„Era Conștiinţei Spaţiale”. De ce începe abia acum?

Acum câţiva ani, urcam pe scările unui bloc vechi din centrul Bucureștiului. Hol cu igrasie, neoane pâlpâind.
La etajul 3, am intrat într-un apartament de 45 de metri pătraţi care mi-a tăiat respiraţia. Nu pentru că era luxos. Nu pentru că era spectaculos. Ci pentru că respira.

Plante puse exact acolo unde cădea soarele de dimineaţă. Un fotoliu uzat moștenit de la bunica, lângă o lampă cu abajur de pânză. Mirosul — lemn proaspăt, delicat. Câteva obiecte pe rafturi, fiecare ales cu sens: o piatră de pe o plajă în Asia Mică, o ceașcă ciobită de la prima casă. Femeia care locuia acolo câștiga mai puţin decât unele dintre clientele mele cu vile de marmură. Dar trăia într-un spaţiu viu, care o cunoștea.
Am rămas în mașină cu motorul oprit și m-am întrebat: ce știe această femeie, iar noi, profesioniștii, am uitat?

Era pe care o trăim deja, fără să o numim

Răspunsul, am înţeles cu timpul, este că oameni ca ea trăiesc deja, fără s-o numească, dar eu i-am spus Era Conștiinţei Spaţiale — o eră culturală care apare acum, nu mai devreme, și nu întâmplător.
Trei lucruri s-au întâmplat simultan, în ultimele decenii.

• Primul: ne-am accelerat și deconectat — de corp, de sens, unul de altul. Agende încărcate până în noiembrie, mâncăm din mers, răspundem la mesaje la două noaptea. Sistemul nervos e în alertă permanentă, chiar și când spunem că ne relaxăm.
• Al doilea: pandemia ne-a întors în case. Spaţiile folosite doar ca dormitor au trebuit, brusc, să fie birou, școală, sală de sport, refugiu. Multe nu puteau. Fuseseră gândite pentru fotografii. Am descoperit, colectiv, că o casă care nu te susţine este o problemă reală.
• Al treilea: știinţa a ajuns, în sfârșit, la spaţiu. Neuro-știinţa studiază creierul în timp ce procesează un spaţiu. Psihologia mediului — Ulrich, fraţii Kaplan, Esther Sternberg — a documentat efectele luminii, naturii,
  ordinii. Neuroarhitectura, care abia în 2003 și-a primit numele oficial, traduce aceste descoperiri în principii de design. Pentru prima dată avem dovezi că spaţiul construit afectează sistematic fiinţa umană. Nu mai este intuiţie. Este realitate documentată.

Cele două feţe ale conștiinţei spaţiale

Conceptul are două feţe.

• Conștiinţa spaţială este o calitate a omului: capacitatea de a observa cum te afectează spaţiul. De ce într-o cafenea te simţi bine și într-alta, fără să știi de ce, ești anxios. De ce după o zi cu ferestre mari gândești limpede, iar după o zi cu lumini fluorescente ești epuizat fără să fi făcut mai mult.
• Conștiinţa spaţiilor este o calitate a mediului: nivelul la care un spaţiu — prin lumină, proporţii, materiale, ordine, ritm — funcţionează ca întreg coerent.

Cele două se influenţează reciproc. Un om mai conștient creează spaţii mai coerente. Un spaţiu mai coerent crește, în timp, conștiinţa omului care îl locuiește.

De ce ne privește, ca societate

Te-ai putea întreba: de ce ar conta asta pentru noi, ca societate?
Dacă tot mai mulţi oameni locuiesc în spaţii care îi susţin în loc să îi consume, nivelul mediu de stres cronic, insomnie, anxietate scade. Familiile petrec mai mult timp împreună, calitativ. Consumul scade — nu mai vrem 30 de obiecte pe raft, ci trei care contează. Sustenabilitatea devine, fără efort, o consecinţă firească.
Designul conștient, la scară, este o formă de igienă publică. Nu utopie — un proces deja început.

Un mic exerciţiu

Vrei să-ţi observi propria conștiinţă spaţială? Într-o săptămână, în câte spaţii îţi petreci peste o oră — casă, birou, mașină, cafenea, sală? Pentru fiecare, observă: după o oră acolo, te simţi reîncărcat, neutru, descărcat sau epuizat?
Nu trage concluzii. Doar observă. Conștiinţa spaţială începe, pentru toţi, printr-o perioadă de observare fără judecată. Apoi apar tiparele. Apoi, alegerile. Apoi, transformarea — pentru tine, pentru cei dragi și, încet, pentru lumea din jur.