Teo Trandafir: lecții de curaj și echilibru pentru femeile de azi

Teo Trandafir rămâne una dintre cele mai iubite și autentice figuri ale televiziunii românești. În acest interviu exclusiv, ne vorbește despre echilibrul dintre carieră și liniștea interioară, despre curajul de a fi vulnerabil, lecțiile învățate din răscruci și rolul pe care îl are Divinitatea în viața ei. O conversație sinceră, caldă și plină de înțelepciune – despre muncă, feminitate, încredere și bucuria de a trăi cu sens.

Clementina Anghelache: Teo, noul sezon al emisiunii tale a venit a cu multă emoție și energie. Cum îți găsești echilibrul între tot ce cere cariera și liniștea ta interioară?

Teo Trandafir: Ele sunt complementare, pentru că una o aduce pe cealaltă. Eu sunt un om care muncește și căruia îi place cu adevărat să muncească. Îmi este mai greu în vacanță. Pentru mine, munca este o bucurie autentică, o sursă de sens și de energie. Echilibrul îl găsesc prin faptul că activitatea și starea mea de bine se hrănesc una pe cealaltă.

C. A.: Ai trecut prin atâtea momente de răscruce. Ce resurse interioare chemi atunci când trebuie să iei o decizie dificilă?

T. T.: De obicei apelez la Divinitate. O spun cu toată seriozitatea. În momentele mele de răscruce mă uit spre cer și încerc să cer ajutor. Și, de cele mai multe ori, primesc ceea ce am nevoie ca să merg mai departe. Simt că nu sunt singură și că există o forță mai mare decât mine care mă sprijină. Deocamdată, Dumnezeu are timp și de mine, și asta îmi dă putere, încredere și liniște.

C. A.: Multe femei simt că trebuie să aleagă între profesie și viața personală. Tu cum ți-ai păstrat identitatea de femeie, dincolo de rolul de om de televiziune?

T. T.: Eu nu cred că problema se pune corect așa. Dacă vrem să fim independente și dacă am luptat pentru propriile drepturi, nu putem să alegem între cratiță și birou, ca și cum ar fi două lumi opuse. Cred că e nevoie de o privire mai echilibrată. Cumva, înveți să găsești timp pentru amândouă, iar asta se întâmplă cu răbdare, în timp. Pe măsură ce trece timpul, lucrurile se așază, descoperi ritmul tău și totul se echilibrează.

C. A.: Într-un mediu competitiv, presiunea e inevitabilă. Cum reușești să rămâi calmă și încrezătoare atunci când totul pare să ardă în jur?

T. T.: Nu reușesc mereu. Sunt om și am și eu momente în care presiunea mă copleşeşte. În acele clipe, mă bazez pe oamenii din jurul meu, care sunt absolut minunați. Am o echipă extraordinară care, deși la rândul ei „arde”, știe să-mi redea încrederea. Sunt oameni care au răbdare cu mine, care îmi oferă sprijin și care mă încurajează sincer. Eu îmi găsesc resursele în exterior, în oameni și în energia pe care mi-o transmit. Le caut și le cred.

C. A.: Dacă ar fi să vorbești cu o femeie care simte că nu are putere să facă un pas curajos, ce i-ai spune din propria ta experiență?

T. T.: I-aș spune că are dreptate și că nu trebuie să facă un pas curajos. Uneori, cel mai înțelept lucru este să stai pe loc și să nu pui presiune pe tine. Momentul potrivit vine de la sine, atunci când trebuie. Până atunci e important să rămână calmă, pentru că în clipa în care începi să te agiți și să forțezi lucrurile, nu te mai regăsești în nimic. Este ca atunci când ești la volan pe gheață, dacă apeși haotic pe toate pedalele, riști să pierzi controlul. Dar dacă stai pe loc și aștepți, situația se stabilizează. Uneori curajul nu înseamnă să faci pasul imediat, ci să ai încredere în instinctele tale.

C. A.: A existat vreun moment în care ai simțit că trebuie să alegi între ceea ce lumea aștepta de la tine și ceea ce îți spunea sufletul? Cum ai gestionat acea tensiune?

T. T.: De obicei, oamenii îmi cer exact ceea ce îmi cere și sufletul meu. Nu mi s-a întâmplat să fiu pusă în situația de a face compromisuri majore sau lucruri pe care să nu le înțeleg ori să nu le doresc. Așteptările celor din jur s-au întâlnit cu dorințele mele.

C. A.: Spune-mi cum e parteneriatul cu Ilinca Vandici. Ce a adus nou și valoros în dinamica emisiunii?

T. T.: Dinamica emisiunii depinde foarte mult de relația dintre noi. La început, aveam fireasca teamă a necunoscutului, pentru că, deși o cunoșteam pe Ilinca, nu lucraserăm niciodată zi de zi împreună, să împărțim spațiul, să ne susținem reciproc, să avem grijă una de cealaltă. Încet, încet, ea a venit spre mine, eu m-am dus spre bunătatea și calmul ei și lucrurile s-au așezat miraculos.

C. A.: Mulți te văd ca pe un model de forță, dar și de vulnerabilitate asumată. Cum ai învățat să transformi vulnerabilitatea într-o resursă, nu într-un punct slab?

T. T.: Cred că trebuie să fim onești cu noi înșine. Mi s-a întâmplat, împreună cu Ilinca Vandici, să plângem în direct, în emisiune. Amândouă! La început am încercat să ne abținem, dar ne-am dat seama că pur și simplu nu se poate și am plâns, sincer, amândouă. Vulnerabilitatea nu este o rușine. Toți suntem vulnerabili și, dacă suntem sinceri cu noi înșine, recunoaștem că avem momente sensibile. Dacă nu le traversăm cu grație și cinste, ne mințim fie pe noi, fie publicul. Ilinca are o vorbă: „niciodată nu trecem peste probleme, trecem prin ele”. Dacă simți să-ți exprimi sentimentele, de ce să nu o faci?

C. A.: Burn-out-ul e real și greu de dus. Cum îți reîncarci tu bateriile, astfel încât să revii în fața publicului cu aceeași energie?

T. T.: Eu nu am experimentat acest burn-out. Dar oboseală, da, am simțit. Iar dacă obosesc, dorm. A doua zi o iau de la început și încerc din nou și din nou până îmi revin. Sunt, într-adevăr, perioade în care ești foarte obosit, și atunci îți iei timp pentru tine să te reîncarci. Dorm, te refaci și continui. Eu nu văd oboseala ca pe o perioadă insurmontabilă. Oamenii au trecut întotdeauna prin momente dificile și încărcate. Gândiți-vă la Winston Churchill sau Margaret Thatcher, mari personalități ale lumii, care se trezeau la 5 dimineața și se culcau la 2 noaptea, purtau presiunea unor decizii grele și au trecut prin războaie. Sunt femei care au patru copii și un serviciu, care reușesc să-i crească și să-și ducă responsabilitățile mai departe, și totuși nu se plâng de oboseală, deși sunt convinsă că există, că le este foarte greu și că ar avea nevoie de pauză și de ajutor. Nu există om care să nu obosească, care să nu simtă nevoia de odihnă, de o pauză.

C. A.: Dincolo de televiziune, ce mici ritualuri sau obiceiuri îți aduc bucurie și te țin ancorată în prezent?

T. T.: De exemplu, în vacanța aceasta mi-am luat vechile cursuri și caiete din perioada studenției, am ascultat muzica pe care nu o mai ascultasem de 20 de ani și am vorbit cu oameni cu care nu mai vorbisem de mult timp. Sunt lucruri pe care uitasem să le fac pentru că, de obicei, nu mai am timp, inspirație sau, pur și simplu, uit că există.

C. A.: Fiecare etapă de viață vine cu lecții noi. Ce ai învățat despre tine în această perioadă, odată cu lansarea emisiunii și colaborarea cu Ilinca Vandici?

T. T.: Am învățat că se poate lucra și fiind prieten în același timp. Că se poate lucra într-un mod relaxat, liniștit și organizat, fără hopuri insurmontabile. Avem multe puncte comune în modul în care lucrăm. Înainte de emisiune discutăm subiectele și ne punem la curent una pe cealaltă. În același timp, ca personalitate suntem foarte diferite, iar asta ne ajută să ne completăm reciproc. Dacă am fi fost la fel, lucrurile ar fi mai puțin interesante.

C. A.: Dacă ar fi să lași femeilor care ne citesc un singur gând, care ar fi cheia ta pentru a trăi cu sens și echilibru între viața profesională și cea personală?

T. T.: Niciodată nu te smuci, nu te forța brusc. Dacă simți nevoia să faci o schimbare, fă-o treptat, ușor, înțelegând exact ce faci. Gândește-te la experiențele tale anterioare, la cum ai procedat atunci și ce s-a întâmplat. Fii îngăduitoare cu tine însăți și înțeleaptă.