Sprijin emoțional în fața diagnosticului oncologic – Ce este psiho-oncologia și cum te poate ajuta

Un diagnostic de cancer zguduie temeliile oricărei vieți. Frica, furia, nesiguranța, vinovăția, epuizarea, deznădejdea – toate aceste trăiri pot deveni copleșitoare, atât pentru pacient, cât și pentru familia acestuia. În această perioadă de incertitudine și lipsă de speranță, psiho-oncologia oferă un spațiu sigur în care emoțiile pot fi exprimate, înțelese și gestionate cu blândețe.

Ce este psiho-oncologia?

Este o ramură a psihologiei care se ocupă de sprijinul emoțional al persoanelor diagnosticate cu cancer, dar și al familiilor acestora. În acest context, lucrăm împreună pentru a aduce sens în mijlocul incertitudinii, pentru a regăsi resursele interioare, sprijinul, liniștea, acceptarea – acolo unde pare că totul se prăbușește.

Impactul emoțional al bolii

De multe ori, persoanele aflate în fața unui astfel de diagnostic nu mai vor „să vorbească despre boală”. Dar despre ce se întâmplă în sufletul lor? Despre pierderi, temeri, schimbări în toate ariile vieții, în imaginea de sine, în stima de sine? Despre momentele în care nu își mai recunosc propriul corp, sau despre întrebările existențiale care apar? „De ce eu?” “De ce mie?” și “De ce acum?”

În cabinet, aud deseori: „Am nevoie să fiu ascultat/ă fără să fiu judecat/ă. Să pot plânge fără să mi se spună că trebuie să fiu puternic/ă. Să plâng fără să-mi zică asistenta că nu e bine să plâng, că nu-și mai face tratamentul efectul.”

Cum ajută psihoterapia în cancer

Sprijinul psihologic nu schimbă diagnosticul, dar poate schimba modul în care te raportezi la el. Prin terapie, putem lucra cu:

• anxietatea, frica și tristețea profundă;

• sentimentul de pierdere sau confuzie;

• adaptarea la schimbări fizice și emoționale;

• relațiile cu cei dragi și comunicarea cu echipa medicală;

• regăsirea sensului, a speranței și a unui echilibru interior.

Fiecare persoană are propria sa cale în acest proces. Unii își descoperă o profunzime nouă în relația cu sine, alții caută acceptare, liniște, sau doar pe cineva care să fie acolo, cu ei.

Cum se desfășoară o ședință

Spațiul pe care îl creez în cabinet este unul de siguranță, în care fiecare persoană poate aduce exact ce simte – cu sinceritate, fără mască, fără cenzură. Uneori folosim metode expresive sau simbolice, alteori doar prezența și ascultarea autentică sunt suficiente. În funcție de nevoi, pot introduce intervenții centrate pe corp și resurse interioare, tehnici de relaxare, de meditatie, hipnoză clinică, imagerie dirijată sau regresie orientată către eliberarea emoțiilor asociate bolii si poate de gasirea unor raspunsuri dincolo de ce putem cuprinde constient.

Un gând pentru cei care trec prin această experiență

Vreau să știi că nu ești singur/ă. Nu e nevoie să porți totul în tăcere sau să-ți ascunzi emoțiile pentru a-i proteja pe ceilalți. Există sprijin. Există spațiu și pentru durerea ta, și pentru nevoile tale, și pentru lum

Iată si o poveste reală, anonimizată:

Povestea Ramonei – „Să învăț să trăiesc din nou”

Ramona avea 48 de ani când a venit pentru prima oară în cabinet. Fusese diagnosticată cu cancer de sân în urmă cu câteva luni, trecuse deja printr-o operație și urma să înceapă chimioterapia. Avea ochii vii, dar triști – și o energie care părea prinsă într-o cușcă invizibilă.

„Toată lumea îmi spune să fiu puternică, să lupt… dar eu nu simt că mai am putere. Nu vreau să lupt, vreau doar să înțeleg ce mi se întâmplă și să nu-mi mai fie atât de frică.”

În primele ședințe, am vorbit mult despre frică – frica de durere, de pierdere, de schimbare, de moarte. Dar și despre furie, rușine, singurătate, vinovăție. Ana simțea că nu mai e femeia care fusese – își pierduse părul, corpul ei se schimbase, relațiile se dezechilibraseră. Se simțea invizibilă și în același timp expusă, așa cum mulți pacienți oncologici o exprimă.

Cu timpul, în spațiul sigur al cabinetului, Ramona a început să se așeze în noua ei viață. Nu ca înainte – ci altfel. Mai blând. Mai conștient. Am făcut împreună exerciții de reconectare cu corpul, de liniștire a minții, de dialog cu propriile frici. Încet-încet, a început să-și dea voie să plângă, să râdă din nou, să se bucure de lucruri mici, să pună întrebări despre sens și vindecare dincolo de boală.

Într-una din ultimele ședințe, mi-a spus:
„Nu m-am gândit că o să ajung să spun asta, dar boala asta m-a învățat să trăiesc. Nu vreau să o idealizez, a fost cumplit. Dar în tot acest haos, am redescoperit o parte din mine pe care o uitasem de mult.”

Ramona continuă tratamentul și vine din când în când în terapie. Nu pentru că „e bolnavă”, ci pentru că a înțeles cât de important e să ai un spațiu unde poți fi tu, cu tot ce ești – frică, speranță, durere, viață

Exercițiu de autoîngrijire și reconectare cu sine

„Sunt aici. Și încă sunt Eu.”

Acest exercițiu poate fi făcut zilnic, într-un loc liniștit, dimineața sau seara, ori de câte ori simți nevoia să te așezi în tine. Acest exercițiu nu cere soluții, ci doar prezență. Uneori, simplul fapt de a te întoarce cu blândețe către interior este o formă profundă de vindecare.

1. Așază-te confortabil, cu spatele sprijinit și tălpile pe podea. Închide ochii ușor și pune o mână pe piept, cealaltă pe abdomen.

2. Respiră conștient. Inspiră profund pe nas și expiră lent pe gură. Simte cum pieptul și abdomenul se ridică și coboară sub mâinile tale. Repetă de 3-5 ori, cu blândețe.

3. Roagă-ți corpul să-ți spună cum se simte astăzi. Nu analiza, nu corecta, doar ascultă. Poate simți durere, oboseală, frică, dar și puțină pace, căldură, recunoștință. Toate sunt binevenite.

4. Pune-ți o întrebare simplă:
   „Ce am nevoie astăzi ca să-mi fie puțin mai bine?”
   Răspunsul poate fi un cuvânt, o imagine, o senzație. Nu forța nimic.

5. Încheie cu o afirmație:
   „Îmi dau voie să simt. Îmi dau voie să am grijă de mine.”
   Sau, dacă rezonezi mai mult cu altceva, rostește ce simți că ai nevoie să auzi.

Poți scrie ce ai simțit după exercițiu într-un jurnal. Acolo, între pagini, s-ar putea să descoperi lucruri importante despre tine, chiar și în cele mai dificile moment

Si in toata aceasta experienta a pacientului oncologic, sa nu-i uitam pe apartinatorii acestora care sufera alaturi de cei dragi. Dar despre ei intr-un articol viitor.

Cu căldură,
Roxana-Gabriela Popa
Psihoterapeut & Hipnoterapeut & Psiho-oncolog