Now Reading
„Cartea plantelor și a animalelor”, câștigătoare la Premiile Sofia Nădejde

„Cartea plantelor și a animalelor”, câștigătoare la Premiile Sofia Nădejde

Revista Psychologies
cartea-plantelor-și-a-animalelor-câștigătoare-la-premiile-sofia-nădejde

Cartea plantelor și a animalelor de Simona Popescu, publicată de editura Nemira, a fost desemnată câștigătoare la categoria POEZIE în cadrul Galei Premiilor Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei.

Juriul a fost alcătuit din Cristina Ispas, Andreea Pop, Florina Pîrjol, Cosmin Borza și Vlad Pojoga.

Cristina Ispas, membră a juriului: „Misiunea oricărui juriu, de a alege din câteva zeci de cărţi doar câteva pe care să le aşeze într-o lumină mai puternică, nu poate fi, în acest context, decât extrem de grea. Nu putem decât spera că toate cărţile scrise de femei vor ajunge, la final, acolo unde trebuie să ajungă, în mâinile cititorilor”.

În cadrul evenimentului ajuns la cea de-a cincea ediție au fost premiate cele mai bune scrieri publicate în perioada septembrie 2021 – august 2022. „Zilele Sofia Nădejde” este un proiect inițiat în 2018 cu o gală a literaturii scrise de femei. În prezent este un microfestival interdisciplinar al cărui scop este promovarea literaturii și artei realizate de femei.

Despre carte

„După 15 ani, Simona Popescu revine cu un nou volum de poezie. E un prim motiv de bucurie. Al doilea e dat de șansa oferită cititorului de a se (re)întîlni cu frapanta sa originalitate. Avînd certe rădăcini în volumele ei anterioare, imaginarul naturii ajunge în Cartea plantelor și animalelor la desăvîrșire, într-o structurare savantă, subtilă și îndeaproape supravegheată. Cu precizarea imediată că e un imaginar al naturii aparținînd unei poete care vine din cultură și care a citit cărțile care o glorifică, a văzut tablourile și filmele care i-au fost consacrate, a ascultat muzica dedicată temei, de unde dimensiunea culturală a volumului. Un volum care, pe de o parte, celebrează felurimea lumii și a sonorităților sale, iar, pe de altă parte, înscenează vulnerabilitatea existențială și etică a omului, propunînd, sub un titlu aparent atît de simplu, o complicată ecologie a eului.” Sanda Cordoș

„Nu știu dacă mai există mulți scriitori în literatura română care să scrie o carte atît de veselă/luminoasă/translucidă/populată/tonică/înfloritoare/foșnitoare despre decepție/izolare/dezamăgire/prietenie/depresie/vîrstă/feminitate/vulnerabilitate/trecere și conștientizarea ei și alte teme pentru care autoarea alege să nu folosească niciodată cuvintele care se folosesc (și nu am să le numesc nici eu). În 1997 apărea la Editura Nemira prima ediție a Exuviilor. Astăzi, Cartea plantelor și animalelor vine și face lumină, dus-întors, pe tot drumul literar al Simonei Popescu, drum pe care multiplele ele-însămi se leagă între ele, se știu de cînd lumea sau dimpotrivă, se conduc, se însoțesc, se descoperă. Cartea plantelor și animalelor e acolo unde viața și poezia stau mai mult ca niciodată de aceeași parte a drumului, unde il faut cultiver notre jardin e și despre text, și despre respirația de zi cu zi. Pur și simplu, o botanică poetică ageless.” Svetlana Cârstean

Cartea plantelor și a animalelor are 5 premii câștigate de la lansare și până astăzi:

  • Cartea de Poezie a anului 2021 (Gala Tinerilor Scriitori 2022)
  • Premiul RRC pentru Poezie 2022
  • Cartea de Poezie a Anului (Festivalul Naţional „George Bacovia” BAC-FEST 2022)
  • Premiul pentru poezie la Premiile Observator cultural 2022
  • Premiul pentru poezie la Premiile Sofia Nădejde 2022

De asemenea, regizorul Radu Afrim a montat la Teatrul Național de la Tg-Mureș spectacolul IERBAR, inspirat de volumul de poezie „Cartea plantelor şi animalelor“ de Simona Popescu.

Bio autoare

Simona POPESCU a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, unde ține cursuri despre avangardă, postmodernism, literatura experimentală și cursuri de scriere literară. A publicat volumele de poezie: Xilofonul şi alte poeme (1990), Pauză de respirație (împreună cu Andrei Bodiu, Caius Dobrescu și Marius Oprea, 1991), Juventus, (1994), retipărite parțial în antologia Juventus și alte poeme (2004) și integral în colecția Opera poetica (2021), și Lucrări în verde. Pledoaria mea pentru poezie, 2006. A scris romanul Exuvii (1997; şapte ediții pînă în 2021), un volum de eseuri, Volubilis (1998), două cărți de critificțiune legate de poetul suprarealist Gellu Naum, Salvarea speciei. Despre suprarealism și Gellu Naum (2000) și Clava. Critificțiune cu Gellu Naum (2004), și Autorul, un personaj (teză de doctorat, 2015). A coordonat scrierea romanului colectiv Rubik (2008), semnat de 29 de tineri autori. Poeziile și romanul ei au fost traduse în mai multe limbi străine.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top