Interviu cu Cristina Betterelli – Facilitator internațional în Constelații Familiale
1.Ce te-a motivat să alegi această profesie și să lucrezi în mod direct cu oamenii?
C.B.: Îmi amintesc că încă din școala generală eram foarte atentă la poveștile colegilor și la ceea ce se întâmpla în familiile lor. Trăiam într-un oraș mic, mergeam la aceeași școală, părinții noștri lucrau în mare parte în aceeași fabrică și, cu toate acestea, în situații aparent asemănătoare, fiecare dintre noi simțea, alegea și reacționa diferit.
Mă fascinau mai ales momentele în care oamenii luau, într-o fracțiune de secundă, decizii surprinzător de potrivite, fără să fi avut timp să analizeze conștient situația. Mă atrăgea această parte nevăzută a omului cu mult înainte să știu că o voi numi subconștient.
Mai târziu, studiul subconștientului, coachingului și constelațiilor familiale mi-a oferit limbajul și instrumentele pentru ceea ce observasem intuitiv încă din copilărie.
2. Din experiența ta, care consideri că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională
C.B.: Cred că una dintre cele mai mari provocări este să înțelegem că iertarea și blândețea față de ceilalți nu sunt despre ceea ce merită ei, ci despre ceea ce merităm noi să nu mai purtăm în interior.
Uneori rămânem ani întregi legați emoțional de o persoană sau de o experiență prin furie sau prin dorința ca trecutul să fi fost altfel. Dar corpul nu este indiferent la ceea ce retrăim mental. Există cercetări care arată că doar câteva minute în care retrăim furia provocată de o experiență din trecut pot afecta răspunsul imunitar al organismului, efectele putând persista mai multe ore.
Pentru mine, aici apare schimbarea de perspectivă: nu iertăm pentru că ceea ce ni s-a făcut a fost în regulă. Iertăm pentru că nu mai vrem ca durerea și efectele a ceea ce ni s-a întâmplat atunci să continue să trăiască în noi astăzi.
3. Cum te asiguri că rămâi obiectiv și imparțial atunci când lucrezi cu clienții tăi, având în vedere diversitatea problemelor cu care se confruntă?
C.B.: Am observat că majoritatea oamenilor vin la mine cu o perspectivă deja formată asupra situației lor: cine a avut dreptate, cine a greșit, ce a fost bun sau rău, drept sau nedrept. Îmi reamintesc de fiecare dată că rolul meu nu este să le confirm această perspectivă, ci să-i ajut să privească ceea ce s-a întâmplat din mai multe unghiuri.
Mă ajută mult și munca pe care am făcut-o cu mine însămi de-a lungul anilor. Am învățat să privesc cu blândețe și empatie inclusiv oamenii care mi-au greșit și să separ omul de comportamentul lui.
Pentru mine, obiectivitatea înseamnă să văd ceea ce este înainte de a decide cum ar fi trebuit să fie și să-l ajut pe omul din fața mea să descopere perspective pe care, din interiorul propriei povești, poate nu le putea vedea.
4. Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideri esențială în munca ta și care ți-a adus cele mai multe reușite?
C.B.: Una dintre abordările în care cred foarte mult este metoda Constelația Sinelui™, născută din anii mei de formare, din lucrul cu oamenii, dar și din propriul proces interior. În centrul ei se află ideea că relația cu mama și cu tata continuă să ne influențeze inconștient viața de adult câtă vreme nu i-am luat pe părinții noștri în suflet. Și ce înseamnă, concret, asta? Pentru mine, un reper foarte clar este să poți privi ceea ce ai trăit în copilărie fără să mai ai nevoie ca trecutul să fi fost altfel — fără ca asta să însemne că aprobi ceea ce te-a rănit.
Constelația Sinelui™ folosește pași practici, constelații, meditații și o perspectivă transgenerațională. Când relația interioară cu părinții se schimbă, observ adesea schimbări profunde și în relația cu sine, cu ceilalți, cu propria valoare, siguranța și banii.
5. Cum te ocupi de stresul sau de emoțiile negative care pot apărea în urma sesiunilor cu clienții?
C.B.: Mă ajută mult faptul că iubesc ceea ce fac, dar și felul în care mă poziționez față de omul cu care lucrez. Cred profund în inteligența minții inconștiente a fiecărui om pe care îl întâlnesc și în resursele interioare pe care le are, chiar și atunci când, conștient, încă nu le poate accesa.
Pentru mine, fiecare client este expert în viața sa, iar eu sunt expertă doar în metoda prin care îl ghidez. Nu cred că eu aș putea găsi o soluție mai bună pentru viața lui, pentru că nu eu o trăiesc. Rolul meu este să creez cadrul potrivit pentru ca el să poată vedea ceea ce până atunci îi era ascuns și să-și găsească propriile răspunsuri.
6. Ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să înceapă o carieră în domeniul tău?
C.B.: Cred că primul lucru este să descopere dacă iubește cu adevărat acest domeniu. Când ceea ce faci te pasionează, studiul, formarea continuă și munca devin parte firească din dorința de a înțelege mai mult și de a deveni mai bun.
Iar într-un domeniu în care lucrezi atât de aproape de lumea interioară a oamenilor, cred că este esențial să fii dispus să parcurgi tu însuți drumul pe care îi vei însoți mai târziu pe ceilalți: nu doar să acumulezi tehnici, ci să lucrezi cu tine și să-ți cunoști propriile răni, limite și mecanisme.
7. Ce resurse, cărți, cursuri sau seminarii recomanzi celor care doresc să se dezvolte în domeniul terapiei, coachingului, consultanței sau trainingului?
Cred mult în combinația dintre studiu și propriul proces interior. În ultimii 15 ani am citit și am trecut prin numeroase formări din zona subconștientului, coachingului și constelațiilor familiale, dar propriul meu proces interior a fost una dintre cele mai importante resurse.
O parte dintre ideile, cercetările și perspectivele care m-au influențat le-am integrat în cartea mea, „Sinele tău ascuns”, iar partea practică am dezvoltat-o prin metoda Constelația Sinelui™ și am transpus-o în masterclassurile mele în pași concreți, care să transforme înțelegerea în schimbare reală, în viața de zi cu zi.
8. Cum te asiguri că te dezvolți continuu ca profesionist și rămâi la curent cu cele mai recente tehnici și metode din domeniul tău?
C.B.: Pentru mine, formarea este un proces continuu. Urmăresc constant cercetările din domeniile care mă pasionează, în special neuroștiința și epigenetica, și felul în care noile descoperiri ne ajută să înțelegem mai profund de unde vin deciziile și alegerile pe care le facem în viață.
În același timp, păstrez legătura cu comunitatea profesională în care m-am format și am întâlniri de schimb de experiență cu facilitatori internaționali, inclusiv profesioniști care au lucrat ani de zile alături de Bert Hellinger.
9. Ai avut vreodată un moment „aha” sau o revelație în timpul muncii tale, care ți-a schimbat perspectiva sau abordarea?
C.B.: Am avut multe și încă le am. Uneori, ceea ce devine un „aha” pentru client devine unul și pentru mine.
Unul dintre cele mai puternice a apărut la începutul formării mele în constelații familiale, într-o constelație cu Bertold Ulsamer. Lucram cu familia din partea mamei și, la un moment dat, străbunicul meu apărea simbolic ca un om „mic”, care parcă nu-și primise locul în familie. Eu știam foarte puține despre el.
După constelație, la îndrumarea facilitatorului, am întrebat-o pe mama despre bunicul ei. Vorbind, ne-am dat seama că omul pe care ea îl considerase toată viața bunicul ei era, de fapt, al doilea soț al bunicii. Bunicul biologic murise cu aproximativ 20 de ani înainte ca mama să se nască și fusese atât de absent din povestea familiei, încât ea nu conștientizase până atunci că nu îl recunoscuse niciodată ca bunic. Nu îi știa nici măcar numele.
Pentru mine, acela a fost adevăratul moment „aha”: în constelație apăruse ceva ce avea să se lege de o informație despre istoria familiei mele pe care eu nu o cunoșteam și pe care nici mama nu o conștientizase până la conversația aceea — un om care nu-și primise locul și care avea nevoie, simbolic, să fie văzut ca ceea ce era: bunicul ei.
10. Care este cea mai mare recompensă pe care o primești în urma muncii tale cu clienții?
C.B.: Sunt două și mi-e greu să aleg între ele. Prima este împlinirea de a-mi fi transformat pasiunea vieții într-o profesie. Sunt fascinată de momentele în care un om descoperă un tipar pe care l-a repetat ani de zile fără să-l vadă și începe, dintr-odată, să-și privească viața dintr-o perspectivă diferită. Uneori, această schimbare poate transforma profund felul în care alege să trăiască mai departe.
A doua este faptul că fiecare client îmi amintește și mie să fiu un om mai bun. Nu doar clientul învață din această întâlnire. Învăț și eu, în fiecare zi, despre oameni, despre mintea inconștientă, despre mine, despre suflet și despre relația mea cu Dumnezeu.
11. Cum abordezi rezistența sau scepticismul unui client în procesul de terapie?
C.B.: Cu multă blândețe și empatie, pentru că îmi amintesc foarte bine propria mea rezistență. Am crezut dintotdeauna în procesele inconștiente și în dezvoltarea personală, dar mult timp m-am întrebat cum ar putea altcineva să vadă în mine ceva ce eu însămi nu pot vedea.
De aceea, nu încerc să conving pe nimeni. Îl invit pe omul din fața mea să rămână curios, să pună întrebări și să observe ce este adevărat pentru el. Iar când este relevant, aduc în conversație și cercetări din neuroștiință sau epigenetică.
Cred că scepticismul sănătos ne ajută să punem întrebări mai bune. Pentru mine este mai important ca omul să descopere și să înțeleagă singur decât să creadă ceva doar pentru că i-am spus eu.
12. Unde vezi viitorul domeniului tău, având în vedere evoluția tehnologiei și schimbările din societate?
C.B.: Îmi place să privesc evoluția societății umane și să văd cât de mult s-a schimbat felul în care ne raportăm unii la ceilalți. Astăzi vorbim despre inteligență emoțională, empatie, sănătate mentală sau despre efectele experiențelor din copilărie. Cred că știința și tehnologia au contribuit enorm la această evoluție.
Mă gândesc uneori că, dacă în urmă cu o sută de ani cineva ți-ar fi spus că poate lua o probă biologică și îți poate spune cu o precizie extraordinară cine sunt părinții tăi, probabil ai fi spus că este vrăjitorie. Astăzi se numește test genetic și îl poți face într-un laborator.
Cred că, în timp, vom ajunge să înțelegem mult mai bine și partea emoțională a bagajului transgenerațional. Cercetările ne arată deja că trauma și stresul sever pot lăsa urme biologice și există studii despre felul în care efectele experiențelor unei generații se pot regăsi în generațiile următoare.
În același timp, tehnologia înlesnește circulația informației în întreaga lume. Iar aceasta este și direcția în care îmi doresc să duc metoda Constelația Sinelui™ / Self Constellation® și programele pe care le dezvolt: să fac aceste informații accesibile în cât mai multe case, dincolo de granițele unei singure limbi sau țări.
Mi-ar plăcea să știu că, prin ceea ce fac și duc în lume, am contribuit și eu la o lume în care acordăm vieții noastre emoționale și mentale aceeași atenție pe care am învățat să o acordăm corpului.





