Îmblânzind liniştea

Într-un mediu de regulă saturat de stimuli sonori, absenţa zgomotelor poate provoca plictiseală care, ulterior, dă naştere unor angoase profunde. Putem învăţa să îmblânzim tăcerea… cu paşi făcuţi în surdină.

În „The Artist”, varianta modernă şi premiată cu Oscar a unui film mut, o anume scenă e tulburătoare. O furtună de aplauze îl salută pe George Valentin (interpretat de Jean Dujardin), însă noi nu auzim nici bravo-urile, nici bătăile din palme – fapt care creează în spectator sentimentul ciudat de a fi prezent decalat, izolat de acea salvă de entuziasm.

„Zgomotul construieşte un paravan care ne permite să ne retragem, să ne îndepărtăm de ceilalţi”, explică antropologul David Le Breton. „Zidul sonor ridicat de un trecător care-şi ascultă muzica în căşti îl izolează pe acesta de o lume dificil de gestionat, oferindu-i un sentiment provizoriu de siguranţă, senzaţia că poate controla mediul înconjurător. La polul opus, tăcerea este percepută drept o cristalizare a orelor, a unui timp oprit sau care curge infinit de lent, vulnerabilizând senzorialitatea corpului uman.”.

„Liniştea ne trimite cu gândul la gol şi necunoscut, la fel ca o pagină albă.”, confirmă Marie Romanens, psihanalist şi psihoterapeut, co-autoare alături de Patrick Guerin a cărţii „Pentru o ecologie interioară” (carte apărută în Franţa la editura Payot, în 2010).

citește continuarea în ediția specială Psychologies: Împreună

Un articol de Agnes Rogelet