Florica Motoc: „Fiecare transformare pe care o văd la clienții mei îmi amintește că munca aceasta este nu doar o profesie, ci o chemare.”

Într-un interviu profund și autentic, Florica Motoc ne vorbește despre drumul său personal și profesional, despre curajul de a transforma vulnerabilitatea în resursă și despre cum adevărata schimbare începe atunci când avem forța să trecem dincolo de teorie, către experiența vie a transformării. O conversație despre corp, emoții, maturitate și umanitate – un spațiu viu de reflecție pentru oricine caută să-și regăsească autenticitatea.

Revista Psychologies: Ce te-a motivat să alegi această profesie și să lucrezi în mod direct cu oamenii?

Florica Motoc: Am ales această profesie pentru că, la un moment dat în viața mea, am simțit în profunzime ce înseamnă să fii deconectat de tine însuți, de corp, de emoție, de adevăr. Din acel loc de gol și de căutare s-a născut dorința de a explora profunzimea ființei umane și de a transforma vulnerabilitatea într-o resursă vie. Experiența personală mi-a arătat că din durere poate răsări claritate, din rușine poate renaște puterea, iar din tăcerea corpului se poate trezi o voce autentică.

Ceea ce m-a motivat să lucrez direct cu oamenii este convingerea că transformarea nu se întâmplă în izolare și nu urmează un protocol prestabilit, ci este o întâlnire vie, un act de curaj și de prezență, un drum care cere conținere și maturitate. Am ales să fiu parte din aceste întâlniri pentru că ele sunt spații sacre în care oamenii își privesc adevărul, își reîmbrățișează vulnerabilitatea și își regăsesc vitalitatea.

R. P.: Din experiența ta, care consideri că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională?

F. M.: Astăzi aș spune că cea mai mare provocare este curajul de a acționa. Trăim într-o epocă în care explorarea interioară este accesibilă, dar adesea rămâne la nivel de teorie, analiză sau căutare fără finalitate. Este ceea ce eu numesc „bypass terapeutic”, oameni care pot să petreacă ani în introspecție, dar uită să trăiască, să aducă în concret ceea ce descoperă, să își asume riscul de a se manifesta autentic.

Provocarea reală nu este să înțelegi unde e blocajul, ci să ai curajul să îl traversezi. Nu este să vorbim despre corp, ci să îl locuim,  nu este despre conceptualizarea relațiilor ci despre cum ne deschidem cu vulnerabilitate în ele. Între explorare și transformare stă o punte fragilă, dar esențială, acțiunea. Adevărata maturizare, personală sau profesională, începe atunci când oamenii trec dincolo de „a ști” și își asumă experiența vie a schimbării.

R. P.: Cum te asiguri că rămâi obiectiv și imparțial atunci când lucrezi cu clienții tăi, având în vedere diversitatea problemelor cu care se confruntă?

F. M.: Obiectivitatea mea nu se sprijină pe detașare rece, ci pe doi piloni fundamentali: formarea continuă și procesul personal. Aleg să mă dezvolt constant prin traininguri, supervizare și integrarea celor mai noi abordări terapeutice, pentru a rămâne ancorată într-un cadru profesionist și etic. În același timp, lucrez cu mine însămi, pentru a putea recunoaște și conține propriile emoții, proiecții sau vulnerabilități.

Cred că un terapeut rămâne imparțial prin capacitatea de a-și păstra prezența conștientă în fața diversității problemelor clienților. Astfel pot crea un spațiu sigur și clar, unde adevărul lor își găsește locul, fără a fi umbrit de istoria sau convingerile mele.

R. P.: Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideri esențială în munca ta și care ți-a adus cele mai multe reușite?

F. M.: Practica mea nu se reduce la o singură tehnică, ci la o integrare vie născută la granița dintre psihoterapia științific ancorată, abordările somatice profunde, coachingul relațional și sexual și dimensiunea transpersonală a lucrului cu sinele esențial.

Această convergență creează un cadru matur și rafinat, capabil să susțină transformări autentice, mai ales în domeniile delicate ale relațiilor, traumei sexuale și sexualității conștiente. Pentru mine, cheia reușitei este integrarea între corp, emoție și conștiință, între vulnerabilitate și maturitate, între intimitate și etică.

Cred cu fermitate că vindecarea nu este un protocol prestabilit, ci un proces viu, unic pentru fiecare persoană. Ceea ce aduce profunzimea în munca mea este tocmai această disponibilitate de a fi prezentă și de a crea un spațiu protejat unde rușinea se poate transforma, iar adevărul simțit al persoanei își găsește expresia. Într-o lume care încurajează disocierea de corp și de senzualitate, aleg să susțin întregirea.

R. P.: Cum te ocupi de stresul sau de emoțiile negative care pot apărea în urma sesiunilor cu clienții?

F. M.: Pentru mine, grija față de clienți începe cu grija față de mine însămi. De aceea, practic constant igiena psiho-emoțională și corporală prin procesul meu personal.

Am multe resurse care mă susțin în a transforma și a integra emoțiile: sportul, timpul petrecut în natură, comunitatea din care fac parte și practicile de prezență corporală conștientă.

Cred că un terapeut poate conține cu adevărat emoțiile altora doar în măsura în care își conține și propria lume interioară. De aceea, mă sprijin pe un cadru de viață echilibrat și pe ritualuri care îmi reînnoiesc vitalitatea și claritatea, astfel încât să rămân prezentă și echilibrată în fiecare întâlnire.

R. P.: Ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să înceapă o carieră în domeniul tău?

F. M.: Pentru cineva la început de drum, aș rezuma totul în trei principii-cheie:

1. Formare profesională riguroasă – o bază solidă, ancorată în cunoaștere academică și practică aplicată, care îți oferă instrumente clare și te sprijină să te dezvolți cu responsabilitate.
2. Etică – busola interioară care îți ghidează fiecare pas, te ajută să menții claritatea în relația cu clienții și protejează spațiul terapeutic de abuz sau confuzii.
3. Proces personal – curajul de a-ți întâlni propriile umbre, de a-ți lucra vulnerabilitățile și de a integra ceea ce descoperi, pentru a putea fi autentic și prezent în fața celorlalți.

Aceste trei direcții sunt, din perspectiva mea, fundamentul unei cariere sănătoase și de durată.

R. P.: Ce resurse (cărți, cursuri, seminarii) recomanzi celor care doresc să se dezvolte în domeniul terapiei, coaching-ului, consultanței sau training-ului?

F. M.: Cred că resursele valoroase nu sunt doar cele pe care le citim sau la care participăm, ci mai ales felul în care le integrăm în propria viață și practică. Recomand oricui dorește să intre în acest domeniu să caute formări și cărți care să cultive o abordare complexă, dar să nu piardă orientarea de bază. Este esențial să ai o rădăcină solidă – o școală, o metodologie clară – și de acolo să îți lași ramurile să se extindă către alte dimensiuni: somatică, relațională, transpersonală, educațională.

Ca inspirație, recomand lucrările lui Bessel van der Kolk („The Body Keeps the Score”), Peter Levine (Somatic Experiencing), Esther Perel (relații și intimitate) sau Gabor Maté (traumă și autenticitate). De asemenea, participarea la conferințe internaționale și la comunități profesionale aduce o perspectivă vie și actuală.

R. P.: Cum te asiguri că te dezvolți continuu ca profesionist și rămâi la curent cu cele mai recente tehnici și metode din domeniul tău?

F. M.: Dezvoltarea mea profesională este un proces viu, la fel ca și practica mea. Aleg să particip constant la formări, conferințe și supervizări, pentru a rămâne ancorată în cele mai recente descoperiri din psihoterapie, abordări somatice și coaching relațional. În același timp, îmi continui propriul proces personal, pentru că știu că nu pot însoți pe nimeni mai departe decât am mers eu însămi.

Pentru mine, dezvoltarea nu înseamnă doar a acumula metode noi, ci a le integra în viața mea și a le transforma în practică vie. Nu alerg după noutate de dragul noutății, ci cultiv discernământul, alegând acele tehnici și perspective care se sprijină pe știință, pe etică și pe experiență directă. Cred că rămân cu adevărat actuală nu prin a ști „tot ce e nou”, ci prin capacitatea de a fi prezentă, autentică și vie în fiecare întâlnire.

R. P.: Ai avut vreodată un moment „aha!” sau o revelație în timpul muncii tale care ți-a schimbat perspectiva sau abordarea?

F. M.: Da, acum câțiva ani am trăit un moment care mi-a schimbat radical perspectiva. Am realizat că, deși eram profund implicată în propriul proces personal și în formări, îmi pusesem, de fapt, „stand by” la viață. Eram supraidentificată cu terapia, cu introspecția, cu analiza și uitasem să trăiesc în prezent, cu simțurile și alegerile mele. Această revelație a fost un punct de cotitură: am înțeles că adevărata transformare nu se petrece doar în interiorul cabinetului sau în dialogul cu sinele, ci în viață, în acțiune, în relații. După ce am transformat acest lucru în mine, am început să îl recunosc și la clienții mei.

De atunci, abordarea mea s-a schimbat profund, nu mai susțin doar introspecția, ci și integrarea ei în concret. Astăzi știu că adevărata transformare nu înseamnă doar a înțelege, ci a îndrăzni să trăiești.

R. P.: Care este cea mai mare recompensă pe care o primești în urma muncii tale cu clienții?

F. M.: Cea mai mare recompensă este momentul în care văd cum, dincolo de rușine, frică sau durere, se naște din nou viața în ochii unui om. Este clipa aceea subtilă, dar copleșitoare, în care cineva își dă voie să fie prezent în corpul său, să respire cu adevărat, să simtă, să se deschidă în relație. Pentru mine, nu există recunoștință mai mare decât să fiu martor la înflorirea autentică a unei persoane care își recuperează vitalitatea, curajul și libertatea interioară. Fiecare transformare pe care o văd la clienții mei îmi amintește că munca aceasta este nu doar o profesie, ci o chemare.

R. P.: Cum abordezi rezistența sau scepticismul unui client în procesul de coaching sau terapie?

F. M.: Pentru mine, rezistența nu este un obstacol, ci un semn de protecție. Ea poartă în sine o poveste, o frică, o limită pe care persoana nu a simțit încă siguranța să o traverseze. De aceea, nu încerc să „sparg” rezistența, ci să o onorez, să o ascult și să creez un spațiu suficient de sigur în care ea să poată începe să se relaxeze.

Scepticismul, la rândul lui, îl privesc ca pe un act de sinceritate, o nevoie de a testa terenul, de a vedea dacă spațiul pe care îl ofer este cu adevărat conținător și autentic. În loc să îl privesc ca pe un refuz, aleg să-l întâlnesc cu prezență și transparență.

În munca mea, rezistența și scepticismul nu sunt dușmani ai procesului, ci porți de intrare către o relație mai profundă și mai autentică.

R. P.: Unde vezi viitorul domeniului tău, având în vedere evoluția tehnologiei și schimbările din societate?

F. M.: Cred că viitorul terapiei și al coachingului va fi marcat de o tensiune creativă între tehnologie și umanitate. Pe de o parte, tehnologia ne oferă acces la resurse, la conectare globală și la formate inovatoare de învățare și susținere. Pe de altă parte, ea riscă să adâncească disocierea de corp, de intimitate și de relațiile vii, directe.

De aceea, văd viitorul domeniului meu ca pe o chemare către o integrare înțeleaptă prin care vom alege să folosim inovațiile tehnologice ca instrumente de sprijin, dar vom rămâne ancorați în ceea ce ne face cu adevărat umani: prezența, contactul direct, vulnerabilitatea, atingerea, respirația împărtășită.

Pe măsură ce lumea devine tot mai digitalizată, cred că oamenii vor căuta cu și mai multă sete experiențe vii, profunde și transformatoare, în care corpul, emoția și conștiința să fie din nou împreună.

Viitorul aparține celor care știu să îmbine modernitatea cu esențialul uman.