Now Reading
Rețetă pentru fericire dovedită științific!

Rețetă pentru fericire dovedită științific!

Avatar photo

Ce ne aduce cu adevărat fericirea? Următoarele trăsături pe care e obligatoriu să le dezvolți! Nu glumim, este dovedit științific.

Wellbeing se referă la starea de bine – fizic, mental și material. Psihologii s-au concentrat pe cel mental, deși ramuri precum psihoimunologia și psihosomatica au studiat și legătura dintre starea mentală și starea fizică a organismului.

În ultimii zece ani, psihologii s-au concentrat pe trăsăturile de caracter sau personalitate care asigură omului starea de wellbeing. Deci există un fel de a fi, care, indiferent de ce ne oferă viața, ne face să ne simțim bine.

În anii trecuți, unul dintre aceste ingrediente miraculoase ale personalității s-a dovedit a fi deschiderea spre experiențe, spre nou. Oamenii care obișnuiesc să fie mai exploratori, mai dispuși să experimenteze și să învețe lucruri noi, s-a dovedit că stau mai bine cu wellbeing-ul.

Un studiu efectuat în Statele Unite pe mai mult de 500 de persoane, a confirmat datele anterioare și a adăugat unele în plus.

Citește și:

Cum ne creștem gradul de fericire

5 pași pentru un plus de fericire

Mai întâi (și aici lucrurile stau, probabil, cel mai surprinzător) a reieșit că, dintre toate trăsăturile de caracter, cel mai puțin duc la wellbeing prudența, gândirea critică, disciplina și modestia! Toate patru sunt foarte apreciate în cultura noastră și – lucru important – toate sunt cultivate în școală.

Nu putem spune că ele nu sunt foarte importante în viață. Practic, știința și multe alte meserii se bazează pe ele. Doar că ele nu ne fac fericiți. Și atunci, care trăsături ne apropie de fericire?

Mulțumirea/satisfacția și plăcerea de a învăța (un alt fel de a numi deschiderea față de nou). Cele două s-au dovedit cei mai buni predictori ai wellbeing. Pe locurile următoare din clasament sunt relațiile sociale pozitive, umorul și onestitatea.

Relațiile sociale au mai fost și în trecut asociate cu starea de bine, atât psihic cât și fizic, deci nimic nou. Umorul – se spune și în popor – te ajută să treci peste greutățile vieții iar onestitatea te ferește de probleme și îți asigură și relații bune cu ceilalți. Haideți să vorbim puțin despre primele două.

Mulțumirea/satisfacția se referă la a fi conștient de lucrurile bune care ți s-au întâmplat și de a te gândi deseori cu recunoștință la asta. Iar plăcerea de a învăța se referă la a dobândi, mereu și sistematic, noi abilități și cunoștințe (fie autodidact, fie într-un cadru organizat), a fi curios și a-ți folosi curiozitatea pentru a te dezvolta personal.

Dacă voiați o rețetă pentru fericire, iată una probată științific. Și foarte ușor de aplicat. Nu trebuie să recurgeți la tehnici asiatice de relaxare și meditație, nu trebuie să plecați în Tibet și nici să țineți cure cu tot felul de ceaiuri sau mâncăruri ciudate. Nici măcar să faceți sex foarte des.

Nu trebuie să fiți frumoși și nici să aveți mulți bani. Investiți în voi, în relațiile pe care le aveți și gândiți-vă cât mai des la lucrurile bune care vi s-au întâmplat în viață.

De Dragoș Cîrneci, doctor în psihologie, specialist în neuroștiințe. Lucrează în cercetare aplicată, dezvoltând produse pentru sănătate, mediul de afaceri. Este interesat de evoluția omului, precum și de provocările cu care specia umană se confruntă în lumea tehnodigitală de astăzi, http://dragos-cirneci.blogspot.ro

Foto: 123rf.com

 

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top