne proteja de iluzia ca suntem buricul pamantului.
Din aceasta iluzie vine de obicei susceptibilitatea extrema si sentimentul ca nu suntem nimic daca avem un esec. Apoi mai trebuie sa fim constienti ca respectul si afirmarea de sine sunt un efort permanent.
Nu vom fi niciodata departe de un cuvant umilitor, de o reactie inadecvata, de un comportament neavenit – care vine de la altul sau de la noi insine…
Daca exista o multime de carti despre comunicarea neviolenta, asta e pentru ca nimic nu este mai dificil decat a fi pasnic fara a fi submisiv.
Mai ales, ne aminteste Jean-Claude Liaudet, sa nu uitam ca adevarata libertate nu este o libertate egoista, de a face „ce vreau si cand vreau.“ Ca ea nu seamana cu atotputernicia infantila a copilului fara reguli.
Ca ea este cea care ne permite sa coexistam cu nevoile noastre reciproce. Afirmarea de sine nu este doar o problema psihologica. Este, de asemenea, o chestiune filosofica.
SFATURILE LUI STEPHANE CLERGET – Cum sa dezamorsam un conflict intr-un loc public
„Uneori sunt impinsa, cand stau la coada undeva. In acest caz, am senzatia ca sunt dispretuita. Niciodata nu pot spune ceea ce cred, si asta ma face sa fiu furioasa pe mine insami!“, spune o femeie.
Decriptaj
„Ne intalnim cu mici momente de lipsa de respect zi de zi, sunt iritante si dezagreabile. Ele sunt negari la scara mica a fiintei noastre. Suntem… reificati. In functie de starea noastra de spirit din acel moment, putem sa le traim mai relaxati sau mai putin. Caci ele ne pot strica toata ziua.“
Cum sa ne afirmam?
„Sa nu fim invizibili. Lipsa de respect ii afecteaza mai ales pe cei care sunt mai discreti. Nimeni nu ar indrazni sa dea peste cineva guraliv, de exemplu. Asadar, exista o atitudine corporala care trebuie adoptata. Sa ne indreptam umerii, sa fim prezenti in corpul nostru. Si apoi, daca suntem in fata unei bande de tineri galagiosi, sa dam de stire ca nu ne place zgomotul. Apoi sa cautam legaturi. Mai ales printre persoanele prezente. Sa spunem totul cu voce tare, privind in ochi persoana respectiva. „Sunteti tare grabita, doamna!“. Si, daca este posibil, sa folosim umorul. Dar una dintre cele mai bune moduri de a actiona este sa cream aliante, sa cream complicitate, un cordon de oameni alaturi de noi. Legatura sociala protejeaza de lipsa de respect.
