Interviu cu Vlad Dumea: „Înainte de a lucra cu probleme, lucrezi cu oameni”

1.Ce te-a motivat să alegi această profesie și să lucrezi direct cu oamenii?

Vlad Dumea: Am ales această profesie din nevoia de a înțelege oamenii, dar mai ales din dorința de a contribui concret la dezvoltarea lor. Experiența ca profesor de psihologie, activitatea în educație și specializarea în psihologie organizațională mi-au confirmat că schimbarea reală apare atunci când lucrezi direct cu omul, nu doar cu problema lui. Psihologia nu înseamnă să le spui oamenilor ce să facă, ci să îi însoțești în procesul de autocunoaștere și să îi ajuți să își folosească resursele. Este satisfăcător să vezi cum, de la „nu se poate”, oamenii ajung la soluții concrete. Ceea ce mă motivează este să observ că pleacă nu doar cu mai multe informații, ci și cu o perspectivă nouă asupra propriei persoane.

2. Din experiența ta, care este cea mai mare provocare în dezvoltarea personală sau profesională?

V.D.: Una dintre cele mai mari provocări este discrepanța dintre cine suntem, cine credem că suntem și cine ne dorim să devenim. Mulți caută soluții înainte de a-și pune întrebările dificile: Ce mă ține pe loc? Ce parte din problemă îmi aparține? Uneori, ceea ce prezentăm despre noi este doar „publicitate”, lucrurile dezirabile social prin care vrem să fim plăcuți.

Dezvoltarea începe când ne recunoaștem lucid atât resursele, cât și limitele. Există o diferență importantă între autocritică, ce ne poate bloca, și autocunoaștere, care ne oferă punctul de plecare pentru schimbare. În plan profesional, putem acumula cursuri și certificări fără să știm în ce direcție vrem să evoluăm. Adevărata provocare este să avem curajul de a înțelege ce merită schimbat.

3. Cum te asiguri că rămâi obiectiv și imparțial când lucrezi cu clienții?

V.D.: Obiectivitatea nu înseamnă să nu ai prejudecăți, ci să recunoști când propria perspectivă interferează cu realitatea celuilalt. Fac distincția între ceea ce observ, interpretez și presupun. Ascult înainte să evaluez, formulez ipoteze, nu verdicte, și le verific prin întrebări, comportamente observabile și instrumente validate științific.

Am învățat că mă pot înșela, chiar și atunci când o situație pare familiară. Mai există o dimensiune importantă: să nu devii atașat de propria soluție. Dacă un client nu are nevoie de ceea ce pot oferi, este mai important să recunosc acest lucru decât să forțez intervenția. Profesionalismul înseamnă să fii suficient de competent pentru a formula ipoteze și suficient de lucid pentru a accepta că pot fi greșite.

4. Există o tehnică sau o abordare esențială în munca ta?

V.D.: Aș alege abordarea integrativă și contextuală, fundamentată pe dovezi. Aceeași intervenție nu produce neapărat aceleași rezultate pentru persoane diferite. De aceea, încerc să înțeleg omul în contextul său și abia apoi aleg instrumentele potrivite. Jocul de rol și brainstormingul au adus rezultate surprinzătoare în lucrul cu adulții.

Consider esențială și ascultarea activă, inclusiv observarea diferențelor dintre ceea ce o persoană spune, ceea ce face și felul în care își interpretează experiența. În psihologia organizațională, problema poate fi individuală, relațională, managerială sau sistemică. Reușitele mele vin din capacitatea de a adapta instrumentul la persoană și context, fără să pierd rigoarea științifică.

5. Cum gestionezi stresul și emoțiile negative care apar în urma sesiunilor?

V.D.: Ar fi nerealist să spun că întâlnirile cu oamenii nu mă afectează. Profesionalismul nu înseamnă absența emoției, ci capacitatea de a nu transforma emoția mea în responsabilitatea clientului.

Păstrez o delimitare între empatie și identificare. După sesiunile dificile, reflectez la ceea ce s-a întâmplat și separ ceea ce îmi aparține de ceea ce aparține problematicii clientului. Uneori am nevoie de liniște, alteori de o discuție cu colegii. Am învățat că nu trebuie să rezolv emoția imediat, ci să o recunosc.

Rolul meu nu este să salvez oamenii, ci să îi ajut să își descopere propriile resurse. Empatia mă apropie de ei, iar limitele profesionale îmi permit să rămân util.

6. Ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să înceapă o carieră în domeniul tău?

V.D.: I-aș spune să nu se grăbească să devină profesionist înainte de a învăța să fie om în relația cu ceilalți. Să citească mult, să fie riguros și să nu accepte explicații care sună bine, dar nu au fundament. Psihologia este un domeniu în care lectura este esențială.

Să învețe să pună întrebări, să accepte că va greși și să nu încerce să salveze oamenii. La începutul fiecărui an universitar le spuneam studenților și masteranzilor că psihologul nu este Dumnezeu.

Să aibă răbdare și să nu își piardă curiozitatea. Înainte de a lucra cu probleme, lucrezi cu oameni. Iar oamenii își amintesc nu doar ce le-ai spus, ci și cum s-au simțit în prezența ta. Încă lucrez la a nu mai fi perceput ca bau-bau.

7. Ce resurse recomanzi celor care vor să se dezvolte în terapie, coaching, consultanță sau training?

V.D.: Recomandările diferă în funcție de domeniu. Terapia, coachingul, consultanța și trainingul se intersectează, dar nu sunt aceeași profesie. Nu punem aceleași ingrediente în ciorbă și în pizza.

Aș începe cu o bază solidă în psihologie și metodologia cercetării, apoi cu literatura de specialitate. Pentru terapie, recomand The Gift of Therapy, The Theory and Practice of Group Psychotherapy și Existential Psychotherapy, de Irvin Yalom.

Pentru coaching și dezvoltare organizațională, lucrările lui Manfred Kets de Vries, precum The Leader on the Couch și Coach and Couch, oferă perspective valoroase asupra leadershipului și dinamicii organizaționale. Aș adăuga standardele ICF pentru coaching și lucrările lui David Clutterbuck pentru team coaching.

În alegerea cursurilor, aș urmări programa, competențele definite, practica supervizată și experiența formatorilor. Nu trebuie să confundăm formarea cu acumularea de diplome. Competența se construiește prin practică, feedback, supervizare și reflecție. Un bun prieten îmi spunea acum paisprezece ani că, pentru a deveni un bun profesionist, trebuie mai întâi să devii un om bun.

8. Cum te asiguri că te dezvolți continuu ca profesionist?

V.D.:  Urmăresc literatura de specialitate, cercetarea recentă și meta-analizele, pentru că între o metodă populară și una susținută de dovezi există uneori o diferență considerabilă. Prietenii și colegii mă știu drept scepticul din cameră, mereu în căutare de argumente.

Particip la cursuri și seminarii, dar sunt selectiv. Nu mă interesează doar ce este nou, ci și ce dovezi susțin o metodă și în ce contexte poate fi aplicată responsabil. Dialogul cu profesioniști din alte domenii mă ajută să îmi verific presupunerile.

Nu adopt o metodă doar pentru că este nouă și nu o resping din același motiv. Experiența oferă profunzime, dar, fără învățare continuă, poate deveni rigiditate. Pentru mine, a rămâne profesionist înseamnă să fiu suficient de curios încât să îmi revizuiesc convingerile atunci când apar dovezi mai bune.

9. Ai avut un moment „aha!” care ți-a schimbat perspectiva profesională?

V.D.: Unul dintre cele mai importante momente a fost să înțeleg că problema pe care omul o aduce în fața ta nu este întotdeauna problema cu care trebuie să începi. Uneori, graba de a găsi soluția te împiedică să vezi întrebarea corectă.

Am învățat că, înainte de „Cum rezolvăm această problemă?”, trebuie să întrebăm „Ce se întâmplă, de fapt, aici?”. În programele de formare cu cadre didactice, am descoperit că ceea ce părea o problemă de cultură organizațională putea avea legătură cu experiențe dificile din etapele anterioare de formare.

Am înțeles că devii mai eficient nu când ai mai multe răspunsuri, ci când pui întrebări mai bune. Cu timpul, înveți că nu este atât de important să fii cel care știe, cât să îl ajuți pe celălalt să vadă.

10. Care este cea mai mare recompensă a muncii tale cu clienții?

V.D.: Cea mai mare recompensă nu este să mi se spună că am fost util, ci să observ că omul începe să privească diferit o situație și să treacă de la „imposibil” la „să facem azi!”.

Nu trebuie să le oferim oamenilor soluții de urmat, ci să îi învățăm să își găsească propriile soluții. Să nu deschidem pescării, ci să îi învățăm să pescuiască.

Când un client revine și îmi spune că a luat o decizie diferită sau că a schimbat ceva în felul în care conduce o echipă, înțeleg că munca noastră continuă să producă efecte și după încheierea sesiunilor. Cu cât omul devine mai autonom și are mai puțină nevoie de tine, cu atât simți că ți-ai făcut mai bine treaba. Amintesc cu drag de profesorii care, la evaluarea finală a unui program, au construit două proiecte considerate imposibile, cu șanse de peste 90% de implementare imediată. Este clar că se poate.

11. Cum abordezi rezistența sau scepticismul unui client în coaching sau terapie?

V.D.: Nu încerc să combat rezistența, ci să o înțeleg. Poate semnala neîncredere, teamă, o experiență anterioară sau lipsa clarității asupra obiectivelor.

Nu cred că trebuie să conving clientul să aibă încredere în mine. Încrederea se construiește, nu se solicită. Întreb, clarific și verific ipotezele, fără să forțez ritmul persoanei. Prefer pașii mici, verificabili, în care omul poate observa singur ce funcționează.

Nu trebuie să câștig o dezbatere cu clientul, ci să înțeleg împreună cu el ce se întâmplă. Obiectivul nu este să îl fac să gândească asemenea mie, ci să îl ajut să gândească mai clar, inclusiv atunci când concluzia lui este diferită de a mea.

12. Cum vezi viitorul domeniului tău în contextul evoluției tehnologiei și al schimbărilor sociale?

V.D.: Văd psihologia organizațională într-o combinație tot mai interesantă între tehnologie și uman. Inteligența artificială va schimba accesul la informație, evaluarea, personalizarea intervențiilor și modul în care învățăm și lucrăm.

Pe măsură ce tehnologia devine mai performantă, cred că vor deveni și mai valoroase competențele profund umane: discernământul, empatia, gândirea critică și capacitatea de a construi încredere. Susțin folosirea inteligenței artificiale ca instrument în evaluare și în activitățile profesionale, atunci când există o structură clară și utilizarea ei este responsabilă.

Viitorul nu va fi despre om versus tehnologie, ci despre omul care știe să folosească tehnologia fără să renunțe la ceea ce îl face uman. Provocarea este să folosim tehnologia pentru a ne amplifica competențele, nu pentru a înlocui relația umană.