Ama Neagu: Provocarea de a fi autentic în viață și în terapie

Ce te-a motivat să alegi această profesie și să lucrezi în mod direct cu oamenii?

Terapia a fost dintotdeauna prima mea dragoste și visul meu de copil. Țin minte că am văzut un film în care era o scenă de terapie și m-am identificat imediat cu rolul terapeutului – am simțit că acolo mi-e locul. Am ales totuși să îmi dezvolt cariera în organizații, în resurse umane, unde am învățat enorm despre dinamica oamenilor și relațiile lor în mediul profesional. Dar dorința de a lucra în profunzime cu oamenii, de a-i însoți în procesul lor de vindecare și transformare, a rămas mereu vie. Psihoterapia este, de fapt, întoarcerea la visul meu dintotdeauna.

Din experiența ta, care consideri că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională?

Cred că provocarea cea mai mare, atunci când vorbim despre dezvoltare personală sau profesională, este să avem curajul să fim autentici. Mulți oameni învață să se ascundă în spatele unui rol – fie că e cel de profesionist de succes, partener „perfect” sau părinte „fără greșeală” – și uită să se întrebe cine sunt cu adevărat. În profunzime, toți avem nevoie să fim văzuți și validați exact așa cum suntem. În terapie, schimbarea reală începe abia în momentul în care cineva își permite să lase jos aceste măști și să se reconecteze cu sine. Atunci se creează spațiul pentru o viață trăită mai liber și mai autentic.

Cum te asiguri că rămâi obiectiv și imparțial atunci când lucrezi cu clienții tăi, având în vedere diversitatea problemelor cu care se confruntă?

Sunt prezentă în relația cu clientul, dar am grijă să nu pun peste povestea lui experiențele mele. Asta vine din multă muncă personală și supervizare – procese prin care îmi verific constant limitele și emoțiile. Cred că imparțialitatea apare natural atunci când îți permiți să fii cu adevărat curios și deschis față de omul din fața ta, fără să-l încadrezi în tipare sau să încerci să-i dai soluții rapide.

Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideri esențială în munca ta și care ți-a adus cele mai multe reușite?

Nu există o singură tehnică care să funcționeze pentru toată lumea. Abordarea mea este integrativă și o adaptez fiecărei persoane și fiecărui moment din proces. Combin metode din psihoterapie clasică, tehnici experiențiale și elemente de psihonutriție, pentru a lucra atât cu mintea, cât și cu emoțiile și corpul. Cel mai important este să creez un spațiu în care oamenii să se simtă în siguranță și ascultați, un loc unde pot să se deschidă și să descopere singuri direcția care li se potrivește.

Cum te ocupi de stresul sau de emoțiile negative care pot apărea în urma sesiunilor cu clienții?

Nu încerc să mă protejez de emoțiile care apar după ședințe, pentru că ele fac parte din munca mea și arată că sunt prezentă și conectată cu oamenii pe care îi însoțesc. Ceea ce fac este să le las să existe fără să le duc cu mine acasă. Am propriile mele rutine – discut cazurile dificile în supervizare/intervizare, îmi acord timp pentru reflecție și am grijă să am în viața mea activități care mă echilibrează și mă bucură. Cred că un terapeut bun nu este cel care nu simte nimic, ci cel care știe să gestioneze ceea ce simte.

Ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să înceapă o carieră în domeniul tău?

Cred că merită să știi de la început că drumul spre a deveni terapeut este frumos, dar lung și uneori dificil. Formările serioase durează ani, costurile sunt mari, iar veniturile pot fi instabile la început. Și legislația din domeniu nu e mereu clară, ceea ce adaugă incertitudine. De aceea, e important să intri în acest parcurs nu cu ideea de a „salva” pe cineva, ci cu dorința autentică de a însoți oamenii în ritmul lor. Dacă ai această chemare și răbdarea necesară, toate aceste obstacole devin parte dintr-o călătorie extrem de valoroasă și plină de satisfacții.

Ce resurse (cărți, cursuri, seminarii) recomanzi celor care doresc să se dezvolte în domeniul terapiei, coaching-ului, consultanței sau training-ului?

Cred că primul pas este să experimentezi procesul de terapie pentru tine – îți oferă o înțelegere profundă a ceea ce presupune această profesie. Apoi, recomand formări serioase și acreditate, participarea la grupuri de practică și supervizare, dar și seminarii și conferințe care îți lărgesc perspectiva. Cred că la fel de valoroasă este și construirea unei comunități profesionale în care să înveți și să te sprijini pe parcursul dezvoltării tale.

Cum te asiguri că te dezvolți continuu ca profesionist și rămâi la curent cu cele mai recente tehnici și metode din domeniul tău?

Sunt de părere că în profesia asta învățarea nu se oprește niciodată. Particip la cursuri, supervizări și conferințe, dar am învățat să-mi concentrez energia pe ariile care mă pasionează și în care simt că pot aduce cea mai mare valoare clienților mei. Nu poți stăpâni toate temele de terapie în mod egal, așa că îmi aleg direcții în care să mă specializez mai profund. De exemplu, în ultima perioadă m-am format în psihonutriție, un domeniu în plină dezvoltare, care răspunde atât unei nevoi reale a oamenilor, cât și interesului meu personal pentru legătura dintre emoții și alimentație.

Ai avut vreodată un moment „aha!” sau o revelație în timpul muncii tale care ți-a schimbat perspectiva sau abordarea? Dacă da, ne poți povesti despre el?

Momentul meu de „aha!” a fost când am realizat că, indiferent de poveștile și problemele cu care vin oamenii în terapie, toți avem ceva în comun: experiența pierderii și a doliului. Poate fi vorba despre pierderea unei persoane dragi, a unei relații, a unui vis sau chiar a propriei imagini despre sine. Am înțeles atunci că o mare parte din suferința umană este legată de cum trăim aceste pierderi și de cât de singuri ne simțim în fața lor. Această conștientizare mi-a schimbat modul de a lucra – am început să văd terapia ca pe un spațiu în care oamenii pot aduce aceste pierderi, pot vorbi despre ele și pot găsi un mod personal de a le integra în viața lor.

Care este cea mai mare recompensă pe care o primești în urma muncii tale cu clienții?

Cea mai mare satisfacție apare atunci când văd că un om reușește să găsească sens și putere chiar și după o pierdere profundă. Nu e despre a șterge durerea, ci despre a descoperi resursele interioare care îl ajută să meargă mai departe. Când un client îmi spune că a început din nou să simtă viața, să aibă speranță sau să vadă lumină după o perioadă întunecată, simt că ceea ce fac contează cu adevărat.

Cum abordezi rezistența sau scepticismul unui client în procesul de coaching sau terapie?

Rezistența sau scepticismul nu sunt ceva de învins, ci o parte firească a procesului. De multe ori, oamenii vin la terapie pentru că își doresc schimbarea, dar în același timp se tem de ea – și asta e normal. În aceste momente, încerc să aduc claritate și să discutăm deschis despre ce îi sperie sau îi face să amâne. Cred că a normaliza aceste reacții și a construi pas cu pas încrederea este ceea ce ajută cel mai mult la depășirea blocajului.

Unde vezi viitorul domeniului tău, având în vedere evoluția tehnologiei și schimbările din societate?

Cred că inteligența artificială și tehnologia vor sprijini tot mai mult procesul terapeutic – de la instrumente de autoevaluare la resurse de suport emoțional. Totuși, relația umană autentică dintre terapeut și client va rămâne cheia schimbării reale. Nimic nu poate înlocui conexiunea și siguranța create în întâlnirea directă dintre doi oameni.