Now Reading
Scriitorul Liviu Ornea – invitat special la FILIT 2022

Scriitorul Liviu Ornea – invitat special la FILIT 2022

Revista Psychologies
scriitorul-liviu-ornea-invitat-special-la-filit-2022

Liviu Ornea, publicat în colecția n’autor a Editurii Nemira, coordonată de Eli Bădică, va fi prezent la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT), cel mai mare festival literar din Estul Europei, care va avea loc între 19 și 23 octombrie 2022.

Cititorii îl pot întâlni pe scriitorul Liviu Ornea în cadrul următoarelor evenimente:

  • Joi, 20 octombrie, 12.00-14.00 | Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași (Parcul Copou), Sala „Diotima”

Întâlnirile Clubului Logos

Invitați: Adrian Cioroianu, Liviu Ornea

Moderatoare: Serinella Zara

  • Vineri, 21 octombrie, 12.00-14.00, Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași

Scriitori printre liceeni

Invitați: Alex Goldiș, Liviu Ornea

Coordonatoare: prof. Roxana Arhire, prof. Ramona Istudor

Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

  • Vineri, 21 ocombrie, 16.00-17.30 | Casa FILIT (Piața Unirii)

Scriitori în Centru

Invitați: Cezar Amariei, Yaniv Iczkovits, Liviu Ornea

Moderatoare: Gabriela Vieru

Cea mai recentă carte a autorului, matematicianului, eseistului și traducătorului Liviu Ornea este Viața ca o glumă proastă, apărută recent la editura Nemira.

Despre roman

Din timpul serviciului militar obligatoriu și până la retragerea voită din viața profesională și socială, călcăm pe urmele lui Paul, protagonistul romanului de față, urme lăsate atât în propria geografie interioară, cât și în cea a apropiaților – familie, prieteni, partenere – și a colaboratorilor. Tragem cu urechea la conversațiile sale sau ale celor din jurul lui, îl însoțim în călătorii, parcurgem jurnale și e-mailuri, îi scotocim în gânduri vreme de mai bine de treizeci de ani. O reconstrucție minuțioasă, în fond, a unei vieți care are toate premisele pentru succes, dar care îl ratează conștient și magistral.

„«Da, sunt un iremediabil rațional sentimental – sau invers, nu are nicio importanță», spune Paul, personajul central din Viața ca o glumă proastă, roman construit antitetic din livresc și oralitate frustă, tragedie și bășcălie, duritate și nostalgii, substanța științei și substanța artei. Închipuiți-vă un cântec al lui Jacques Brel care se transformă pe nesimțite într-un cântec al lui Georges Brassens și viceversa, iar cântecele sunt interpretate pe rând de fiecare personaj, într-un șir de dialoguri, monologuri, schimburi de mesaje, fragmente de jurnal, condensând peste treizeci de ani de soartă colectivă și individuală: așa sună romanul lui Liviu Ornea. Despre ratare, ar fi, poate, vorba, dar «ratare» e un cuvânt prea îngust, sau mai curând despre prăbușire, numai că e o prăbușire lucidă, autoironică. La urmă, nici nu știi cui să-i dai dreptate: lui Brel sau lui Brassens? Liviu Ornea e prea inteligent ca să impună verdicte.” Vlad Zografi

„Primul roman al scriitorului, matematicianului, eseistului și traducătorului Liviu Ornea este o carte desăvârșită despre eșec. Paul, cel a cărui viață e ca o glumă proastă, un intelectual de familie bună, fizician seducător, nu frânează nicio clipă în timpul lungii sale prăbușiri, ba dimpotrivă, accelerează pe ici, pe colo, îndepărtând oamenii care gravitează în jurul său și asezonându-și zilele cu alcool, mult alcool. După Viitorul anterior, iată încă un volum splendid, care se citește cu un nod în gât, chiar dacă nu totul este apăsător, chiar dacă livrescul ori referințele culturale și științifice te provoacă, chiar dacă umorul țâșnește la fiecare pas.” Eli Bădică, coordonatoarea colecției n’autor

Bio autor

Liviu Ornea (n. 1960) este matematician, profesor al Universității  din București și cercetător la Institutul de Matematică al Academiei Române. A publicat peste 80 de articole de geometrie diferențială, o monografie de specialitate și două cursuri universitare, a conferențiat și a făcut cercetare în numeroase institute și universități din lume. Începând din 2005, prin rubrica „Bifurcații” din revista Observator cultural, devine o prezență constantă în spațiul public (o parte dintre eseurile publicate aici și în alte reviste au fost adunate în volumele Varietăți conexe și Bifurcații, Curtea Veche, 2008 și 2014). Publică și cronică de teatru (acum, tot în Observator cultural – o selecție se află în volumul Un matematician la teatru, Tracus Arte, 2014). De asemenea, traduce cu plăcere literatură, istorie, dar și filosofia și istoria matematicii din limbile franceză (Léon Polyakov, Jean-Claude Grumberg, Gilles Zenou, Cédric Villani) și italiană (Alberto Moravia, Antonio Tabucchi, Paolo Zellini). Viitorul anterior este volumul său de debut în proză.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top