Carieră, spiritualitate și astrologie

Am ajuns la un nivel uimitor al prosperității materiale, fizice, chiar mentale: le avem și le știm pe toate. Totuși, nemulțumirea-i mai mare ca oricând. Oare de ce? Lipsește ceva, un obiect, o informație, o persoană…?

Zicea André Malraux că secolul XXI va fi spiritual sau nu va fi deloc. Nu vă duc, aici, la religie sau misticism: ne-am făcut destul de mari să știm că acestea nu au nimic de-a face cu spiritualitatea.

Ce este, totuși, spiritualitatea? Ar putea fi acea inginerie fină, invizibilă, ce se învârte în jurul materiei și o determină pe aceasta? Ar putea fi un altceva, pe care-l căutăm cu toții, fără să știm că o facem? O aspirație nevăzută, fără un mobil anume, dar care poate inspira nu doar un individ, ci generații întregi?

„În spiritul celor discutate aici”, „spiritul acestei adunări” – expresii ce arată cu degetul către o energie, o stare, o chemare ce exprimă ceva sau face o sinteză a ceea ce este esențial…

…să revenim la carieră, căci despre aceasta grăiește articolul. Anticii o numeau chemare, vocatio, iar în astrologie, ea era simplu studiată prin poziția unui punct numit Mijlocul Cerului. Mai interveneau și alte elemente, dar chiar și în astrologia modernă, Mijlocul Cerului este cel de la care se pleacă. Însă, pe atunci, era simplu: te nășteai în familie de tâmplari, mureai tâmplar; te nășteai sclav, tot pe acolo rămâneai. Problema schimbării în carieră nu s-a pus, până foarte de curând, în istoria omenirii.

Acum, trăim vremuri care spun așa: în următorii 15 ani, un tânăr de 20 ani va schimba, în medie, cinci job-uri, dintre care trei încă nu s-au inventat! Ce orientare în carieră să faci? Incertitudinea este la ordinea zilei și devine a doua noastră natură. Când m-am specializat, după facultatea de psihologie, în „orientarea în carieră”, mi-au atras atenția două metode: teoria curcubeului (1) și teoria incertitudinii în alegerea carierei (2). Prima spune că există anumite vârste biologice (și psihologice) în care ai nevoie să faci anumiți pași; spre exemplu, până pe la 26 ani individul trebuie să exploreze, el neavând vârsta psihologică necesară să își dea seama ce i se potrivește. Iar a doua teorie spune că e musai că „trebuie să am un plan” să meargă mână-n mână cu „este posibil ca percepția, decizia și, deci, direcția mea în viață să se schimbe – iar atunci e ok să schimb planul”.

Citește continuarea articolului în ediția de octombrie 2022 a revistei Psychologies sau abonează-te și primește în dar cartea „Mă doare portofelul”, de Marie-Noëlle Maston.