Elena Neagu: Schimbarea se produce prin acceptare, nu prin forțare.
Elena Neagu ne poartă prin povestea alegerii sale profesionale, marcată de sensibilitate, maternitate și curajul de a urma o chemare veche de peste 25 de ani. În acest interviu vorbește despre provocările oamenilor în dezvoltarea personală, despre cum Gestalt terapia și lucrul cu rădăcinile transgeneraționale pot aduce transformări profunde și despre rolul autentic al terapeutului în a crea un spațiu de siguranță și rezonanță.
Revista Psychologies: Ce te-a motivat să alegi această profesie și să lucrezi în mod direct cu oamenii?
Elena Neagu: Această chemare am simțit-o de multă vreme, de peste 25 de ani, dar nu am avut curajul să o urmez decât atunci când am devenit mamă.
De mică îmi plăcea să ascult poveștile oamenilor, eram contemplativă, sensibilă, mă emoționam ușor. Îmi amintesc, copil fiind, cum cream corturi pentru adăpost în grădină sau în podul casei. Mai târziu, am adus aceeași atmosferă de siguranță, intimitate și deschidere în cabinet, amenajând un spațiu care îndeamnă la creativitate și flexibilitate.
Momentele-cheie au venit treptat: alegerea psihologiei la bacalaureat, prietenia cu colega mea, Alexandrina Carmen Ene, care m-a inspirat, apoi experiența maternității – toate m-au condus spre autocunoaștere și apoi spre terapie. Îmi place să spun, cu umor, că sunt „un psihoterapeut slow cook”: m-am format lent, în mulți ani, asemenea unei mâncări gătite la foc de lemne.
Nu întâmplător am ales Gestalt terapia, metoda mea principală, care este o terapie relațională, de lungă durată, profundă, care aduce schimbări durabile în timp.
R.P.: Din experiența ta, care consideri că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională?
E.N.: Așteptările nerealiste și comparațiile. Mulți cred că dezvoltarea personală înseamnă un drum fără obstacole, suferință sau conflicte interioare. Dar realitatea este complexă și imprevizibilă, uneori. Maturitatea emoțională se vede în felul în care facem față frustrărilor și conflictelor, rămânând în contact viu cu noi înșine, cu prezentul, cu nevoile noastre și cu mediul.
Comparațiile sunt o altă piedică: „De ce alții pot și eu nu?”, „De ce la mine durează mai mult?”. Într-o societate competitivă, obișnuiți încă din copilărie să fim evaluați și încadrați în grile, ajungem să purtăm această presiune ca pe un plumb care ne îngreunează aripile și ne înfrânează zborul.
R.P.: Cum te asiguri că rămâi obiectiv și imparțial atunci când lucrezi cu clienții tăi, având în vedere diversitatea problemelor cu care se confruntă?
E.N.: Obiectivitatea absolută nu există. Procesul terapeutic este viu și transformator de ambele părți.
Respectarea cadrului terapeutic și a eticii profesionale sunt pilonii de bază în relația terapeut – client. De aceea, terapeutul nu este un prieten, iar autodezvăluirile le fac cu zgârcenie și doar atunci când au un sens pentru client și-l ajută, căci procesul este al lui.
Dar asta nu înseamnă că am o atitudine neutră. În metoda pe care o practic, mă aduc pe mine, cu toată umanitatea mea, mă las atinsă și uneori exprim cum mă atinge. Descriu ceea ce observ, verific ipoteze, clarific, ofer feedback terapeutic. Uneori, ceea ce trăiesc eu poate fi expresia a ceva ce clientul nu își permite încă să simtă sau să numească. Dacă aducem asta în discuție, pot apărea conștientizări importante.
Terapia personală și supervizarea sunt fundamentale, pentru că temele nerezolvate din viața mea pot interfera cu procesul terapeutic. Onestitatea și integritatea înseamnă să îmi cunosc atât resursele, cât și limitele – inclusiv problematicile cu care nu pot lucra încă.
A fi autentică și responsabilă este modul meu de a onora relația terapeutică.
R.P.: Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideri esențială în munca ta și care ți-a adus cele mai multe reușite?
E.N.: Gestalt terapia m-a transformat pe mine și observ cum transformă și clienții. Ea se bazează pe teoria paradoxală a schimbării: nu putem deveni altcineva decât ceea ce suntem. Schimbarea se produce prin acceptare și conștientizare, nu prin negare sau forțare.
Indiferent de instrument, prezența autentică este esențială. A fi prezent înseamnă și să-ți recunoști când nu ești prezent. Observi și revii.
De asemenea, folosesc cu multă încredere instrumente terapeutice din metoda Generation Code (creată de Sabine Lück și Ingrid Alexander), precum cardurile de familie din terapia traumei transgeneraționale sau jocul Rădăcini Puternice®. Acestea sunt chei care deschid uși spre zone interioare greu accesibile. Un alt instrument terapeutic pe care-l îndrăgesc și care și-a dovedit eficiența este Poarta. Deschide porți către interiorul clientului, prin externalizarea unor dinamici interioare și vizualizarea unor soluții, folosind figurine.
Astfel, casa ființei noastre este primenită și atent îngrijită.
Aceste instrumente sunt aduse în România și adaptate la contextul cultural, social, istoric de către Timea Müller, prin Ancestry Hub – Generation Code România.
R.P.: Cum te ocupi de stresul sau de emoțiile negative care pot apărea în urma sesiunilor cu clienții?
E.N.: Fiind diagnosticată cu epilepsie, am făcut din reducerea stresului o prioritate. Nu lucrez până la epuizarea resurselor. Responsabilitatea mea este să dozez efortul pentru a rămâne prezentă și a lucra dintr-o zonă de resurse interioare, atât din respect și grijă pentru mine, dar și față de client.
Îmi iau pauze în timpul zilei, am o zi liberă în mijlocul săptămânii și am grijă de sănătatea mea emoțională, relațională și fizică. Practic mindfulness, cânt la instrumente precum caval, handpan sau kalimba și mă încarc în natură.
Calitatea prezenței mele ține de calitatea vieții mele personale.
R.P.: Ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să înceapă o carieră în domeniul tău?
E.N.: Să înceapă mai întâi un proces personal de terapie, pentru a-și cunoaște abilitățile, resursele, motivațiile și limitele. Fundația în această formare profesională este autocunoașterea.
R.P.: Ce resurse (cărți, cursuri, seminarii) recomanzi celor care doresc să se dezvolte în domeniul terapiei, coaching-ului, consultanței sau training-ului?
E.N.: Revin deseori la cărțile lui Irvin D. Yalom (Darul psihoterapiei, Ora inimii), dar și la scrierile Sabinei Lück (Destin moștenit, Strămoși pe divan).
Cred că indiferent de formarea noastră de bază, ca psihoterapeuți, psihogenealogia este esențială pentru a înțelege cum ne influențează trecutul. De aceea, recomand cu încredere cursurile și webinariile organizate de Ancestry Hub – Generation Code România.
R.P.: Cum te asiguri că te dezvolți continuu ca profesionist și rămâi la curent cu cele mai recente tehnici și metode din domeniul tău?
E.N.: Curiozitatea mă ține vie în această profesie, căci fiecare proces este unic.
Este un domeniu dinamic, în care formarea continuă și legătura cu comunitatea sunt vitale. Când vreau să aprofundez un subiect, caut cercetări recente sau particip la cursuri.
R.P.: Ai avut vreodată un moment „aha!” sau o revelație în timpul muncii tale care ți-a schimbat perspectiva sau abordarea? Dacă da, ne poți povesti despre el?
E.N.: Da, mai ales în clipe de vulnerabilitate: un act ratat, o greșeală, un accident mic în cabinet. Valorificate cu onestitate și blândețe, aceste momente au întărit alianța terapeutică și au adus profunzime în proces. Ele mi-au confirmat puterea vindecătoare a autenticității, a iubirii și a vulnerabilității împărtășite într-un spațiu de siguranță.
R.P.: Care este cea mai mare recompensă pe care o primești în urma muncii tale cu clienții?
E.N.: Clipele în care liniștea, eliberarea sau o rază de soare pătrund în cabinet după un travaliu emoțional. Atunci simțim, eu și clientul, că ceva s-a așezat, că procesul – circular, stratificat – aduce mai multă lumină și vitalitate.
R.P.: Cum abordezi rezistența sau scepticismul unui client în procesul de coaching sau terapie?
E.N.: Rezistențele nu sunt ziduri pe care să le doborâm, ci mecanisme de protecție pe care le respectăm și le explorăm împreună, cu compasiune, curiozitate și răbdare. Relația terapeutică ajută la conștientizare și flexibilizare. Instrumentele proiective, tehnicile sunt doar un mijloc pentru a explora și pentru a aduce perspective noi. Ceea ce contează este temeiul pentru care o facem și cum folosim aceste tehnici.
În fața scepticismului, aleg dialogul deschis despre așteptările clientului și spun cu onestitate dacă pot răspunde nevoilor sale și cum îl pot ajuta. Vindecarea nu e o linie ascendentă, ci un proces non-linear, asemenea unui urcuș și coborâș pe munte. Cum spune alpinistul Alex Găvan: nu doar urcarea contează, ci mai ales coborârea în siguranță. Coborârea în pivnițele interiorului ființei o facem după ce clientul este ancorat în resursele sale.
R.P.: Unde vezi viitorul domeniului tău, având în vedere evoluția tehnologiei și schimbările din societate?
E.N.: Tehnologia aduce beneficii, dar și riscul iluziei autoterapiei. Oamenii pot crede că suferința se rezolvă printr-un click, dar durerile ascunse rămân.
Cred că dialogul de la inimă la inimă și relația autentică rămân de neînlocuit. Vindecarea profundă are nevoie de rezonanță emoțională, iar aceasta nu poate fi creată prin intermediul inteligenței artificiale.
