Now Reading
Lungul drum scurt către psihologie

Lungul drum scurt către psihologie

Alina Ioana Lazăr
lungul-drum-scurt-catre-psihologie

De ceva vreme, cochetez cu ideea de a scrie despre experiențele care m-au adus în contact cu psihologia. Nu pentru că ar fi speciale sau foarte diferite de ale altora, ci pentru că poate sunt încă alți oameni care își caută calea și câteva rânduri pe hârtie le-ar putea fi un sprijin.

Am realizat că nu am cum să scriu tot ce îmi trece prin minte despre experiența mea, ci doar ceea ce mă definește acum, ceea ce simt acum despre ceea ce am fost, ceea ce sunt și ceea ce îmi doresc să fiu în această nouă profesie pe care mi-am ales-o, sau care m-a ales, la ceea ce unii ar numi, mijlocul vieții. Și asta pentru că traiul în acum e al naibii de bun!

Călătoria mea înspre psihologie a început mai mult sau mai puțin conștient în anii liceului, când am fost realmente fermecată de profesoara mea de psihologie, doamna Dorina Stănescu, o bucurie de femeie. Îmi amintesc cu drag că a declanșat în mine așa un freamăt și o căutare, încât m-am apucat să cumpăr cărți de psihologie și să îi citesc pe Freud, Piaget, Zlate și Rădulescu-Motru. În paralel, începusem să caut informații despre înțelepciunea străveche, hindusă și budistă. Din rândul autorilor, Eliade mi-a fost deschizător de drumuri, cât și minunatul profesor de literatura română și universală, Octavian Soviany. O adevarată binecuvântare de profesor. De la Soviany am auzit pentru prima oară de arhetipuri, de Shiva și Shakti, de Purusha și Prakriti.

În scurt timp însă, la îndemnul mamei mele, am lăsat în urmă pasiunile liceului, trecând printr-o facultate cu care nu m-am potrivit, dar pentru ai cărei profesori păstrez recunoștința vie.

Au urmat angajarea, căsătoria, copiii. Totul părea minunat, așezat parcă într-un chenar perfect, cu linii atent studiate, fără dorința (aparentă) sau voința de a încălca vreo margine.

Însă, așa cum aveam să descopăr mai târziu, imperfecțiunea și impermanența s-au dovedit a fi singurele certitudini din viață.

Reîntâlnirea cu psihologia a apărut prin 2010-2011, odată cu intrarea în procesul de terapie individuală, de cuplu și apoi în grupurile de dezvoltare personală.

Experiența separării și divorțului, alături de fostul meu partener de viață și de cei doi copii ai noștri a fost o etapă lungă și dureroasă pentru noi, pentru copii, cât și pentru ceilalți membrii ai familiei și prieteni, care ne știau împreună de mulți ani. Au apărut tot felul de stări, cu ego înălțat pe culmile cele mai înalte, cu reveniri și recăderi, cu speranța că lucrurile pot fi îndreptate sau salvate, cu lupte de putere, certuri și împăcări. Am trecut prin atacuri de panică (nu știam ce sunt), anxietate, prin vizite la psihiatru și pentru aproximativ două săptămâni am luat tratament medicamentos la care am renunțat rapid, fiindcă m-a făcut să mă simt și mai rău (în fapt, perioada de adaptare la medicamente poate da tot felul de stări). Am fost pe rând sau toate în același timp: victimă, persecutor și salvator. La bază, am tendința de a intra frecvent în rolul de salvator. Celelalte roluri le-am învățat pe parcursul vieții de la adulții semnificativi care mi-au fost în preajmă.

Cu timpul însă, în terapie, am învățat ce înseamnă să fii observator. Mi-am integrat în timp, feminitatea și masculinitatea. Am început să citesc, să mă documentez și să observ fascinată că, de fapt, eu eram cea care deține controlul propriilor emoții, gânduri și comportamente și că pentru fiecare există alternativă. Transformându-le sau dându-le voie să fie, pur și simplu, să curgă și să treacă. Am fost uimită, prin propria experiență, de capacitatea minții noastre de a ne urca sau de a ne coborî într-o fracțiune de secundă, cu repercusiuni fantastice pentru existența noastră și a celor din jurul nostru.

Treptat, am învățat să meditez, am început să particip la workshop-uri pe teme de psihologie și de dezvoltare personală. Am aflat că doar teoria nu ajută, ci pe lângă terapia din cabinet, munca mea cu mine, transformarea gândurilor, emoțiilor și a comportamentelor e un proces individual intim, nu întotdeauna blând. Eu cu mine, cea mai mare încercare a vieții mele, dar și cea mai frumoasă.

Au apărut multiple întrebări pentru care uneori nu aveam răspuns. Cine sunt eu? Ce sunt eu? Ce fac eu? Ce impact am asupra celor din jurul meu? Eu sunt sau eu fac? Unde începe și unde se termină, de fapt, ființa?

Am început să mă iert și să iert, să vindec, să las vulnerabilitatea și trăirile autentice să iasă la suprafață. Am înțeles, tot pe propria piele, ce înseamnă să devii ceea ce – una dintre terapeutele cu care am lucrat și cărora le sunt recunoscătoare pentru însoțire și pentru lecții – numește co-creatoare a propriei vieți. Am înțeles că este un proces continuu, că răni vor mai apărea, dar că eu dețin cheia vindecării sau a suprainfectării lor. Am făcut trecerea de la judecată către recunoștință pentru ceea ce înseamnă experințele sau lecțiile trecutului și pentru oamenii care mi-au fost alături pe parcursul vieții: părinți, bunici, fostul meu partener de viață și tatăl copiilor mei, oameni care mi-au fost alături pentru perioade de timp mai scurte sau mai lungi, care au ales să plece sau pe care am ales să îi las în urmă.

În același timp, viața mi-a oferit oportunitatea de a avea alături începând de acum aproape doi ani, un nou partener de viață, alături de care am avut parte de o creștere constantă, fiind susținută cu iubire, încredere și respect pentru mine ca ființă, cât și pentru noi, pentru relația și familia noastră, ca întreg. Din mamă a doi copii, am devenit părinte de patru copii. Familie mare și diversă, provocări noi, schimbare și adaptare cât cuprinde!

Între timp,am început să organizez workshop-uri de mindfulness și relaxare pentru copii și adolescenți, am lăsat în urmă viața de corporatist, iar acum lucrez în back-office într-un centru de dezvoltare și psihoterapie pentru copii cu autism.

See Also

Am descoperit adlerianismul, am participat la școala de psihologie adleriană ICASSI din 2019, care s-a ținut în România, la Sibiu și mi-am urmat apoi cu claritate și siguranță calea. M-am înscris la facultate, am fost admisă la a doua încercare și mi-am definit ce vreau să fac mai departe: psihoterapie cu formare în primă fază adleriană și apoi în psihoterapie integrativă, dacă se așează lucrurile așa cum îmi doresc. De asemenea, intenția mea este să contribui apoi la formarea noilor generații de psihologi și psihoterapeuți.

Am realizat astfel, că psihologia este pasiunea mea, că mă definește abordarea holistică trup-minte-spirit, lucrul cu copiii, cu adolescenții și cu adulții și că îmi doresc să contribui semnificativ la schimbarea paradigmei educației relaționale din România, care ar trebui să înceapă, din perspectiva mea, încă din școala primară.

Pentru mine, rolul psihoterapeutului este acela de oferi instrumente și de a însoți și a susține fără judecată, cu respect și empatie, pentru o perioadă determinată de timp, omul din fața lui, în așa fel, încât acesta să se poată adapta schimbării, să poată conștientiza gândurile, emoțiile și comportamentele, problemele, traumele, dacă acestea există (și de cele mai multe ori există). Să integreze ceea ce este de integrat, să curețe rănile, să vindece locul, pentru ca apoi să își găsească resursele proprii prin care clientul singur să își continue viața cu toate sarcinile ei.

Toate acestea presupun ca terapeutul să își fi făcut munca cu sine, să își fi recunoscut tiparele și schemele, să își fi vindecat rănile, deși nu de puține ori, terapeutul poate trece odată cu clientul prin diverse etape de creștere și învățare.

Visez cu drag, cu bucurie și cu entuziam la momentul în care voi deschide cabinetul propriu de psihoterapie, la momentele în care îmi voi însoți oamenii în călătoria lor. Sunt convinsă că întâlnirile nu vor fi aleatorii și nici întâmplătoare și că Universul ne va aduce pe unii în fața celorlalți pentru perioade de timp mai scurte sau mai lungi, cu un scop precis, uneori vizibil, alteori dificil de deslușit.

Privesc astfel cu multă recunoștință către călătoria mea de până acum, pentru ceea ce a fost, ceea ce este și ceea ce va fi și intenționez să fiu multă vreme, cu respect și dedicare în serviciul vieții și al semenilor mei.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top