Iertarea: hrana sufletului în perioada Paștelui
Iertarea aduce pace sufletului și libertate interioară. Descoperă cum ne ajută iertarea de sine și iertarea celorlalți să trăim cu mai multă liniște.
În fiecare familie, Paștele adună în jurul mesei pe cei din casă. În această perioadă, faci pregătririle necesare pentru masa de Paște. Mai multe sau mai puține pregătiri, după cum îți permite buzunarul.
Tot în această perioadă, e vremea cea mai propice să îți hrănești și sufletul, nu numai pântecul. Partea minunată e că nu plătim cu bani. Hrana sufletului tău, hrana sufletelor celor dragi, a celor din familia ta, a oamenilor cu care împărtășești bucuria Învierii Domnului nostru Isus Hristos nu te costă nimic material.
Poți alege să investești benefic pentru tine și familia ta în această perioadă, când se deschid cerurile. Acum, îi poți da lui Isus și El e gata să ia toate grijile tale, durerile tale, suferința, slăbiciunile și tot ce te rănește. Poți lăsa atunci loc ca asupra ta să se reverse liniștea, pacea și mai ales să îți simți sufletul plin de harul lui Dumnezeu. Acesta este momentul în care poți hrăni sufletul tău și al celorlalți.
Iertarea – un dar care aduce pace sufletului
În acest context, iertarea este cheia pentru ieșirea din condiția umană generală de penurie. „Da-ți și vi se va da”, spune El. Există o reciprocitate stabilită între a primi și a da. Cu ce măsură vei da, cu aceea vei primi. Asta înseamnă că, dacă tu ești cel care inițiază actul de a dărui, tu ești și cel care stabilește măsura. Și, cu cât dăruiești mai multă iertare, cu atât poți primi mai multă liniște și pace.
Dificultatea majoră pe care o întâmpini în iertarea autentică se datorează faptului că tu crezi că trebuie să ierți adevărul și nu niște iluzii. Concepi iertarea ca pe o încercare zadarnică de a ignora ceea ce există, de a trece cu vederea adevărul și de aceea, vina nu poate fi iertată… Iar cel vinovat este de două ori condamnat: odată se el însuși, pentru ceea ce gândește că a făcut și încă odată de către cel pe care îl consideră vinovat.
Iertarea de sine – primul pas spre vindecare
Dacă tu ești cel care crede că a greșit, poți acum, prin spovedanie, prin iubire și prin blândețe, să începi prin a te ierta pe tine însuți. Poți aduce acum o tăcută binecuvântare și o mare ușurare sufletului tău. Apoi, tăcut sau prin cuvinte și gesturi, îl poți ierta și pe cel care crezi că este vinovat față de tine, oferindu-i lumina iubirii. Este momentul să îți ierți „dușmanii” sau pe cei care te-au rănit, să-i grațiezi.
Iertarea trebuie exersată și, cu cât o exersezi mai mult, cu atât capeți libertate și pace. Te eliberezi de toate gândurile de vinovăție. Cu bunăvoință și onestitate, vei putea începe să simți o ușurare a poverii din piept sau de pe umeri. Timpul acesta îl poți folosi pentru a experimenta scăparea de toate lanțurile grele pe care le-ai pus sufletului tău și altor suflete.
Nimeni nu poate da, decât dacă are. În fapt, a da este dovada lui a avea. Acum e momentul să dai bucuros. În felul acesta vei avea. Pur și simplu, poți încerca să cobori din minte în inimă, pentru că mintea neiertătoare este fără îndoială și confuzie, atât în ceea ce o privește, cât și față de tot ceea ce vede, este tămătoare și uneori mânioasă.
Mintea neiertătoare se află în disperare, deci judecă. Și consideră uneori că judecata ei asupra lumii este ireversibilă și corectă. Nu întreabă, deoarece crede că știe. Mintea nu pune sub semnul întrebării findcă crede că are dreptate.
Un exercițiu simplu de iertare
Dacă însă, cobori în suflet, poți face un exercițiu al iertării: închide ochii și imaginează-ți că îl privești în mintea ta pe cel care te-a supărat sau te-a rănit și să te uiți la el o vreme. Apoi, încearcă să percepi o lumimă undeva în el, o mică scânteie luminoasă ce străbate imaginea distorsionată pe care o ai.
Încearcă să lași această lumină să se extindă până îl acoperă, făcând imaginea să devină frumoasă, luminoasă știind că există și un alt mod de a privi. Te uiți o vreme la această percepție schimbată, apoi îți îndrepți gândul spre cineva pe care îl numești prieten. Încearcă apoi să transferi asupra lui, lumina pe care ai învățat să vezi în jurul fostului tău dușman.
Îți percepi acum prietenul ca fiind mai mult decât prieten, ca fiind lumina pură, care vindecă și întregește, și care se unește apoi, cu imaginea celui care te-a rănit, pentru a deveni o singură lumină mai strălucitoare. Această lumină devine una cu sufletul tău, și te binecuvântează. Ești iertat acum, de către tine însuți.
Iertarea – alegerea libertății
Iertarea este cheia tuturor comorilor pe care le ai în sufletul tău. Noblețe, compasiune, pace, iubire, adevăr. Învățarea iertării hrănește sufletul tău și al celorlalți, făcând să apară bucuria, mulțumirea, împlinirea și, mai ales, libertatea. Și tu poți alege să eliberezi în loc să legi, fiindcă asfel devii eliberat! În această stare poți oferi, celor pe care îi iubești, rodul bun al sufletului tău!
Bibliografie:
Chiriac Gina – Răspunsuri psihoterapeutice pentru fiecare zi – Editura Liber Mundi, Craiova, 2011





