„Durerea m-a condus spre misiunea mea”: Cristina Roxana Roman despre eliberare, adevăr și transformare prin Legile Universale

Ce te-a motivat să alegi această profesie și să lucrezi în mod direct cu oamenii?

Ce m-a motivat să aleg această profesie? Durerea.

Durerea a fost cea care m-a condus către această profesie – sau mai corect spus, această profesie m-a ales pe mine. Am ajuns la un punct de cotitură în viața mea, prinsă într-o relație disfuncțională, marcată de abuzuri emoționale și fizice. Țin minte clar un moment în care, după o ceartă violentă, am rămas singură acasă, plină de lacrimi și epuizată sufletește. M-am întors spre Dumnezeu și am strigat în mine: „Doar despre asta e viața? Pentru ce am venit aici? Ca să sufăr, să mă zbat din ceartă în ceartă și din durere în durere? Până când? Ce rost are totul?”

Și, în acea liniște plină de disperare, a venit un răspuns pe care nu-l pot uita niciodată: „Treci prin toate acestea ca să te vindeci pe tine, să evoluezi… dar și ca să-i susții pe alții să se elibereze și să-și regăsească puterea.”

Acel răspuns a schimbat totul. Povara n-a dispărut peste noapte, dar a căpătat sens. Am înțeles că durerea mea nu era doar despre mine. Că am o responsabilitate nu doar față de copilul meu, ci și față de ceilalți oameni care, la fel ca mine, caută vindecare, direcție și sens.

Am început să caut răspunsuri profunde. Să înțeleg ce anume stă la baza rănilor emoționale, a alegerilor inconștiente, a tiparelor de autosabotare. Și, cu fiecare pas pe care l-am făcut spre mine, am simțit cum viața îmi răspunde înapoi cu claritate, cu aliniere și cu un scop tot mai clar: să creez un spațiu sigur pentru transformare.

Astăzi, pot spune că misiunea mea este să fiu acea voce care se ridică și se face auzită – pentru cei care, tăcuți și singuri, încă își pun aceleași întrebări pe care mi le puneam și eu în urmă cu ani.

Din experiența ta, care consideri că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională?

Cea mai mare provocare în dezvoltarea personală sau profesională este loialitatea inconștientă față de propria identitate veche.

Oamenii se identifică atât de profund cu povestea durerii lor, cu rănile, convingerile limitative și măștile pe care le-au purtat ani întregi, încât nici nu mai știu cine sunt cu adevărat fără ele. Nu știu cine sunt fără suferință, fără autosabotaj, fără dependențele lor emoționale.

Această loialitate inconștientă față de o identitate construită pe traumă și supraviețuire îi ține blocați în aceleași tipare – și în viața personală, și în cea profesională. Se tem, adesea inconștient, că dacă se eliberează de vechea poveste, vor rămâne goi, fără direcție, fără ancoră.

Cea mai mare provocare este tocmai această trecere: să-și dea voie să renunțe la ceea ce nu le mai servește, să-și vindece loialitatea față de durere și să-și construiască o identitate nouă – una ancorată în adevăr, în libertate, în posibilitate.

Dincolo de lipsa de încredere, de frică sau perfecționism, rădăcina rămâne aceeași: oamenii nu s-au reconectat cu cine sunt ei dincolo de povestea lor. Iar adevărata dezvoltare începe abia atunci când au curajul să o lase în urmă.

Cum te asiguri că rămâi obiectiv și imparțial atunci când lucrezi cu clienții tăi, având în vedere diversitatea problemelor cu care se confruntă?

Pentru mine, obiectivitatea în lucrul cu oamenii înseamnă prezență conștientă, neutralitate și respect profund față de ritmul interior al fiecărui client. Nu vin să repar, să judec sau să proiectez. Vin să creez un spațiu în care adevărul lor să poată ieși la lumină.

Unul dintre instrumentele care mă ajută să rămân imparțială este chiar Legea Universală a Dualității, care spune că orice situație, orice context, orice sistem are în mod egal beneficii și dezavantaje, plusuri și minusuri. Așadar, când un client vine cu o percepție negativ polarizată, știu că acea percepție încalcă această lege universală. Prin întrebări ghidate, aduc în conștiență beneficiile acelei situații, până când percepția devine neutră – în acord cu realitatea, nu cu filtrul traumei.

La fel se întâmplă și în cazurile de idealizare sau fantezie: dacă cineva vine cu o percepție excesiv de pozitivă, contrabalansez cu dezavantajele și costurile ascunse, până ajungem la claritate. Acolo apare vindecarea emoțională, eliberarea de atașamente și decizii aliniate cu Sinele, nu cu povestea.

În plus, atunci când simt să împărtășesc ceva din perspectiva mea, cer întotdeauna acordul clientului: „Vrei să-ți spun ce se vede de la mine?” Nu impun și nu proiectez – doar ofer o oglindă, dacă celălalt este pregătit să o primească.

Obiectivitatea nu este un scop în sine, ci un rezultat firesc al aplicării Legilor Universale în mod conștient și al unei relații bazate pe prezență, adevăr și onestitate.

Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideri esențială în munca ta și care ți-a adus cele mai multe reușite?

Cea mai eficientă tehnică pe care o folosesc este neutralizarea percepțiilor distorsionate cu ajutorul Legilor Universale.

Lucrez cu un set clar de legi care acționează direct asupra cauzei cauzelor – adică asupra percepției care stă la baza emoțiilor, comportamentelor și realității exterioare. Printre cele mai importante legi cu care lucrez se numără: Legea Dualității și a Polarității, Legea Sincronicității, Legea Reflexiei și a Transparenței, Legea Fractalilor, Legea Vibrației și Legea Transformării, Legea Atracției sau a Gravitației.

Spre deosebire de multe abordări care se axează pe gestionarea emoțiilor, eu nu lucrez pe efect, ci pe cauză. Emoțiile sunt rezultatul direct al unei percepții dezechilibrate vis-a-vis de o acțiune, inacțiune sau trăsătură. Așadar, merg direct la percepția care a generat durerea, frustrarea, teama sau atașamentul și o neutralizez – cu blândețe, dar și cu precizie.

Odată ce percepția se echilibrează, povestea despre trecut se rescrie, realitatea interioară se transformă, iar realitatea exterioară începe să reflecte acea schimbare profundă. Este o metodă care nu doar aduce vindecare, ci creează o autonomie reală – pentru că omul învață cum să-și rescrie propria realitate din interior spre exterior.

Cum te ocupi de stresul sau de emoțiile negative care pot apărea în urma sesiunilor cu clienții?

 

Nu mă feresc de emoțiile care apar în timpul sesiunilor, ba dimpotrivă – le privesc ca pe instrumente valoroase de conștientizare și oglindire. Lucrez dintr-o perspectivă sistemică și sunt mereu atentă la ceea ce activează fiecare client în mine, pentru că știu că nimic nu este întâmplător.

Conform Legii Fractalilor și a Reflexiei, fiecare om care intră în spațiul meu aduce o informație și o vibrație care au rolul de a scoate la suprafață ceva ce și în mine cere încă vindecare sau transformare. De aceea, dacă în timpul unei sesiuni simt o emoție puternică – precum frustrare, furie sau tristețe – o onorez, o recunosc și, uneori, aleg chiar să o împărtășesc clientului: „În momentul în care ai spus asta, eu am simțit X. Mă întreb, a cui este această emoție și cum se reflectă ea în povestea ta?”

Astfel, emoțiile devin punți, nu bariere. Însă nu rămân în ele. După sesiuni, mă întorc către mine, iar împreună cu coachul meu lucrez la neutralizarea percepțiilor și la propria mea igienă emoțională. Fac exact ceea ce îi învăț și pe clienții mei: nu gestionez emoțiile, ci merg la cauza lor – adică la percepțiile dezechilibrate care le-au generat.

Pentru mine, fiecare sesiune este o colaborare vie între două conștiințe. Iar dacă rămân deschisă, atentă și prezentă, până și emoțiile mai dificile devin porți către evoluție – atât pentru mine, cât și pentru cei cu care lucrez.

Ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să înceapă o carieră în domeniul tău?

Înainte de toate, aș spune că aceasta nu este o carieră, ci o chemare. Iar dacă simți că ești chemat să însoțești oamenii în procesul lor de vindecare, transformare și reconectare cu sinele, atunci primul pas este să fii tu însuți în acel proces.

Autenticitatea nu poate fi mimată. În acest domeniu, oamenii simt. Dacă tu nu ți-ai întâlnit propriile umbre, nu ți-ai lucrat rănile și nu ai avut curajul să stai în fața adevărului tău interior, vei simți că te pierzi în fața durerii celorlalți – sau că te identifici cu ea.

Așadar, investește în propria ta transformare mai mult decât în tehnici. Învață să aplici pe tine ceea ce vrei să oferi altora. Caută un mentor sau un ghid care rezonează cu tine, care trăiește ceea ce predă. Și mai ales, rămâi smerit – pentru că în fața sufletului omenesc nu există superioritate, ci doar prezență, ascultare și onestitate.

Și, nu în ultimul rând, fii pregătit(ă) să înfrunți propriile iluzii: nu vei salva pe nimeni și nu vei primi mereu validare. Dar vei deveni un canal prin care oamenii își vor aminti cine sunt cu adevărat. Și asta e mai mult decât o carieră – este o misiune.

Ce resurse (cărți, cursuri, seminarii) recomanzi celor care doresc să se dezvolte în domeniul terapiei, coaching-ului, consultanței sau training-ului?

Pentru cei care vor să se dezvolte în profunzime în domeniul coaching-ului, terapiei sau consultanței, recomand resurse care nu doar „învață tehnici”, ci transformă percepția, conștiința și relația cu sine. Aceasta este, înainte de toate, o cale de lucru cu sine, nu doar o meserie.

Printre cei care mi-au influențat profund parcursul se numără:
John Demartini, David R. Hawkins, Bruce Lipton, Louise Hay, Joe Dispenza, Esther Hicks și Alain Cardon.

Acești autori oferă o bază solidă pentru înțelegerea dinamicilor interioare, a legilor care guvernează realitatea și a modului în care putem facilita schimbări reale în viața celorlalți – fără să ne pierdem pe noi în acest proces.

Recomand cu drag și podcastul meu, Align & Shine, disponibil pe Youtoube si Spotify, în care împărtășesc revelații, principii universale și metode aplicabile pentru aliniere interioară, vindecare emoțională și crearea unei vieți în adevăr cu sinele.

Cum te asiguri că te dezvolți continuu ca profesionist și rămâi la curent cu cele mai recente tehnici și metode din domeniul tău?

Pentru mine, dezvoltarea profesională nu este un eveniment, ci un stil de viață. Mă formez continuu prin participarea la cursuri, mentorate și grupuri de practică avansată, dar mai presus de orice, lucrez constant cu mine însămi. Aplic în mod conștient metodele pe care le predau, ceea ce îmi permite să le rafinez, să le înțeleg din interior și să le aduc într-o formă vie, nu teoretică.

Sunt conectată la mentori și autori care modelează conștiința globală – oameni precum Dr. John Demartini, David R. Hawkins, Joe Dispenza, Alain Cardon sau Esther Hicks.. În același timp, mă asigur că sunt la curent cu perspective moderne din neuroștiință, psihologie, sistemică și coaching transformațional.

Un aspect esențial în practica mea este suportul meu personal – am propriul coach, lucrez în profunzime cu oglinzile care apar prin clienții mei și îmi mențin claritatea și integritatea profesională printr-o disciplină emoțională, spirituală și mentală constantă.

Dezvoltarea profesională nu înseamnă doar acumulare de informații, ci capacitatea de a rămâne vie, prezentă și aliniată cu adevărul tău, în timp ce susții cu responsabilitate procesul celuilalt.

Ai avut vreodată un moment „aha!” sau o revelație în timpul muncii tale care ți-a schimbat perspectiva sau abordarea? Dacă da, ne poți povesti despre el?

Da, unul dintre cele mai puternice momente „aha” l-am trăit în timpul unei sesiuni care a devenit apoi și episodul 36 al podcastului meu Align & Shine. Lucram cu Maria, o clientă care se confrunta cu provocări mari în business: campanii de marketing costisitoare, strategii care uneori mergeau, alteori nu, foarte multă frustrare.

Inițial, problema părea să fie una de business. Dar, mergând mai adânc în proces, am descoperit o judecată puternică pe care o avea față de fostul ei soț – îl condamna pentru faptul că juca la păcănele, că își investea banii „la noroc”.

Apoi a venit revelația: exact același tipar îl repeta ea, inconștient, în business-ul ei. Fiecare campanie de marketing, fiecare lansare, era făcută dintr-o energie de „poate merge, poate nu” – adică exact din acea energie de noroc, nesiguranță și disperare pe care o judeca la fostul ei partener.

Și atunci am avut și eu o revelație personală. Pentru că, la rândul meu, trecusem printr-o etapă în care îl judecasem profund pe fostul meu soț pentru exact același comportament. Iar timp de aproape doi ani, în business-ul meu, am făcut același lucru – am „jucat la noroc”: prin ofertele pe care le lansam, prin echipele în care investeam, prin campaniile făcute din speranță, nu din certitudine.

Acea sesiune mi-a confirmat, încă o dată, cât de precis funcționează oglinda relațională și cum, în spatele unei „probleme de business”, se poate ascunde o rădăcină emoțională nerezolvată.

Pentru mine, a fost un moment de claritate care mi-a schimbat radical modul în care privesc deciziile, intențiile și energia din spatele acțiunilor – atât în munca cu clienții, cât și în viața mea.

Care este cea mai mare recompensă pe care o primești în urma muncii tale cu clienții?

Cea mai mare recompensă din munca mea este transformarea profundă pe care o văd în ochii oamenilor atunci când își recuperează puterea. Când se eliberează de o poveste care i-a ținut captivi ani la rând, când își dau seama că nu mai sunt victimele trecutului, ci autorii propriei vieți. Este acel moment sacru în care simt că „s-au întors acasă la ei”.

Dar dincolo de asta, pentru mine recompensa cea mai mare este senzația de sens și de împlinire profundă. Am lucrat în trecut într-o multinațională, unde totul era despre task-uri, deadline-uri și performanță. Aveam o recompensă financiară, dar rămâneam cu un gol interior foarte mare. Nu simțeam că las ceva în urmă.

Astăzi, munca mea îmi aduce și abundență, dar mai ales conștiința faptului că îmi aduc contribuția reală în această lume. Că nu doar prin nașterea unui copil, ci și prin darurile mele, prin ceea ce ofer zi de zi oamenilor, las o moștenire energetică. O vibrație care merge dincolo de generația mea, dincolo de materie.

Este un sentiment greu de pus în cuvinte, dar care, pentru mine, înseamnă enorm: să știu că ceea ce fac contează. Că las urme de lumină în conștiința celor pe care îi ating. Și că misiunea mea nu e doar un rol profesional, ci o formă de iubire în acțiune.

Cum abordezi rezistența sau scepticismul unui client în procesul de coaching sau terapie?

În abordarea mea, nu văd rezistența ca pe o problemă, ci ca pe un mecanism de protecție care apare atunci când o parte din client nu se simte încă în siguranță să lase controlul. Așadar, nu o forțez și nu o combat. O onorez.

Îmi dau timp să înțeleg ce protejează acea rezistență: o rană, o rușine, o loialitate față de o identitate veche. Aici intervine lucrul profund cu Legile Universale, în special cu Legea Reflexiei, Legea Vibrației și Legea Transformării, care îmi oferă repere clare pentru a oglindi cu blândețe, dar cu fermitate, ceea ce clientul încă nu poate vedea singur.

Uneori, îi spun: „E perfect că simți rezistență. Asta înseamnă că o parte din tine începe să se miște, chiar dacă alta se teme să lase vechiul.” Alteori, împărtășesc ceea ce se simte din exterior, cerând acordul clientului pentru a aduce în lumină acel mecanism.

De multe ori, scepticismul este doar neîncrederea în propria capacitate de a se schimba. Nu mă lupt cu ea, ci creez un spațiu în care clientul poate să-și redea, în ritmul lui, încrederea. Iar când se simte văzut și acceptat fără presiune, rezistența se dizolvă de la sine.

Lucrul meu nu este să „dărâm” zidurile, ci să fiu acolo când omul decide să le lase jos.

Unde vezi viitorul domeniului tău, având în vedere evoluția tehnologiei și schimbările din societate?

Cred că viitorul acestui domeniu se va împărți tot mai clar între două direcții: una tehnologică, orientată spre automatizare, inteligență artificială și soluții rapide, și una profund umană, spirituală și conștientă – în care relația autentică, prezența și adevărul vor rămâne fundamentul transformării reale.

Cred că oamenii vor simți din ce în ce mai mult nevoia de aliniere interioară, de sens și de adevăr, tocmai pentru că trăim într-o lume care devine din ce în ce mai zgomotoasă, fragmentată și digitalizată. Iar în această lume, vocea interioară va deveni cel mai valoros ghid.

Domeniul coaching-ului și terapiei nu va mai fi doar despre „rezolvarea unei probleme”, ci despre restabilirea legăturii cu sufletul. Tot mai mulți oameni vor căuta sprijin nu doar pentru obiective exterioare, ci pentru a învăța cum să-și audă intuiția, cum să-și vindece percepțiile și cum să creeze o viață în adevăr, nu în conformism.

Metodele vor evolua – vor fi mai rafinate, mai integrate, poate chiar susținute de tehnologie – dar esența va rămâne: prezența unui om care a trecut prin propriile sale transformări și care știe să țină un spațiu sigur pentru ca și ceilalți să o facă. Iar pentru mine, acela este viitorul cel mai valoros al acestui domeniu.