CItesti acum
Cel mai mare stres al meu e plictiseala!

Cel mai mare stres al meu e plictiseala!

Am un job solicitant, sufăr de oboseală cronică pe care o remediez parțial în weekenduri, dar cel mai rău sufăr de plictiseală! Și nu cred că sunt singura… Dar o putem combate inteligent.

Citește și:

Literatura mi-a dat viața amoroasă peste cap!

Sunt dependentă de shopping online!

Ajutor, mă plictisesc!

De șase luni muncesc în exces, lucru care până nu demult mă încânta, eu fiind workaholică. Da, știu, mai suntem și din astea („șoc și groază”, vorba unei prietene).

Dar cum lucrurile frumoase nu durează etern (exagerez acum), evident epuizarea s-a instalat și am fost nevoită să reduc din volumul de muncă.

Am constatat eu că ar fi bine să fac asta într-o zi în care, mergând pe stradă, m-am prăbușit, fără să leșin, doar pentru că nu mă mai puteam ține pe picioare.

Așa că am renunțat la acest mod de sinucidere lentă și mi-am propus, firesc, să am mai multă grijă de mine. Și am avut.

M-am dus 10 zile în vacanță, am dormit mai mult, am mâncat mai bine, m-am plimbat, am stat cu iubitul și… în cele din urmă, evident, m-am plictisit îngrozitor.

Primele 3 zile au fost faine. Aveam nevoie de toate cele și mă atrăgea inclusiv reveria de peste zi. Dar după aceea, am simțit nevoia de acțiune. De implicare. De făcut ceva ce simt că mă stimulează.

Și nu, nu o să mă apuc de pictură sau dansuri acum, doar așa ca să am un hobby și să mă consider activă.

În plus, n-am niciun talent și nicio înclinație spre astfel de lucruri. Exclud și sportul întrucât după 50 de secunde de mers alert, îmi pierd respirația…

Așadar, din lipsă de opțiuni… mă plictisesc îngrozitor!

Când muncesc, simt că totul are un sens. Știu de ce o fac, mă pasionează munca mea, mă stimulează să fiu spontană, creativă, responsabilă și toate cele. Iar când apar și rezultatele, satisfacția este extrem de recompensantă. De aceea îmi place să muncesc.

M-am gândit, evident, că am nevoie de cursuri de dezvoltare personală. Că nu știu să fiu eu cu mine, să mă bucur de lucruri simple, să petrec timp în prezența mea sau, pur și simplu să mă relaxez. M-am dus.

Ghici ce?! M-au plictisit îngrozitor. Oameni răsuflați cu idei de lemn, tot workshop-ul cred că era format din citate motivaționale de pe Facebook. Nu aveam cum să consider captivant momentul.

Așa că m-am apucat de citit. Cea mai bună cale de a afla/învăța ceva, este să citești și să îți formezi o opinie personală. Evident, după o perioadă, am început să mă plictisesc iar. Normal.

Citeste si

 

Avem antidot?

Cred că mulți dintre noi suferă de plictiseală, nu doar eu. Iar dacă nu ești vreun extrovert, mereu înconjurat de prieteni sau vreun talentat care să alerge între cursuri de gătit, dans, arte marțiale ș.a.m.d., nu prea ai multe variate de a te vindeca.

Poți, în schimb, începe câte ceva nou. Un proiect, oricât de mic, dacă te implică suficient, poate fi gura de aer de care ai nevoie. Da, pentru că munca ne dă sens.

Știu că par ciudată, nu? Eh, mie mi se par ciudați cei care spun că s-au săturat să muncească, se visează milionari, pe yachturi stând la plajă toată ziua.

Da, îi înțeleg, și mie mi-ar plăcea să am bani mulți și parte de vacanțe exotice. Dar, sincer, cât să dureze chestia asta și să fie deplin și complet satisfăcătoare? Chiar nu simțim nevoia să fim utili? Mie îmi sună a viață parazitară. Nu pentru că ai datora ceva societății ci ție însăți.

Îi admir în schimb pe cei care fac ceva atunci când se plictisesc. Dacă le și place, cu atât mai bine. Citiți, plimbați-vă, găsiți un proiect pe sufletul vostru în care să vă implicați. Pentru mine a funcționat și voluntariatul. Cât timp mă simt utilă și fac ceva cu drag… să fie primit.

Foto: shutterstock.com

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii