Anca Döme: Vindecarea începe atunci când avem curajul să ne privim rănile.
Anca Döme vorbește despre chemarea către oameni, curajul de a privi propriile răni și puterea transformatoare a comunității. În acest interviu descoperi ce înseamnă să fii autentic ca terapeut, cum se lucrează cu părțile interioare și de ce vindecarea este un proces care aduce împreună atât blândețe, cât și forță.
Revista Psychologies: Ce te-a motivat să alegi această profesie și să lucrezi în mod direct cu oamenii?
Anca Döme: Am ales această profesie pentru că am simțit dintotdeauna o chemare către oameni și către lumea lor interioară. Am trăit experiențe care m-au provocat să caut sens, vindecare și transformare, și am descoperit cât de mult se schimbă totul atunci când nu mai fugim de noi, ci avem curajul să ne privim rănile. În plus, experiența de mamă m-a învățat că vindecarea rănilor sufletești nu e un proces doar pentru mine, ci și pentru copilul meu.
R.P.: Din experiența ta, care consideri că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională?
A.D.: Cred că cea mai mare provocare pe care o întâmpină oamenii este să se confrunte cu propriile frici și convingeri limitative. De multe ori avem impresia că piedicile sunt în afara noastră (lipsa banilor, a timpului sau a sprijinului). Când, de fapt, cele mai mari blocaje sunt în interior: frica de a nu greși, rușinea, vocea critică. Când începem să ne uităm cu sinceritate la aceste părți din noi, se deschide calea spre adevărata schimbare.
R.P.: Cum te asiguri că rămâi obiectiv și imparțial atunci când lucrezi cu clienții tăi, având în vedere diversitatea problemelor cu care se confruntă?
A.D.: Lucrez constant cu propriile mele părți, pentru a le recunoaște și a nu le lăsa să interfereze cu spațiul clientului. Îmi reamintesc mereu că fiecare om are propria sa poveste și propriul ritm, iar rolul meu nu e să judec sau să dau soluții gata făcute, ci să creez un cadru sigur în care el să își descopere propriile răspunsuri.
R.P.: Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideri esențială în munca ta și care ți-a adus cele mai multe reușite?
A.D.: Da, metoda de lucru cu părțile interioare este esențială în munca mea. Am văzut de nenumărate ori cum oamenii se eliberează atunci când înțeleg că în ei există părți diferite – unele care protejează, altele care poartă durerea – și că nu e nevoie să lupte cu ele, ci să le asculte și să le integreze. Și cred că funcționează atât de rapid și de profund, pentru că nu repară doar un simptom, ci vindecă relația omului cu interiorul său.
R.P.: Cum te ocupi de stresul sau de emoțiile negative care pot apărea în urma sesiunilor cu clienții?
A.D.: Cred că e firesc ca uneori să apară emoții puternice după o sesiune, pentru că intru în contact cu povești de viață foarte intense. Ce mă ajută este să am grijă de propriul meu echilibru. Îmi dau timp pentru a procesa ce am simțit și folosesc chiar metodele pe care le practic – lucrul cu părțile, respirația conștientă, scrisul terapeutic. De asemenea, am grijă să îmi creez spații de odihnă, conectare cu natura și cu familia mea. Cred că un terapeut poate fi un bun ghid pentru ceilalți doar dacă știe să aibă grijă și de el.
R.P.: Ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să înceapă o carieră în domeniul tău?
A.D.: Primul meu sfat ar fi să îți începi propria călătorie interioară înainte de a lucra cu ceilalți. Pentru acest gen de această profesie cere autenticitate și disponibilitatea de a-ți privi propriile răni. Apoi, recomand multă răbdare, atât cu tine, cât și cu procesul de formare, pentru că rezultatele vin treptat. Și, nu în ultimul rând, să alegi această cale doar dacă simți o reală chemare pentru oameni.
R.P.: Ce resurse (cărți, cursuri, seminarii) recomanzi celor care doresc să se dezvolte în domeniul terapiei, coaching-ului, consultanței sau training-ului?
A.D.: Aș recomanda lucrările lui Richard Schwartz, creatorul modelului Internal Family Systems, cărțile lui Gabor Maté despre traumă și conexiune, dar și formări prin care înveți să folosești conectarea cu corpul, precum EFT (Emotional Freedom Techniques). Cred că sunt foarte importante grupurile de practică și supervizarea, unde înveți din experiența ta directă și din feedback. Și, poate cel mai important, consider că orice resursă devine cu adevărat valoroasă doar dacă o aplici în viața ta personală, nu doar în relația cu clienții.
R.P.: Cum te asiguri că te dezvolți continuu ca profesionist și rămâi la curent cu cele mai recente tehnici și metode din domeniul tău?
A.D.: Îmi asum dezvoltarea mea profesională ca pe un proces continuu. Particip constant la formări, cursuri și supervizări, citesc literatură de specialitate și sunt atentă la noile cercetări din domeniul psihoterapiei și al neuroștiințelor. Dar, dincolo de asta, cred că cea mai importantă formă de actualizare este practica personală. Asta mă ajută să rămân conectată cu realitatea oamenilor cu care lucrez și totodată să îi ajut dintr-un spațiu de autenticitate.
R.P.: Ai avut vreodată un moment „aha!” sau o revelație în timpul muncii tale care ți-a schimbat perspectiva sau abordarea? Dacă da, ne poți povesti despre el?
A.D.: Da, cu siguranță! Unul dintre cele mai puternice astfel de momente a fost atunci când am realizat cât de importantă este comunitatea de sprijin în orice proces terapeutic. Când am devenit mamă, mie mi-a lipsit mie enorm acest sprijin. Iar această revelație mi-a schimbat mult abordarea: nu este suficient să lucrezi individual, ai nevoie și de o comunitate de oameni care să-ți reamintească că nu ești singurul care trece prin greu. Iar astăzi pun mult accent pe comunitate în tot ceea ce fac cu mamele și cu femeile alături de care lucrez
R.P.: Care este cea mai mare recompensă pe care o primești în urma muncii tale cu clienții?
A.D.: Pentru mine e minunat să văd cum oamenii încep să se privească altfel, cu mai multă blândețe, curaj și speranță. Sunt momentele în care o clientă îmi spune: Acum simt că am din nou puterea să merg mai departe în căsnicie. Sau când o mamă îmi mărturisește că a reușit să își îmbrățișeze copilul fără furie, cu răbdare. Pentru mine, acestea sunt adevăratele daruri, pentru că îmi arată că munca mea atinge vieți reale și aduce schimbări care contează.
R.P.: Cum abordezi rezistența sau scepticismul unui client în procesul de coaching sau terapie?
A.D.: Pentru mine, rezistența sau scepticismul sunt semne că s-au activat în interior părți care au nevoie să simtă mai multă siguranță înainte de a se deschide. Nu încerc să forțez procesul, ci creez un spațiu în care această parte să se simtă ascultată și respectată. Le spun clientelor mele că e firesc să aibă aceste rezistențe și că pot merge în ritmul lor. De multe ori, tocmai atunci când simt că nu sunt presați, oamenii încep să se relaxeze și să aibă încredere, iar procesul începe să funcționeze cu adevărat.
R.P.: Unde vezi viitorul domeniului tău, având în vedere evoluția tehnologiei și schimbările din societate?
A.D.: Tehnologia ne ajută să facem procesul mai accesibil, prin sesiuni online, comunități online, aplicații.
Însă cred că, pe măsură ce societatea devine mai digitalizată, oamenii vor căuta tot mai mult autenticitate și prezență umană. Viitorul îl văd într-un echilibru: să folosim inovația pentru a ajunge la cât mai mulți oameni, dar fără să pierdem relația umană, autentică, dintre terapeut și client.
