Now Reading
Căsnicie: când nu ne despărțim din teama ca celălalt să nu cumva să fie fericit

Căsnicie: când nu ne despărțim din teama ca celălalt să nu cumva să fie fericit

Nicio căsnicie nu cred că este simplă, minunată și lipsită de orice griji și probleme. Dar ce ne-o ambiționa să rămânem într-o relație încheiată de mult?

Citește și:

Este important să înțelegem limbajul iubirii partenerului nostru

Mă enervez când văd un copil răsfățat

Să uităm odată vorba aceea care spune „rău cu rău, dar mai rău fară rău”. Cred că este o construcție menită să dea o justificare persoanelor care chiar trăiesc cu convingerea că „rău” este cam singura variantă. Cei care dacă nu au parte de rău, fie îl caută, fie îl fac. Doar nu își vor contrazice propriile convingeri!

Am doi prieteni foarte faini dacă îi iei separat. Dacă îi iei împreună, sunt o catastrofă. Căsătoriți de multă vreme, au trecut prin bune și rele, până când au reușit să se ignore cu abilitate: calea de aur către un divorț de succes.

Câțiva ani au mers din inerție, apoi el a făcut gestul suprem fiindu-i infidel. Cinci ani mai târziu, sunt tot căsătoriți, iar el pedepsit constant. Doar merită, nu? Ea este incapabilă să iasă din postura de victimă, iar pe el nici nu-l iartă, nici nu-i dă drumul.

De iertat, nici el nu se iartă pe sine, așa că se autopedepsește rămânând într-o pseudo-relație. Da, au momente când comunică, urmate de momente în care ea îl pune la punct. El nu locuiește acasă, decât dacă îi permite ea. E mutat, ocazional, în chirie.

Când îl vrea acasă, îi transmite, iar el vine. Și uite așa, din povestea unei relații se naște coșmarul oricărui cuplu: să rămâi acolo unde nu (mai) ai ce căuta… fără să știi nici tu de ce.

Părerea mea este că ea nu divorțează din teama ca el să nu își găsească (naibii!) fericirea alături de vreo alta. Doar a demonstrat că femei mai găsește.

Dacă îl iubea, muncea și ea, cot la cot cu el, la repararea relației. Dar nu este asta. Este o eternă pedepsire a lui, făcându-și, totodată, rău sieși.

Nu știu ce își dorește ea de la viață. Dar aș bănui că una dintre puținele satisfacții a rămas vina cu care îl manipulează pe el. Iar el se simte dator vândut.

See Also

Mă întreb, totuși, oare ce îi determină pe oameni să rămână împreună? Amintirile frumoase? Astea fac parte din trecut și rămân mereu cu noi.

Chiar credem că rostul vieții e să rămânem agățați de o vacanță de acum 10 ani în care chiar ne-am iubit cu Titi? Credem că dacă nu facem nimic pentru a repara o relație, ci din contră, o sabotăm constant, în virtutea acelei frumoase amintiri de acum 10 ani, lucrurile se vor repara ca prin magie? Că celălalt va deveni ceva ce există în imaginația noastră, fără nicio legătură cu realitatea?

Îmi pare rău pentru ei și le doresc tot binele… preferabil separați. Recunosc și că țin mai mult cu el, care prin comparație este un om mai fain.

Totodată, reprezintă pentru mine ei doi reprezintă pentru mine simbolul suprem al îndârjirii relaționale: nu îmi e bine cu el, dar nici nu-i dau drumul orice-ar fi!

Foto: shutterstock.com

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top