Suntem optimisti din nastere?

Da, se pare ca Natura ne-a predispus la veselie, doar ca mediul din primii ani de viata si apoi felul cum invatam sa apreciem experientele negative ne fac pesimisti. Aceasta este ideea centrala a unei carti aparute recent, The Optimism Bias, scrisa de cercetatoarea in stiinte cognitive Tali Sharot.

Asadar suntem natural optimisti. Dar atunci, ce se intampla pe parcurs? De ce ajungem sa vedem atatia insi deprimati si mai ales convinsi ca viata e amara? Buna tema de doctorat aici!

Tali Sharot a vrut sa testeze ideea ca oamenii au o inclinatie naturala catre optimism, fapt pe care il observam toti. Doar ca ea l-a testat si a obtinut niste cifre din studiul ei. Pe scurt, specialista a pus niste „victime“ (in persoana studentilor din primii ani de facultate, numai buni de cobai pentru teste cognitive) sa se imagineze peste cinci sau zece ani.

Surpriza nu a fost tocmai surpriza… Mai toti se vedeau prin lentile roz, casatoriti, cu familii fericite, supli, bogati si indragostiti. Dar oare nu era la fel de posibil ca studentii sa aterizeze in vieti fara de noroc, sa faca vreo boala grava, sa divorteze sau pur si simplu sa nu-si gaseasca jumatatea? Probabilistic, fireste ca da…

 

Nevoia de speranta

Daca nu speri ca rezultatul actiunilor tale va fi pozitiv, cum sa te mai mobilizezi energetic sa incepi ceva?! Aceasta pare sa fie explicatia pentru care natura noastra e fundamental optimista. Avem nevoie sa credem ca va fi bine ca sa ne apucam de toate acele lucruri care ne duc la acel rezultat. In psihologia cognitiva cunoastem acest adevar sub numele de „profetie autoimplinita“.

De vei crede de bine despre tine, despre aproapele tau sau despre viitor, e mai probabil sa te comporti astfel incat sa ajungi la acest rezultat. E mai probabil ca te vei comporta frumos cu cineva pe care il consideri cumsecade. Atunci, acel cineva, beneficiar al atentiei tale calde, va simti nevoia sa raspunda la fel de amabil, si iata cum cercul virtuos al bunatatii se inchide. Ceea ce credeai la inceput despre Cutare se adevereste: e de treaba. Profetia autoimplinita merge!

Am putea folosi acest fapt pentru reglarea relatiilor noastre la orice nivel, nu-i asa? Sa zicem ca am un coleg mofluz. Daca ii raspund cu aceeasi moneda, e foarte probabil sa ramana mofluz, ca raspuns la raceala mea. Daca, dimpotriva, rup cercul vicios si il iau la o bere, demonstrand ca nici nu vad morocaneala lui, am sanse sa-i schimb comportamentul. Se va simti recunoscator, foarte curand se va insenina. Puneti pariu?

 

Rozul e universal

Oamenii sunt creaturi luminoase. „Optimismul este prevalent la orice grup de varsta, de rasa sau socioeconomic“, spune Tali Sharot. Atunci o avea optimismul vreun rost adaptativ. Tali Sharot spune ca optimismul acesta universal nu e decat o iluzie cognitiva. Universul nu este neaparat prietenos, si excesul de magenta din ochelari poate sa dauneze, in sensul ca ne face orbi la risc si la posibilitatea ca lucrurile sa iasa prost.

Ceva-ceva stiu si studentii despre asta, de vreme ce anunta inainte de examen ca, foarte probabil, vor pica, pentru ca nu au avut timp sa invete. Ce, voi nu spuneati asta in sesiune, in studentie?! Nu? Atunci sunteti lucizi si realisti… Acesta este ceea ce Sharot numeste „pesimism defensiv“. Ne spunem noua insine ca o vom lua la vale, ca sa ne pregatim sufleteste de ce e mai rau si sa nu fim surprinsi. Sau sa fim surprinsi pozitiv de rezultatul mult prea bun, de ce nu? Insa asteptarile reduse nu protejeaza neaparat de dezamagire.

„Optimismul initial este mai eficient in atingerea unui scop“, spune ea. „Profetia autoimplinita nu e doar o explicatie a unui rezultat bun, este, de asemenea, o cauza a acestui rezultat. Sa crezi ca un scop poate fi atins, ca acel Volvo meserias poate fi al tau, ca poti obtine o bursa in SUA sau indiferent ce altceva, te face sa actionezi cu mai multa vigoare in acel sens.“

 

Cerc vicios si cerc virtuos

Partea buna este ca acest optimism si consecintele sale practice ne duc mai departe si se autogenereaza. Cu alte cuvinte, esti increzator in viitor, vei fi si mai increzator, pentru ca increderea te-a adus aici, la succes, si succesul este, in sine, o treapta catre alte si alte succese. Rationamentul este valabil, inversat – pentru pesimisti. Ei generalizeaza experientele negative, astfel incat un esec devine o premisa pentru alte esecuri („am pierdut un meci, rezulta ca nu sunt capabil; sau viata e cruda, sau oamenii sunt rai sau strugurii sunt acri…“)

Cel care a inventat termenul de „neputinta invatata“, psihologul american Martin Seligman, a spus ca deprimatii invata din experientele lor negative sa se comporte ca niste neajutorati, ceea ce inseamna ca nu se vor activa sa lupte, ceea ce va duce la esec, ceea ce le va confirma ipoteza initiala ca viata e o lamaie verde… Daca optimismul genereaza un cerc virtuos, pesimismul genereaza cercul vicios. Inca ceva: optimistii tind sa atribuie un esec circumstantelor (mediu, ceilalti oameni, criza economica etc.), in vreme ce pesimistii se vad pe ei insisi vinovati de toate relele. Este crucial. Asta face diferenta intre sanatatea psihica si depresie, pana la urma…