Umorul, cheia cuplurilor-maraton

Este oare umorul unul dintre secretele cuplurilor longevive sau doar o invenţie prin care încercăm să ne scuzăm în faţa nepotrivirilor? Cuplurile longevive există. Eu le voi numi, în cele ce urmează, cupluri-maraton.

Sper ca întrebarea de la început să stârnească polemici line în rândul celor care citesc acest articol și să nu fie luată ca pe ceva definitiv sau definitoriu. Doi oameni nu râd doar pentru că sunt fericiţi împreună. Aceștia râd pentru că erau fericiţi dinainte să fie împreună și și-au găsit în celălalt un om alături de care râd până îi doare burta.
Sau poate că unii au cunoscut fericirea chiar atunci când s-au întâlnit și își însușesc acum acest accesoriu nepreţuit al vieţii – umorul.

Cuplul-maraton sau de cursă lungă, nu de sprint și oboseală instantă, este un contract pe durată nedeterminată între două părţi care se angajează că își vor ţine companie pe distanţe lungi, că nicio distanţă nu-i prea lungă când este împărţită în două. Că vor alerga și pe intemperii, nu doar pe soare, că se vor certa și vor ști că nu orice ceartă trebuie câștigată și că aceasta poate fi și dezumflată. Că sunt diferiţi și au ritmuri diferite în acest maraton, dar că se pot ajunge unul pe altul din urmă, fără să fie umăr la umăr mereu.

Că se vor trage unul după altul, că își vor spune cuvinte de încurajare și susţinere, dar că și odihna este parte din acest concurs, nu doar epuizarea de pe ultima sută de metri. Lista-i lungă și conţine normalul unui cuplu care își dorește lucruri firești, nu supraomenești. Plecând de la întrebarea din primele rânduri, umorul poate fi cheia unui cuplu longeviv, dacă asta înseamnă succes pentru cei doi. Dacă nu, poate fi la fel de bine un eșec colosal, o reţetă proastă, care a dus la deformarea unei posibile armonii.
Ce se întâmplă când există umor? Ce se întâmplă când nu există? Hai să vedem împreună.

Cuplurile nu se ceartă mai puţin. Se ceartă mai bine

Probabil că te așteptai la absenţa conflictului, acum că ambii au simţul umorului și râd cu gura până la urechi. Ei bine, nu. Nu scăpăm de ceartă.
Conflictul există, dar nu are viaţă lungă. Cei doi răbufnesc cu furie și cu putere înmulţită cu doi, pentru ca toate acestea să se disipeze la fel de repede, fără să prindă rădăcini în cuplu. Există apoi acele replici haioase, presărate cu asumare: „Mamă, ce mi-am ieșit din pepeni! Bine că mi-a trecut”.

Umorul este antidotul egoului

Egoul, acest bolovan greu și colţuros, cărat cu încăpăţânare de noi toţi kilometri întregi,
fără vreun folos. Apoi, un bolovan greu nu are ce căuta într-un maraton. Nimeni nu vrea să-l ducă degeaba până la finiș. Nimeni nu are ce sărbători, odată ajuns acolo cu o astfel de povară. Reușita ne înalţă, ne face ușori. Ne face fericiţi.

Glumele intime, private

Fiecare cuplu longeviv dezvoltă un limbaj propriu. Priviri, expresii, cuvinte și întâmplări știute doar de ei. Mici coduri care ţin relaţia vie și care se întâmplă doar între cei doi, pe care nimeni altcineva nu le-ar înţelege.

Umorul nu este bullying

Există o linie fină între cele două, care nu trebuie trecută. Râsul este împreună și există doar atunci când amândoi găsesc în el confort, nu opusul.
Bullyingul este distrugător. Este toxic și poate săpa răni adânci în oameni, răni pe care le ducem cu noi ani la rând, uneori până pe canapeaua terapeutului. Umorul este siguranţă. Bullyingul este o formă de agresiune care poartă masca glumei.

Când dispare umorul, dispare și iubirea

Oamenii care nu mai îndrăznesc să fie ridicoli unul în faţa celuilalt au pierdut poate din sănătatea relaţiei. Nu este obligatoriu, așa cum am scris și la început, ca umorul să fie liantul unui cuplu. Dar oare nu este această comuniune locul în care inima își face locaș în siguranţă?

Am lăsat pe final definiţia știinţifică a râsului, privit din perspectiva neurofiziologiei, pentru că am vrut să-l abordez mai întâi uman, ca pe o emoţie, înainte de a-l privi ca pe un mecanism biologic.
Dar râsul asta este: un comportament neurofiziologic complex, rezultat al interacţiunii dintre creier, sistemul nervos, respiraţie, mușchii feţei și ai trunchiului, dar și sistemul endocrin. Ce minunăţie în toată această grimasă aducătoare de riduri! Ce liant invizibil, dar extrem de puternic, poate fi pentru un cuplu!

Poate că râsul nu este atât o consecinţă a unei relaţii bune, cât o dovadă că ambii parteneri se simt în siguranţă unul lângă celălalt.

Din punct de vedere psihologic și neuroștiinţific, are sens. Este greu să fii spontan, autoironic sau ridicol lângă cineva de care te temi că te va judeca. În schimb, când există siguranţă, râsul apare aproape firesc.
Iar dacă râsul se naște din siguranţă, atunci, indiferent de gen, am câștigat cu toţii.