Now Reading
Ce este, de fapt, ADHD

Ce este, de fapt, ADHD

Avatar photo

Deficitul de atenţie şi hiperactivitatea sau tulburarea hiperkinetică este o tulburare de dezvoltare neurobiologică caracterizată prin impulsivitate, hiperactivitate şi deficite de atenție. Iată, în cele ce urmează, câteva clarificări despre această afecțiune a copiilor de la psihiatrul Florina Rad.

 

Ce înseamnă ADHD?

Dr. Florina Rad: ADHD este un acronim pentru Attention Defficit Hiperactivity Disorder, așa cum această tulburare apare în manualul american de clasificare a tulburărilor psihice DSM 5.

ADHD este o tulburare psihică relativ frecventă în populația pediatrică, care, dacă nu este identificată și tratată la timp, poate avea consecințe negative importante asupra performanței academice și a funcționării sociale la copil și adolescent, precum și la adult.

Simptomele principale ale acestei tulburări sunt: hiperactivitatea, impulsivitatea și deficitul de atenție.

Pentru stabilirea diagnosticului, este necesar ca aceste simptome să fie prezente înainte de vârsta de șapte ani, să se manifeste atât acasă, cât și în mediul școlar, și să determine o afectare calitativă importantă a funcționării copilului în mediul familial și academic.

Citește și:

5 celebrități cu ADHD

Cum recunoaștem un copil cu ADHD

Deoarece unele simptome sunt întâlnite mai frecvent la unii copii iar altele sunt mai evidente la alții, au fost descrise trei tipuri ale ADHD.

ADHD tip combinat: sunt prezente atât simptomele de inatenţie, cât şi cele de hiperactivitate şi impulsivitate;

ADHD predominant cu neatenţie: în prim plan, sunt simptomele de neatenţie – copiii sunt ușor de distras de stimuli din mediu, au probleme de concentrare și de menținere a atenției, dar nu sunt hiperactivi sau impulsivi, adesea sunt caracterizați ca fiind „visători“ sau „cu capul în nori“.

Acest tip de ADHD e mai frecvent la fete și riscă să rămână nediag­nosticat, deoarece nu există comportamentul hiperactiv și impulsivitatea, simptome care atrag rapid atenția părintelui sau cadrului didactic;

ADHD predominant hiperactiv-impulsiv: la acești copii sunt evidente simptomele hiperactivitate și impulsivitate, se mişcă excesiv, vorbesc mult, nu îşi aşteaptă rândul.

ADHD se asociază frecvent cu tulburarea de opoziție și cu tulburarea de conduită, existența acestora fiind un factor de pronostic negativ pentru evoluția copilului cu ADHD.

 

Cum se manifestă un copil cu ADHD?

Dr. F. R.: Simptomele caracteristice pentru ADHD (deficitul de atenție, hiperactivitatea și impulsivitatea) se observă încă din perioada de preșcolar sau școlar mic.

Deficitul de atenție se referă la capacitatea scăzută a copilului de a-și concentra atenția într-o sarcină pentru un interval de timp adecvat vârstei cronologice.

Deficitul de atenție se observă mai ales atunci când copilul trebuie să depună un efort mintal susținut (de exemplu, sarcini școlare) sau în joc.

Copilul se va concentra cu dificultate, poate fi distras cu ușurință de stimuli nesemnificativi, se va „plictisi“ foarte repede sau va evita aceste sarcini.

Copilul se va putea concentra asupra anumitor sarcini care îi fac plăcere (jocuri pe calculator), dar are dificultăți de organizare și concentrare asupra sarcinilor impuse care nu îi fac plăcere.

La școală, deși copilul cu ADHD nu are un deficit cognitiv, performanța lui academică poate fi scăzută (face frecvent greșeli, din neatenție).

Hiperactivitatea se referă la un nivel crescut al activității fizice. Copilul hiperactiv nu reușește să rămână liniștit sau așezat prea mult timp, se mișcă mult prin cameră sau se foiește pe scaun, se cațără sau aleargă, în situații în care aceste comportamente nu sunt permise.

Jocul lui este gălăgios și uneori distructiv iar la școală copilul vorbește neîntrebat, este gălăgios și, frecvent, își părăsește locul din bancă.

Impulsivitatea se referă la incapacitatea acestor copii de a-și controla reacțiile imediate. Ei nu pot să își aștepte rândul (la locul de joacă sunt mereu primii, îi dau la o parte pe ceilalți copii), întrerup conversația sau activitatea altor persoane, dau răspunsuri la întrebări înainte ca acestea să fi fost finalizate.

Din cauza impulsivității, copilul poate fi predispus la accidente (fuge în stradă fără să se asigure) sau poate deveni agresiv cu cei din jurul său.

Așadar, în general, un copil cu ADHD are o capacitate scăzută de concentrare și de menținere a atenției într-o sarcină, impulsivitate comportamentală și cognitivă și un comportament hiperchinetic (agitație, neliniște).

Dar, în funcție de vârsta copilului, simptomele diferă. Dacă la vârsta mică predomină simptomele de tip hiperactivitate, la adolescent și adult predomină impulsivitatea și deficitul de atenție.

La copilul preșcolar, în prim plan este comportamentul hiperactiv. Acesta este într-o continuă mișcare, se cațără și aleargă mult, este gălăgios în joc sau are un joc distructiv, este predispus la accidente.

Capacitatea copilului de a persista într-o activitate este scăzută. Poate prezenta tulburări de somn. Prezintă frecvent crize de furie dificil de controlat de către părinți sau de către educator, cooperează cu mare dificultate atât cu adulții, cât și cu ceilalți copii.

Din cauza acestor crize de furie și uneori a comportamentului agresiv, greu de controlat în colectivitate de către educator, deseori, copiii preșcolari cu ADHD sunt excluși din grădiniță.

La școlar se remarcă comportamentul hiperactiv, foarte important în context școlar. Astfel, copilul cu ADHD se va ridica din bancă fără a cere permisiunea învățătorului, va vorbi în timpul orelor, va deranja desfășurarea orelor.

Din cauza deficitului la nivelul funcțiilor executive, copilul cu ADHD nu va învăța să urmeze regulile clasei, precum colegii lui.

Școlarul cu deficit de atenție este dezorganizat, nu se poate concentra asupra sarcinilor școlare, pe care de obicei le evită, este foarte ușor de distras, nu reușește să copieze de pe tablă, să-și noteze temele pentru acasă, în general, nu reușește să țină pasul cu ceilalți colegi.

Frecvent, copilul cu ADHD greșește, deoarece nu a citit cerința până la capăt. El nu estimează corect timpul, nu reușește să se încadreze în timp (întârzie frecvent dimineața) și este „uituc“ în activitățile zilnice (frecvent, își pierde obiectele personale).

Impulsivitatea-i caracteristică și capacitatea redusă de a se adapta regulilor și de a tolera frustrarea conduc, frecvent, la relații tensionate cu profesorii și colegii.

Adolescentul cu ADHD este mai puțin hiperactiv, dar foarte impulsiv. Se menține în continuare deficitul de atenție, adolescentul cu ADHD fiind permanent plictisit și apatic.

El se comportă inadecvat la școală, unde intră frecvent în conflicte atât cu profesorii, cât și cu colegii, existând riscul de a fi exmatriculat sau de refuz școlar.

Comportamentul inadecvat este prezent și în mediul familial, și în grupul de aceeași vârstă, în care adolescentul cu ADHD se integrează cu dificultate, din cauza toleranței scăzute la frustrare și a acceselor de furie.

Nu recunoaște autoritatea și prezintă riscul de a dezvolta comportamente antisociale; de asemenea, prezintă un risc crescut de abuz de substanțe, relații sexuale promiscue și delincvență juvenilă.

 

Ce contribuie la declanșarea ADHD?

Dr. F. R.: ADHD este o tulburare extrem de heterogenă etiologic. Sunt implicaţi factori genetici, factori de mediu, factori pre şi perinatali şi factori familiali şi psihosociali, care, acţionând asupra unui substrat neurobiologic vulnerabil, determină apariţia simptomelor.

Cercetările de neurobiopsihologie concluzionează că ADHD este o tulburare de dezvoltare neuro­biologică cu determinism genetic şi care poate fi puternic influenţat educaţional.

Simptomatologia specifică ADHD este consecința unui deficit al funcţiilor executive (organizare, planificare, memorie de lucru, atenţie selectivă, flexibilitate), iar acest deficit este cauzat de unele disfuncţii dopaminergice şi noradrenergice de la nivelul cortexului frontal și al sistemului limbic.

 

Cum se manifestă ADHD la adult?

Dr. F. R.: ADHD persistă și la vârsta adultă, dar, odată cu vârsta, simptomele specifice se pot manifesta diferit.

Este oarecum tipic pentru vârsta adultă ca hiper­activitatea să scadă în intensitate şi să devină mult mai pronunțate problemele de concentrare şi de organizare.

Adultul cu ADHD este agitat și deseori ineficient în ceea ce face, copleșit permanent de multe treburi, are o slujbă activă, este incapabil de relaxare, își schimbă frecvent locul de muncă, este intruziv cu ceilalți, conduce cu viteză excesivă, face, concomitent, mai multe lucruri, nu respectă regulile din trafic, este „iute la mânie“.

Din cauza deficitului de atenție, este frecvent distras de stimuli exteriori, nu este atent la detalii, are dificultăți în a finaliza acțiunile și un control deficitar al timpului.

Aceste simptome pot să interfereze serios cu activitatea profesională, familială și cea socială a adultului. Cu toate acestea, adulții cu ADHD au și trăsături pozitive, precum creativitatea (flexibili în gândire, gata să improvizeze), entuziasm și spontaneitate (sunt o bună companie), energici (atunci când fac activități care-i activează, energia lor este nelimitată).

 

Există suspiciunea că ADHD e supradiagnosticat. Este adevărat?

Dr. F. R.: În ultimii ani, s-a raportat în literatura de specialitate o creștere reală a prevalenței acestei tulburări, creștere resimțită și în practica clinică.

American Psychiatric Association (2003) evaluează prevalența ADHD la 3-7%. Creșterea numărului de cazuri diagnosticate poate fi explicată și de creșterea awareness pentru această tulburare, în rândul părinților și al cadrelor didactice, care identifică precoce simptomele, astfel încât copilul este referit serviciilor de psihiatrie pediatrică.

Pe de altă parte, istoric, au existat mai multe variante de definire a acestei tulburări, de la descrierea ei inițială, până în prezent.

Astfel, ceea ce numim azi ADHD, era cunoscută sub denumirea de instabilitate psihomotorie, (minimal brain damage) sau sindrom hiperchinetic.  

 

Cum diferă un copil cu ADHD de unul care pur și simplu e… obraznic? Adică nu a internalizat niște reguli de conduită pentru vârsta lui?

Dr. F. R.: Copilul cu ADHD diferă de cel care, în mod fiziologic, trece printr-o etapă de opoziție prin faptul că dificultățile lui (care, de fapt, au un substrat neurobiologic) sunt permanente, severe și afectează calitatea vieții (în mediul școlar, familial și social), modificând profund relaționarea cu ceilalți.

Pe de altă parte, comportamentele indezirabile ale copilului cu dezvoltare tipică pot să fie manageriate de către părinți sau cadrul didactic prin tehnici educaționale.

La copilul cu ADHD, la care simptomatologia are la bază un deficit neurobiologic, este nevoie de o intervenție psihopedagogică specializată.

 

Ce trebuie să știe ceilalți copii și părinții lor?

Dr. F. R.: Copilul cu ADHD este deseori perceput de către colegi și părinții acestora ca fiind un pericol.

Ceilalți copii și familiile lor trebuie să știe că ADHD nu este o alegere sau un comportament greșit, ci o problemă medicală cu care copilul respectiv trăiește și pe care trebuie să învețe să o managerieze.

Este, astfel, foarte important ca cei din anturajul copilului cu ADHD să învețe să evite etichetările (de exemplu, „este rău“) și să nu-l excludă din jocurile și activitățile de grup.

Cadrul didactic este un important facilitator al relației pe care copilul cu ADHD o are cu colegii săi.

 

Dar profesorii?

Dr. F. R.: Rolul cadrului didactic este esențial în managementul terapeutic al copilului cu ADHD, deoarece o mare parte din tehnicile terapeutice comportamentale sunt aplicate de către acesta în clasă.

Învățătorul trebuie să fie familiarizat cu simptomele caracteristice ADHD, astfel încât să poată identifica tulburarea.

De asemenea, va fi instruit în tehnici de management comportamental, tehnici dovedite ca fiind eficiente în această tulburare

(de pildă, crearea unui mediu structurat de activități, aplicarea unui sistem de întărire a comportamentelor dezirabile, evitarea etichetării și a stigmatizării, reducerea stimulilor distractori, prin așezarea copilului cu ADHD în prima bancă, permiterea mișcării controlate).

Implicarea activă a cadrului didactic facilitează adaptarea copilului cu ADHD la școală și reduce riscul dezvoltării unor relații conflictuale în mediul școlar.

 

Florina Rad este ​medic primar psihiatrie pediatrică la Clinica de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alex. Obregia“ („lucrez în spital din 2010“), București, și șef de lucrări Disciplina Psihiatria Copilului și Adolescentului UMF „Carol Davila“ (din 2008).​

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top